VIDEO Preşedintele Barack Obama merge joi la locul atentatului de la Boston

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama FOTO Reuters
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama FOTO Reuters

Preşedintele american Barack Obama se va deplasa joi la Boston pentru o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă care a îndoliat luni reşedinţa statului Massachusetts.

„Joi dimineaţă, preşedintele va merge la Boston pentru a lua cuvântul în cursul unei ceremonii ecumenice consacrate celor care au fost ucişi sau grav răniţi în cursul atentatului cu bombă de luni, în apropierea liniei de sosire a maratonului de la Boston“, se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale citat de agenţia France Presse.

Luni, trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 176 au fost rănite în urma exploziei a două bombe în vecinătatea liniei de sosire a popularului eveniment sportiv.

Preşedintele Obama a denunţat marţi, „un act de terorism (...) odios şi laş“, adăugând că autorităţile americane nu ştiu deocamdată dacă exploziile au fost planificate şi executate de o organizaţie teroristă internă sau străină ori au fost gestul unui „individ răuvoitor“.

„În zilele ce vor urma, ne vom continua eforturile pentru a descoperi tot ce s-a întâmplat şi vom rămâne vigilenţi. Am dat ordin administraţiei mele să ia măsurile de securitate necesare pentru a-i proteja pe americani“, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Discursul lui Barack Obama adresat naţiunii după exploziile de la maratonul din Boston


Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston

Atentatul din Boston: Una dintre bombe a fost plasată într-o oală sub presiune

Autorităţile americane au aflat noi informaţii despre dispozitivele explozive care au provocat decesul a trei persoane şi rănirea altor 176 de oameni, în Boston.

Atentatul de la Boston: Fotografiile şi înregistrările video joacă un rol-cheie în anchetă

Anchetatorii americani au început marţi să cerceteze minuţios miile de fotografii şi imagini video luate în cursul dublului atentat comis în timpul maratonului de la Boston, adresând publicului noi apeluri pentru a contribui la identificarea autorilor crimei.

Cine se află în spatele atentatului din Boston? Analiştii exclud implicarea unei organizaţii teroriste internaţionale

Cei mai mulţi americani s-au întrebat, după atacul terorist din Boston, dacă acesta a fost opera unor terorişti islamişti, dar analiştii cred că este mult mai probabil să fi fost de cineva din interior.

Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston

O suprafaţă întinsă din centrul oraşului Boston a fost izolată marţi de poliţiştii americani în timpul căutărilor unui suspect, ca urmare la atentatul cu bombă petrecut la finalul Maratonului oraşului. Atacul a dus la moartea a trei persoane, iar alţi 144 de oameni au fost răniţi.

FOTO Martor: „Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut cel puţin un picior în exploziile de la Boston”

Bilanţul răniţilor continuă să scoată la iveală noi detalii despre atentatele de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Un participant povesteşte că, în haosul rămas în urmă după deflagraţii, a văzut cel puţin 25-30 de oameni cu membre amputate, „fie cu un picior lipsă, fie fără amândouă, fie fără laba piciorului”.

FBI a percheziţionat un apartament în cazul atentatului de la Maratonul din Boston

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au percheziţionat în timpul nopţii de luni spre marţi un apartament din Revere, o suburbie a oraşului Boston, despre care se crede că poate furniza informaţii despre atentatele de la Maratonul oraşului. Anchetatorii federali au declarat că atentatul nu a fost revendicat până în momentul de faţă.

Povestea copilului care a murit în atentatele din Boston. Sora şi-a pierdut un picior, mama are leziuni cerebrale

Martin Richard, în vârstă de opt ani, îşi aştepta tatăl la linia de sosire a maratonului din Boston, alături de mama sa şi de sora sa mai mică. Exploziile care au avut loc chiar la linia de final i-au produs leziuni cerebrale grave mamei sale, care a fost operată la scurt timp, dar rămâne în stare gravă. Sora sa în vârstă de şase ani şi-a pierdut piciorul, care i-a fost amputat în explozie. Martin este una dintre cele trei persoane care au murit.

VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA

Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.

Lider musulman: „Sunt bucuros să văd oroarea din America!”

Liderul jihadist al grupului Salafi de origine iordaniană a susţinut prin intermediul unei declaraţii publicate marţi că este „bucuros să vadă oroarea din America”, după exploziile care au zguduit luni oraşul Boston. Gruparea teroristă este cunoscută drept o subsidiară a organizaţiei globale Al-Qaida

VIDEO Mărturii de la Boston: „Piciorul cuiva a zburat pe lângă capul meu.” „Era ca o zonă de război, mi-a amintit de 11 septembrie”

„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston

Ministru rus al Sporturilor: Atacul de la Boston, un „avertisment pentru Rusia“ înainte de Olimpiada de iarnă din 2014

Exploziile mortale produse în timpul maratonului de la Boston sunt un "avertisment serios" pentru Rusia, care va organiza mai multe manifestaţii sportive internaţionale până la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, a apreciat marţi ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko.

FOTO O atletă din Craiova stabilită în America a participat la maratonul din Boston. Nuţa Olaru: „Toată lumea a început să fugă disperată ca să se salveze’’

Nuţa Olaru, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a participat la maratonul din Boston. Atleta româncă terminase cursa când au avut loc exploziile. Olteanca a declarat că încă îi tremură picioare, însă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este bine.

Explozia de la Boston: vedetele reacţionează

Tragedia petrecută în SUA – cele două explozii simultane care au întrerupt cea de-a 177-ea ediţie a maratonului din Boston - au trezit imediat reacţii. După aflarea veştii, mai multe vedete şi-au arătat sprijinul pentru familiile victimelor, prin mesaje postate în reţele de socializare.

SUA se pregătesc pentru ce este mai rău, după atacurile cu bombă de la Boston. Autorităţile au luat măsuri draconice de securitate, nivelul de alertă rămâne ridicat

Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.

Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston

O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.

EDITORIAL Atentatele din Boston: tehnologia, ca sursă de speranţă pentru victime şi pentru poliţişti

Exploziile de la Maratonul din Boston au cutremurat SUA şi întreaga lume. Sute de persoane au fost rănite şi trei oameni şi-au pierdut viaţa după atentatul terorist din Boston. Un eveniment menit să ofere alinare, fericire şi speranţă s-a transformat în motiv de suferinţă, disperare şi doliu pentru o naţiune întreagă.

Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston

O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston, printre care şi un copil de opt ani.

EDITORIAL „We are all Bostonians” - solidari cu Bostonul

Ieri Statele Unite ale Americii au fost din nou încercate în ceea ce se pare a fi un atac terorist în care 3 persoane (inclusiv un copil de 8 ani) şi-au pierdut viaţa, pe lângă cei 144 de răniţi (18 în stare gravă, 25 în condiţie serioasă). Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urmă rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.

EDITORIAL Teroriştii au lovit din nou într-un simbol american: Maratonul din Boston

Atacul din Boston e sigur un act terorist pentru că are câteva trăsături caracteristice: mulţi răniţi la finalul unui eveniment simbolic al oraşului. Maratonul din Boston e cel mai vechi maraton din lume în era modernă. Înfiinţat în 1897, e cel mai important eveniment sportiv din oraş.

„La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa“ - atentatul terorist, povestit de cei care l-au trăit

Exploziile care au ucis trei persoane şi au rănit peste 100 de oameni au marcat profund participanţii la ceea ce se aştepta a fi o competiţie lipsită de incidente. În loc de asta, oamenii au ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa.

Atacul terorist din Boston, o recapitulare a dezastrului

Explozia a două bombe în Boston s-a soldat cu trei morţi şi cel puţin 110 răniţi, dintre care şase se află în stare gravă. Cel puţin opt răniţi sunt copii

Şeful unui grup extremist iordanian, despre atacul terorist din Boston: „Sângele american nu este mai preţios decât sângele musulman“

Şeful unui grup extremist salafist musulman din Iordania a declarat că este „fericit să vadă groază în America“ după exploziile din Boston.

Dezastre în ziua de 15 aprilie: de la moartea lui Abraham Lincoln la atacul terorist din Boston

Două explozii au avut loc luni în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, iar o a treia deflagraţie s-a petrecut la Biblioteca JFK. Evenimentele din Boston au cauzat moartea a cel puţin două persoane, în timp ce bilanţul răniţilor a crescut la 110.

VIDEO Atentat în SUA / Ce a urmat după exploziile de la maratonul din Boston

„Este o zi îngrozitoare“, a spus Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, în urma exploziilor care au avut loc la Maratonul din Boston. Peste 100 de persoane au ajuns cu răni la spital, iar doi oameni au murit.

Barack Obama, despre atentatul terorist din Boston: „Vinovaţii vor plăti!“

Preşedintele Barack Obama a declarat că administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare, iar autorii atacului vor fi aduşi în faţa justiţiei.

VIDEO Atentat în SUA / Imagini filmate la câţiva metri de locul exploziilor de la maratonul din Boston: „S-a cutremurat pământul!“

Dan Lampariello este unul dintre martorii tragicelor incidente de la Maratonul din Boston. Acesta îşi aştepta mama, concurentă la maraton, să ajungă la linia de sosire pentru a o felicita. Dan le-a povestit jurnaliştilor de la ABC News ce a simţit în momentul în care cele două explozii s-au produs la linia de sosire a Maratonului din Boston.

Lumea întreagă este alături de locuitorii oraşului Boston. Mesajele emoţionante adresate victimelor atentatului terorist

Zeci de persoane au ţinut să îşi exprime compătimirea şi gândurile bune faţă de victimele atentatului terorist din Boston. Pe Facebook, mai multe persoane şi-au exprimat sprijinul faţă de locuitorii oraşului Boston.

VIDEO Explozii la maratonul din Boston: imaginile dezastrului, filmate din elicopter

Oraşul Boston a fost lovit, în decursul a câteva ore, de trei explozii puternice, în urma cărora cel puţin trei persoane şi/au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite. Două deflagraţii au avut loc în timpul Maratonului din Boston, iar a treia s-a produs la Biblioteca JFK.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite