Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Parlamentara republicană Liz Cheney nu elimină posibilitatea de a candida împotriva lui Trump în alegerile din 2024

5
3 Jul 2022 21:51:13
Autor: Ana-Maria Gherghiță
FOTO EPA-EFE (Arhivă)
FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Republicana Liz Cheney, care investigează modul în care Donald Trump a încercat să declare nul rezultatul alegerilor din anul 2020, nu a exclus posibilitatea de a candida împotriva fostului preşedinte american în alegerile prezidenţiale din 2024, relatează, duminică, AFP.

„Lucrul cel mai important este de a proteja ţara de Donald Trump”, a declarat Cheney, în timpul unui interviu transmis, duminică, pe postul ABC, informând că „va lua o decizie asupra (alegerilor din) 2024 puţin mai târziu”. 
 
Liz Cheney co-prezidează comisia parlamentară de investigare şi îl învinovăţeşte pe Trump că s-a aflat în centrul unei „tentative de lovituri de stat”, din dorinţa de a se păstra la putere după ce a pierdut în faţa actualului preşedinte american, Joe Biden. 
 
„Un om atât de periculos ca Donald Trump nu mai poate în mod categoric să se întoarcă în Biroul Oval”, a afirmat Liz Cheney, spunând că Partidul Republican „nu ar putea supravieţui” unei noi desemnări a lui Donald Trump. 
 
„Aceia dintre noi care cred în principiile şi idealurile republicane au responsabilitatea de a readuce partidul pe drumul cel bun”, a punctat republicana, fiica fostului vicepreşedinte al lui George W.Bush, Dick Cheney. 
 
Donald Trump, care se bucură în continuare de o influenţă remarcabilă în Partidul Republican, s-ar gândi să candideze din nou în anul 2024, unele mass-media afirmând că el şi-ar putea anunţa candidatura până la sfârşitul acestei luni, notează AFP, menţionată de Agerpres. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

blue fish
3.07.2022, 22:10:39

Vreti sa spuneti alegerile preliminare pentru nominalizarea candidatului republican la alegerile prezidentiale!

-1 (1 vot)
Jassy Man
4.07.2022, 02:51:26

Wow! Are mari sanse sa castige.....! Dupa ce am vazut cum a castigat Joe Brandon , de ce sa nu fie posibil sa castige candidatura RINO asta? Totul este posibil in America....

-3 (3 voturi)
Cristian saileanu
4.07.2022, 03:52:41

Hai ca are haz... Nu va mai fi aleasa nici hingher

-3 (3 voturi)
Fil Bert
4.07.2022, 07:16:29

N-are nici o sansa fiind una din putinele persoane cu mintea intreaga si cu bun-simt din fostul partid republican, actualmente ograda lu' trumpski.

+1 (1 vot)
Ncita Co
4.07.2022, 08:31:26

ideea e să-i ia un pic din electorat (la primare) ca să iasă altul. știe că n-are șanse

Modifică Setările