O Doamnă de Fier la Casa Albă?

Intrată în cursa pentru nominalizarea din partea Democraţilor, Hillary Clinton este favorita competiţiei interne. Dar, în eventualitatea finalei pentru Casa Albă, pentru a răsturna tradiţia potrivnică, şansele sale vor depinde de viziunea pe care o va propune şi de modul în care va gestiona raportarea la moştenirea administraţiei Obama. Este şi cazul politicii de „resetare” a relaţiilor cu Rusia, pe care a promovat-o ca şefă a diplomaţiei.

Pentru Hillary Clinton, experienţa acumulată în succesivele ipostaze publice poate reprezenta fie un atu, fie o povară, în faţa potenţialilor rivali. Iar acest fapt va depinde, în bună măsură, de opţiunile fostei Prime Doamne, care are în spate o intensă carieră politică, după încheierea celei a soţului său: senator de New York, vreme de opt ani, apoi şefa diplomaţiei americane, timp de patru ani.

Atacul dur al unuia din aspiranţii la desemnarea din partea republicană, Rand Paul, este relevant pentru încercarea care o aşteaptă: „Hillary Clinton reprezintă ce e mai rău în sistemul de la Washington. Aroganţa puterii, corupţie, conflicte de interese şi conducere eronată, cu consecinţe tragice. Sistemul de la Washington distruge visul american”, a vituperat senatorul de Kentucky.

SUA – Rusia: „Naiva resetare”

Hillary Clinton e criticată aspru, mai ales de la invadarea Crimeii încoace, pentru propunerea de resetare a relaţiilor cu Rusia, în 2010, când încă erau vii ecourile invaziei în Georgia. „Putem merge şi mesteca gumă în acelaşi timp”, le-a transmis ea, atunci, din postura de secretar de stat, vecinilor speriaţi ai Rusiei. Mesajul se voia deopotrivă pragmatic, de extindere a cooperării unde era posibil, dar şi liniştitor pentru aliaţii SUA din regiune, asigurându-i că Washingtonul îşi va respecta angajamentele. Din păcate, evoluţiile ulterioare au demonstrat că cele două obiective erau incompatibile.

Perspectiva republicană asupra acestei încercări de apropiere a fost definită, poate cel mai precis, de contracandidatul lui Obama din 2012. Mitt Romney l-a criticat pe preşedinte că a subestimat Rusia şi a catalogat politica de restartare lansată de Hillary Clinton drept „una din cele mai jenante situaţii din politica externă americană”. Republicanii îi reproşează lui Obama, de la lansarea ofensivei din Ucraina, „naivitatea” în relaţia cu Rusia şi lipsa unei poziţii ferme, mai ales în primul său mandat, faţă de Moscova.

În faţa acestor atacuri, d-na Clinton a încercat să-şi apere mandatul în fruntea diplomaţiei americane.

„Am fost printre cei mai sceptici în privinţa lui Putin, pentru că am considerat că nu va renunţa niciodată la visul de a readuce Maica Rusie în prim-plan”, a declarat Hillary Clinton.

În contextul agresiunii din estul Ucrainei, ea a pledat pentru sancţiuni mai dure şi a criticat slăbiciunea şi ineficienţa reacţiei UE. „Dacă Statele Unite şi Europa nu creează un front unit, cred că Putin e genul de om care va merge atât de departe cât i se va permite. E suficient de inteligent şi de prudent ca să poată fi împins înapoi, dar trebuie să existe un impuls în direcţia asta”, avertiza fosta şefă a diplomaţiei de la Washington.

„Lepădarea” de Obama?

În faţa belicoasei retorici republicane, Hillary Clinton va trebui, cel mai probabil, să-şi înăsprească şi mai mult tonul, cu riscul delimitării de politica externă a preşedintelui Obama, inclusiv de direcţia pe care ea însăşi a promovat-o în primul mandat al acestuia. Rămâne de văzut cu ce impact asupra electoratului democrat, ostil aventurilor războinice peste mări şi ţări, şi cu ce efecte asupra moştenirii politice sintetizate astfel de Barack Obama, la istoricul Summit al Americilor: „Dialogul este un instrument mai puternic decât izolarea”. Paşii din ultimele săptămâni spre normalizarea relaţiilor cu Iranul şi Cuba reflectă elocvent convingerea liderului american: „Nu vom fi prizonierii trecutului”.

Barack Obama: „Dialogul este un instrument mai puternic decât izolarea”

Această încredere în puterea dialogului a stat şi la baza deschiderii spre Rusia la debutul administraţiei Obama, cu toate consecinţele sale. Puteau fi acestea prevăzute? O „restartare” reuşită a relaţiei bilaterale ar fi prevenit căderea în spirala suspiciunii şi tensiunilor? Dar sunt întrebări mai degrabă retorice. De acum, contează mai mult în ecuaţia prezidenţialelor dacă se va lepăda sau nu d-na Clinton de moştenirea administraţiei Obama, din care a făcut parte.

- va urma -