Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Nancy Pelosi îl cataloghează pe liderul republicanilor în Congres, Kevin McCarthy, drept un „cretin”

6
30 Jul 2021 10:54:48
Autor: News.ro
Foto Facebook / Nancy Pelosi
Foto Facebook / Nancy Pelosi

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, l-a catalogat, potrivit unei înregistrări video virală pe Twitter, pe liderul republicanilor în Congres Kevin McCarthy drept un „cretin”, după ce acesta denunţat impunerea purtării măştii de protecţie împotriva covid-19 de către persoane vaccinate drept o „decizie politică”.

Nancy Pelosi apare în această înregistrare, publicată de jurnalista CNN Daniella Diaz, urcând în maşină şi spunând „este un cretin”.

„Nu vă amăgiţi: ameninţarea de a purta din nou măşti nu este o decizie bazată pe ştiinţă, ci o decizie imaginată de către oficiali guvernamentali libeali care vor să trăiască într-un stare de pandemie perpetuă”, a scris joi, mai înainte, pe Twitter, Kevin McCarthy.

Câteva ore mai târziu, McCarthy, în vârstă de 56 de ani, a scris în alt tweet că ”preşedinta Pelosi vrea să faceţi ce spune ea. Ea şi preşedintele Biden fac totul pentru ca voi să continuaţi să trăiţi în frică, cu masca voastră, chiar dacă aţi fost vaccinaţi”.

Şeful de cabinet al lui Nancy Pelosi, Drew Hammill, nu a dorit să confirme declaraţiile preşedintei Camerei Reprezentanţilor surprinse în înregistrarea video CNN. El apreciază că înregistrarea video este neclară.

”Din nefericire, nu putem verifica această înregistrare audio, din cauza calităţii ei proaste, dar pot să confirm că (Nancy Pelosi) consideră că a spune că cererea unei măşti «nu este o decizie bazată pe ştiinţă» este o aberaţie”, scrie el pe Twitter.

Relaţiile lui Pelosi cu McCarthy s-au deteriorat recent din cauza unei anchete iniţiate de către preşedinta democrată a Camerei Reprezenţanţilor cu privire la asaltul de la Capitoliu, la 6 ianuarie, care ar putea pune în discuţie comportamentul unor membri ai Partidului Republican.

Înregistrarea video a lui Pelosi înregistra joi seara (ora Locală) un sfert de milion de vizualizări.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Platitor de taxe
30.07.2021, 11:32:57

S-a suparat tanti Nancy ca un oficial spune ce multa lume cunoaste si simte in ultimii doi ani: stanga la nivel global prin frica si instigarea la ura controleaza cel mai ieficent masele de oameni. Sunt nenumarate studii care demonstreaza ca masca nu protejeaza de COVID. Eliminarea restrictiilor din statele republicane a facut ca numarul de cazuri sa scada dramatic, de aici si afluxul de americani ce migreaza din statele democrate spre cele republicane. In Florida spre exemplu, pretul caselor s-a dublat in ultimul an si oferta este spre 0.

-61 (63 voturi)
Edmond Wolf
30.07.2021, 11:55:53

Amerikaka seamănă tot mai mult cu conducătorii ei, Biden și Pelosi. Mai este puțin și, cu puțin noroc, scăpăm.

-78 (78 voturi)
Platitor de taxe
30.07.2021, 13:15:47

Edmond, schimbarile trebuie privite cu atentie. "Diavolul pe care-l cunosti e mai de preferat decat cel pe care nu-l cunosti" spun evreii. Rusia, China nu cred ca sunt mai bune decat America. Ce se intampla in Xiang Jiang, prelevare de organe, tortura, cunoastem si tortura ce a facut-o Rusia in regimul comunist, nu ne grabim cu schimbarile de dragul de a schimba.

-60 (62 voturi)
Platitor de taxe
30.07.2021, 15:34:10

Multumesc pentru minusuri! :) Hehe, cand e greu sa argumentezi, e mai usor sa dai minusuri de pe n conturi :D

-51 (53 voturi)
Pecos Bill
30.07.2021, 15:38:57

Nancy Pelosi e o femeie plina de ura.

-53 (53 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările