Peste 50% din populaţia adultă din SUA a primit cel puţin prima doză de vaccin anti Covid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccin FOTO Pixabay
Vaccin FOTO Pixabay

Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit până duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite Agerpres.

De la începerea vaccinării în SUA în urmă cu patru luni, 50.4% din adulţi, aproximativ 130 de milioane de persoane, au beneficiat de injectarea a cel puţin unei doze de vaccin, conform datelor oferite de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Conform sursei citate, aproape o treime din adulţi au fost vaccinaţi şi cu a doua doză. În ceea ce priveşte grupul cu risc crescut al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani , 81% dintre aceştia au primit o primă doză şi aproximativ două treimi sunt complet vaccinaţi. În medie, peste 3 milioane de vaccinuri sunt administrate zilnic, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Albă.

În total, aproape 210 milioane de doze au fost administrate în SUA, ţară cu o populaţie de 330 de milioane de locuitori. O asistentă medicală a fost prima persoană vaccinată la New York, pe 14 decembrie 2020. SUA utilizează în mare parte vaccinurile Moderna şi Pfizer.

Recent, autorităţile au suspendat temporar administrarea vaccinului Johnson & Johnson după înregistrarea a şase cazuri de tromboză venoasă cerebrală. Vaccinul Johnson & Johnson necesită injectarea unei singure doze, în timp ce pentru restul sunt necesare două doze.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite