Pompeo: Preşedintele Trump va lua măsuri în următoarele zile faţă de companiile de software chineze care trimit date guvernului de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Preşedintele american Donald Trump va lua măsuri în următoarele zile faţă de companiile de software chineze care trimit date care implică un risc pentru securitatea naţională direct către guvernul de la Beijing, a declarat duminică secretarul de Stat Mike Pompeo, transmite Reuters.

”Preşedintele Trump a spus ‘destul’ şi vom rezolva această problemă, aşa că vom lua măsuri în următoarele zile în legătură cu o gamă mai largă de riscuri pentru securitatea naţională reprezentate de software-ul conectat Partidului Comunist chinez a afirmat Pompeo la emisiunea “Sunday Morning Futures” de la Fox News Channel.

Informaţia a venit după ce Trump a declarat vineri, reporterilor aflaţi la bordul Air Force One, că va emite un decret pentru ca platforma de socializare TikTok să fie interzisă în Statele Unite încă de sâmbătă.

În ultimele câteva luni, oficialii americani au declarat în repetate rânduri că TikTok, aflată în prezent în proprietatea companiei chineze de software ByteDance, din Beijing, prezintă un risc naţional din cauza datelor personale pe care le gestionează.

”Sunt probleme reale de confidenţialitate pentru poporul american şi, de multă vreme, Statele Unite au spus că dacă ne distrăm cu asta sau dacă o companie poate face bani din asta, o să permitem să se întâmple asta ”, a spus Pompeo.

Drept răspuns, în cadrul unei propuneri recente, ByteDance a afirmat dispusă să cedeze operaţiunile americane ale TikTok către Microsoft pentru un acord cu Casa Albă, au spus sâmbătă două persoane apropiate situaţiei. Această ofertă a atras un anumit sprijin din partea unor apropiaţi ai preşedintelui, între care senatorul republican Lindsey Graham.

Într-un interviu separat, acordat duminică, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat că problema este analizată de Comisia pentru investiţii străine din Statele Unite, însărcinată cu evaluarea implicaţiilor referitoare la securitatea naţională ale tranzacţiilor companiilor străine.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite