Mesajul lui Trump, după ce l-a graţiat pe fostul său consilier: Infractori sunt cei din cealaltă parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Preşedintele american Donald Trump a notat, sâmbătă, pe Facebook, că fostul său consilier Roger Stone, pe care l-a graţiat, a fost ţinta unei “vânători de vrăjitoare” ilegală şi că adevăraţii infractori sunt cei din “cealaltă parte”, inclusiv Joe Biden şi Barack Obama.

“Roger Stone a fost ţinta unei Vânători de Vrăjitoare ilegală, care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Infractori sunt cei din cealaltă parte, inclusiv Biden şi Obama, care mi-au spionat campania – ŞI AU FOST PRINŞI”, este mesajul lui Trump.

Preşedintele SUA Donald Trump i-a comutat pedeapsa cu închisoarea fostului său consilier Roger Stone, care fusese condamnat în februarie la trei ani şi patru luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în campanie prezidenţială din 2016.

"Preşedintele Donald J. Trump a ordonat o măsură de clemenţă executivă pentru a-i comuta pedeapsa nedreaptă lui Roger Stone. El a suferit destul. Acum este un om liber", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Roger Stone ar fi trebuit să înceapă executarea pedepsei săptămâna viitoare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite