O idee deşteaptă de business - aplicaţie pentru „ia-mă nene”. Războiul dintre taxiuri şi mustaţa roz în San Francisco

Lyft - zisă şi „mustaţa roz” - este o companie de transport din San Francisco ca alternativă la firmele de taximetrie

Am venit în San Francisco pentru o conferinţă de hematologie. Oraşul este deosebit, cu un relief spectaculos ce susţine un mozaic de oameni interesanţi, poduri faimoase,  clădiri cu conotaţii erotice (vezi Coit Tower, monument ridicat de o bogătaşă cu pasiune pentru pompieri), închisoarea Alcatraz, străzi în pantă şi mijloace de transport ieşite din comun.

Oraşul încă foloseşte vechile tramvaie, recondiţionate, construite prin anii `30-`40, cu un aer romantic şi un zgomot îndrăgit.

Vagoanele sunt cele originale, fiecare cu povestea sa afişată în interior - când a fost construit, ce oraş din SUA a deservit şi între ce ani, când a fost cumpărat de San Francisco. Eu am mers cu un tramvai construit în 1940, care a deservit oraşul Philadelphia. Mi-a plăcut mult ideea, parcă am călătorit un pic în timp, imaginându-mi oamenii care au mers cu acel tramvai, cum erau îmbrăcaţi, ce fel de ceasuri purtau, cum citeau ziarele din hârtie. Cum au sărbătorit sfârşitul războiului agăţaţi de tramvai.

Câte vieţi s-au grăbit în acel tramvai, spre fericire sau nenoroc!

Uitându-mă pe fereastra tramvaiului am zărit alt mijloc de transport neobişnuit. O maşina cu o mustaţă mare roz agăţată de radiatorul din faţă. Am crezut că e doar vreun excentric căruia îi plac mustăţile roz. Dar puţin mai încolo, altă maşina, un SUV, cu mustaţă mare roz pe radiator. Trecând pe lângă mustaţa roz, un taximetrist a claxonat şi a făcut semne obscene. Măi să fie, care e treaba cu mustaţa roz?

La hotel am întrebat la concierge. Nu a prea vrut să îmi dea detalii despre mustaţa roz, a spus ceva scurt cum că e un sistem nou de transport în comun pe scară mică. Faptul că cel de la concierge părea că nu vrea să dea detalii mi-a aprins şi mai mult curiozitatea. Aşa că am întrebat un localnic.

Mustaţa roz este un concept nou. O idee deşteaptă de business, rezultată din observaţia clară a unor probleme serioase din California - traficul excesiv şi poluarea. Orice idee de business cu succes se bazează pe o necesitate. Iar necesităţile sunt clare, trebuie doar să deschizi ochii. Cum spune un prieten businessman: trebuie să ţii radioul deschis. Şi semnalele vor veni.

Totul a început în 2007, când doi întreprinzători din San Francisco au devenit exasperaţi fiind înţepeniţi în trafic. Uitându-se în jur, au observat că majoritatea maşinilor aveau doar câte o persoană în interior, şoferul. Şofer la fel de exasperat ca şi cei doi. O risipă de spaţiu, de benzină şi de bani, în plus cauzând o înghesuială enervantă. Aşa că cei doi au creat o companie de transport în comun, o companie de „ia-mă nene". S-a numit Zimride şi a început să acopere trasee relativ lungi, trasee între oraşe. Dacă o persoană avea de condus să zicem între oraşul San Franscisco şi oraşul Las Vegas, cum tot mergea acolo şi plătea benzina, putea să ia unul-doi pasageri cu „ia-mă nene”. Conexiunea dintre şofer şi pasageri se făcea prin Facebook. Facebook a devenit şi o metodă de screening, având acces la poze, date personale, etc. Zimride a devenit extrem de eficace şi de succes. În scurt timp a devenit cea mai mare companie de „rideshare” din SUA.

Cum călătoriile în oraş sunt la fel de exasperante ca şi călătoriile lungi, cei doi au extins aceeaşi idee de business pentru traseele mici, intraurbane. Şi aşa s-a născut compania Lyft. Şi mustaţa roz.

Pentru a folosi Lyft trebuie întâi să instalezi o aplicaţie pe telefon. Această aplicaţie se conectează cu contul de Facebook. Trebuie să introduci numărul unei cărţi de credit şi apoi totul merge ca pe roate - la propriu şi la figurat. 

Dacă ai nevoie de o maşină, deschizi aplicaţia care identifică imediat locaţia pe GPS. Apoi ceri o maşină şi pui destinaţia. Ţi se răspunde imediat dacă există vreun şofer în apropriere care e disponibil să te ducă la destinaţie şi în câte minute acel şofer va veni la tine. Şoferul este un cetăţean obişnuit, care e înscris ca şofer cu Lyft şi care are treabă în aceeaşi direcţie. Sau şi dacă nu are treabă, vrea să câştige un ban. Maşina are agăţată de radiator faimoasa mustaţă roz.

La sfârşitul traseului telefonul îţi spune cât ar costă - un preţ sugerat. Dacă vrei, plăteşti, dacă nu, nu. Nu este o taxă obligatorie, este o „donaţie”. La care se adaugă ciubucul pentru şofer. Plata se face automat, tot prin aplicaţie, cu cartea de credit. Deci nu se schimbă bani de hârtie, totul este virtual.

După fiecare traseu şi şoferul, şi pasagerul dau o evaluare pe Facebook - de la 1 la 5 stele. Dacă nu dai ciubuc sau dacă eşti nesuferit, şoferul îţi dă stele puţine. Şi, în viitor,  când ceri un şofer, poţi fi refuzat în mod foarte delicat. Cu alte cuvinte, ţi se duce buhul pe Facebook în lumea Lyft. Şoferii văd imediat câte stele ai şi au tot dreptul să refuze - că doar nu sunt taxiuri.

Lyft a explodat ca business. Preţurile sunt cam cu 30% mai ieftine decât un taxi obişnuit. În plus, mergi cu un concetăţean, alta este conversaţia. Dacă aţi fost colegi de şcoală? Dacă aţi crescut în acelaşi cartier? Alta este relaţia între oameni, nu se compară cu un taxi obişnuit. O camaraderie cu mustaţă roz.

Trebuie să stai în faţă, lângă şofer - e regulă! Acest lucru stimulează interacţiunea între şofer-pasager, stimulează conversaţia. Face ca de cele mai multe ori cei doi să se simpatizeze, iar în final plata să fie mai mare şi ciubucul mai gras. Şi aşa toţi sunt fericiţi. Clientul este satisfăcut după o călătorie în maşină cu o persoană prietenoasă şi de multe ori interesantă, iar şoferul este mulţumit ştiind că banul vine. 

Şoferii sunt plătiţi la sfârşitul lunii, deci nu ştiu cât au câştigat în fiecare zi. Şi acest lucru stimulează businessul. Şoferii sunt mai simpatici, presiunea banului iese din ecuaţia zilnică. 

Una peste alta, Lyft a devenit încă un succes pentru cei doi întreprinzători. Lyft, companie născută din exasperarea traficului din San Francisco, în scurt timp s-a extins în Los Angeles, San Diego, Seattle, Chicago, Washington DC, Boston and Indianapolis.  Cu ambiţii de extindere pe plan internaţional. Că doar Facebook nu are graniţe. Şi nici enervarea din trafic nu are frontiere.

În plus, când ajungi la destinaţie nu trebuie să găseşti loc de parcare!

Bineînţeles că au apărut şi problemele. Taximetriştii au început războiul. Au încercat să blocheze Lyft în toate modurile posibile, fără prea mare succes. Pentru că succesul la public, în business ca şi în politică, este o forţă redutabilă. Războiul dintre taxiuri şi mustaţa roz este destul de sângeros şi se desfăşoară mai mult în spatele uşilor închise, ferit de ochii publici. Tocmai pentru că opinia cetăţenilor de rând este în favoarea mustăţii. 

Avocaţi au început să buchisească legea, să vadă cum ar putea bloca „mustaţa”. S-a ridicat problema siguranţei în trafic. Lyft a fost de acord, ca şi companie, să respecte orice regulă de siguranţă a traficului. Aşa s-au născut regulile de siguranţă pe care şoferii înscrişi la Lyft trebuie să le respecte - de la stricteţea în regulile de circulaţie la „toleranţa zero” pentru consumul de alcool sau droguri. Taxiurile şi lobby-ul lor au crezut că aşa se va termina cu Lyft. Dar nu a fost aşa. Şoferii mustăţii roz sunt de acord să fie testaţi periodic pentru alcool şi să respecte strict regulile de condus. Deci mustaţa roz a câştigat bătălia din spatele uşilor închise.

Aşa că taxiurile au început războiul „pe faţă”. Ceea ce am văzut eu din tramvaiul meu venit din trecut - taximetristul făcând semne obscene către o mustaţă roz - este doar o formă diluată a violenţei acestui război. Au fost cazuri în Los Angeles în care mai multe taxiuri au înconjurat o mustaţa roz şi au lovit-o cu bara de protecţie. Taximetriştilor puţin le păsa de câte o zgârietură ici şi colo, dar şoferului mustăţii roz îi mergea zgârietura la inimă. Şi loviturile în caroseria maşinii dragi dor de-a dreptul. 

În alte cazuri au existat violenţe fizice la adresa pasagerului, vorbe urâte, semne obscene. Taxiuri au înconjurat câte o mustaţă roz şi au obligat-o să conducă cu viteză foarte mică sau au blocat-o în trafic, pentru a enerva pasagerul în speranţa că se grăbeşte undeva.  

Dar aceste şicane sunt semn de slăbiciune. 

Mie personal mi-a plăcut şi mustaţa roz agăţată în faţa maşinii. Mi-am amintit cum, student fiind, am parcat Skoda lui tata în faţa Facultăţii de Medicină. Când m-am întors am găsit roata din faţă blocată şi o hârtie pe parbriz. Hârtia mă anunţa politicos faptul că , pentru a îmi debloca maşina,  trebuie să merg la compania „Pantera Roz” unde trebuie neapărat să plătesc o amendă. 

Am mers la compania respectivă plin de draci, cu o falcă în cer şi una în pământ. Dar acolo furia mi s-a diluat când am întâlnit un grup de tineri simpatici, de vârstă mea, sigur studenţi, care m-au întimpinat cu ironicul „Bine aţi venit la Pantera Roz. Cărui fapt îi datorăm surpriza plăcută a vizitei dumneavoastră?”.  Ei, cum să nu zâmbeşti?

Înapoi la San Francisco. După părerea mea, în final se va găsi suficient loc pe străzile înclinate şi pentru taxiurile clasice, şi pentru mustaţa roz. Dar lupta continuă.

Mi-a rămas la suflet tramvaiul meu construit în 1940. Din păcate, nu s-a numit „Dorinţă”.