Pax Syriana fără americani?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neputinţa Occidentului lasă loc demonstraţiei de forţă a Rusiei. Alepul a fost „eliberat” cu preţul distrugerii jumătăţii sale estice. Între timp, ISIS a recucerit Palmyra, iar în Irak coaliţia susţinută de americani nu poate încă străpunge rezistenţa islamiştilor din Mosul. Ce teren fertil pentru spectacolul de realpolitik al lui Putin, care, în paralel cu tranziţia de la Casa Albă, devine principalul factor stabilizator în Orientul Mijlociu.

Cele două ofensive simultane, de la Mosul şi Alep, sunt oglinzile unor viziuni şi capacităţi de acţiune complet diferite. Se întrec în eficienţă – din toate punctele de vedere, de la cel tactic-strategic, la cel propagandistic – două mari puteri. Una, în hotărâtă afirmare pe un teren controlat, până de curând, de cealaltă, acum debusolată.

E relevant schimbul de acuze de la ONU pentru raporturile de putere pe care le va moşteni Donald Trump. Ambasadorul american, Samantha Power, s-a lansat, în reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU din 13 decembrie, într-o retorică acuzatoare: „Alep se adaugă acelor evenimente din istoria lumii care definesc răul modern şi care ne împovărează conştiinţele, de decenii. Halabja, Rwanda, Srebrenica şi, acum, Alep. Chiar nu sunteţi capabili să simţiţi ruşinea? Nu vă afectează în niciun fel actele de barbarism împotriva civililor, execuţiile copiilor?”.

Reprezentantul rus la Naţiunile Unite, Vitali Churkin, i-a replicat tăios: „Discursul ambasadorului american mi se pare ciudat. Şi-a construit declaraţia de parcă este Maica Tereza în persoană. Vă rog să vă amintiţi ce ţară reprezentaţi. Vă rog să vă amintiţi bilanţul ţării d-voastră”.

Trump, între Alep şi Mosul

Acest bilanţ va greva noul mandat de la Casa Albă, în special prin absenţa vinovată din Siria şi impasul strategic din Irak, cronicizat în anii de după nechibzuita intervenţie din 2003 şi, mai ales, după retragerea pripită din 2011.

Acum, SUA au peste 6.000 de militari în Irak, majoritatea implicaţi în bătălia pentru Mosul, declanşată la 17 octombrie. În ultimii doi ani, SUA au format şi au echipat 65.000 de soldaţi irakieni şi au lansat 17.500 de atacuri aeriene.

Cel de-al treilea preşedinte american care va avea de gestionat complexul dosar irakian a enunţat, până acum, trei priorităţi referitoare la această ţară: învingerea ISIS, păstrarea controlului asupra petrolului şi ieşirea SUA din fundătura irakiană. Rămâne de văzut cum va ordona Donald Trump aceste ambiţii contradictorii. Deocamdată, devine tot mai probabil că eliberarea Mosulului va cădea în sarcina sa, în pofida dorinţei lui Obama de a vedea misiunea îndeplinită înainte de finalul mandatului său, la 20 ianuarie 2017.

Putin a dobândit întâietatea în cursa pentru influenţă şi control în regiune. Primul semn: închiderea formatului bilateral ruso-american privitor la criza siriană.

Între timp, odată cu căderea Alepului sub controlul regimului Assad, cu largul concurs al masivelor bombardamente fără discernământ ale aviaţiei ruse, Putin a dobândit întâietatea în cursa pentru influenţă şi control în regiune. Primul semn: închiderea formatului bilateral ruso-american privitor la criza siriană. În paralel cu tranziţia de la Casa Albă, ia naştere o trilaterală care include un membru NATO şi exclude SUA, exponenta puterilor sunnite – Arabia Saudită, ca să nu mai vorbim de irelevanta ONU şi divizata UE. Miniştrii de Externe ai Rusiei, Iranului şi Turciei se vor reuni marţi, la Moscova, pentru a discuta dosarul sirian, urmând ca negocierile pentru „soluţionarea politică a conflictului”, după cum s-a exprimat Putin în cursul vizitei la Tokio, să se deruleze în capitala kazahă, Astana.

În cele 15 luni ale intervenţiei ruse în Siria, Putin a demonstrat că are o strategie clară şi voinţa necesară de a-şi bifa, într-un ritm accelerat, toate obiectivele. Administraţia Trump va porni la drum cu un handicap major, moşit de ezitantul Obama.

În ceea ce ne priveşte pe noi, europenii, nemaifiind autori, ci victime ale istoriei, nu ne rămâne decât să tremurăm în continuare de teama Statului Islamic, care-şi păstrează o periculoasă capacitate de a lovi, şi să deplângem, la intersecţia neputinţei cu ipocrizia, soarta victimelor inocente din Alep.

Generalii Preşedintelui

Viitorul preşedinte american a avut, de-a lungul timpului, poziţii contradictorii privind prezenţa militară în Irak, astfel că e imposibil de presupus care-i va fi abordarea. A susţinut, la vremea ei, invazia ordonată de Bush Jr., dar după trei ani a cerut retragerea imediată, pentru ca, ulterior, să critice plecarea trupelor americane decisă de Obama, acuzându-l că a contribuit la apariţia organizaţiei teroriste Statul Islamic.

Va cântări greu punctul de vedere al principalilor săi colaboratori pe probleme militare. Generalul Michael Flynn, fost director al Agenţiei de Informaţii Militare, e desemnat consilier pentru securitate naţională. Generalul James Mattis, unul din foştii comandanţi strategici ai armatei americane şi ai NATO, va conduce Pentagonul dacă Congresul va accepta o derogare de la legislaţia ce impune un termen de minim şapte ani de viaţă civilă înainte preluării postului de secretar al Apărării.

Precedenta excepţie a avut loc în 1950, când preşedintele Truman l-a nominalizat pe generalul George Marshall, pentru a putea coordona intervenţia americană pentru apărarea Coreei de Sud, în faţa invaziei declanşate la sud de Paralela 38, linia de demarcaţie între cele două Corei, de regimul de la Phenian, susţinut de URSS şi China.

Generalul James Mattis, plecând de la o întâlnire cu preşedintele-ales al Statelor Unite

image

Mattis – supranumit „câinele turbat”, pentru duritatea sa, şi „călugărul războinic”, pentru că nu s-a căsătorit niciodată – e considerat unul din intelectualii Marinei americane, fiind posesorul unei biblioteci de 7000 de volume şi purtând mereu cu el „Gândurile către sine însuşi” ale împăratului-filosof Marc Aureliu.

„Dacă americanii vor continua să se retragă, vom redescoperi lecţia învăţată după retragerea de la sfârşitul primului război mondial, când am sfârşit plătind un preţ teribil” – gen. J. Mattis

Numele celor doi generali au fost evocate în primăvara acestui an electoral în legătură directă cu candidatura lui Donald Trump: Flynn a fost vehiculat ca potenţial vicepreşedinte al acestuia, iar despre Mattis s-a spus că ar fi una din opţiunile unui influent cerc republican pentru a propulsa un militar împotriva lui Trump, după modelul câştigării alegerilor primare de către generalul Eisenhower, în 1952.

Cei doi generali care-l vor flanca pe Trump au experienţa campaniilor din Afganistan şi Irak. Ambii consideră, în esenţă, că în Irak trebuia menţinută o forţă militară care să asigure stabilitatea, fie ea şi fragilă la acea vreme, şi decuplarea populaţiei sunnite de grupările extremiste – aceste rezultate fiind obţinute în urma contra-insurgenţei comandate, în anii 2007-2008, de generalul David Petraeus.

Strategia din Irak şi cea referitoare la Siria vor fi, probabil, indicatorul cel mai fidel al orientării viitoarei administraţii de la Casa Albă. Între retorica izolaţionistă a lui Trump din timpul campaniei electorale şi viziunea expusă până acum de viitorul şef al Pentagonului e o prăpastie care lasă loc tuturor speculaţiilor. „Dacă americanii vor continua să se retragă, vom redescoperi lecţia învăţată după retragerea de la sfârşitul primului război mondial, când am sfârşit plătind un preţ teribil”, declara, în vara anului trecut, într-un interviu, generalul Mattis.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite