Provocările interne ale Statelor Unite

Nu doar Federaţia Rusă şi unele ţări europene, ci şi Statele Unite ale Americii alunecă treptat într-o nouă fază a evoluţiei lor identitare. Se produc transformări importante de ordin etno-rasial şi confesional şi, atât în cazul Rusiei, cât şi în cazul SUA, este ameninţată însăşi integritatea statului pe termen lung.

Adevărul e că evoluţiile identitare din SUA nu trec neobservate de către unii experţi, doar că, deocamdată, atâta timp cât lucrurile nu sunt evidente pentru majoritatea populaţiei, dar şi pentru a nu cataliza fenomenele, la nivel oficial prognozele sumbre pentru SUA sunt cenzurate cu stricteţe. Totuşi, unii autori şi lideri de opinie au reuşit să-şi exprime în public îngrijorarea cu privire la viitorul SUA; şi dacă adăugăm la argumentele lor date sociologice recente, descoperim că tabloul real al proceselor care se desfăşoară pe continentul american nu este deloc optimist, în plan identitar, pentru această ţară. Să vedem ce spun datele problemei.  

Unul dintre cei mai cunoscuţi „profeţi“ ai destrămării SUA este Thomas W. Chittum, expert militar, care a publicat la mijlocul anilor 1990 cartea sa scandaloasă întitulată „Cel de-al Doilea Război Civil. Destrămarea Americii“ („Civil War Two. The Coming Breakup of America“). Chiar în prefaţa cărţii sale, Chittum susţine franc: „Pe America o paşte pericolul celui de-Al Doilea Război Civil, al unui război civil care va rupe ţara în câteva noi state monoetnice. Mulţi vor denunţa acest adevăr ca fiind rasist sau ca o chemare la violenţă. Nu e nici una, nici alta. Mai curând, e rezultatul examinării fenomenelor de ordin istoric, demografic, politic, economic şi militar, care în mod inevitabil împing America spre un al doilea război civil. Dacă e să vorbim simplu şi direct, America va exploda din cauza unor războaie tribale încă în timpul vieţii noastre şi se va destrăma în mai multe state-naţiuni, pe criterii etnice“. Nu ar trebui să ne grăbim să luăm în furci afirmaţiile îndrăzneţe şi apocaliptice ale lui Chittum, fiindcă, oricât de exagerate ar părea cuiva prognozele privind destrămarea SUA, nu sunt deloc lipsite de temeinicie şi logică argumentele aduse de autor în susţinerea tezelor sale.

Chittum porneşte de la premisa, pe care am analizat-o şi în alte articole de pe Adevărul, că niciun stat multinaţional, niciun imperiu nu a reuşit să se bucure de stabilitate un timp prea îndelungat, din cauza răzmeriţelor interne, pe motive etnice sau religioase; iar SUA, la ziua de astăzi, se aseamănă tot mai mult cu un imperiu, deoarece este un stat multirasial şi multietnic, în care foarte curând nu va mai exista o rasă dominantă.

America se aseamănă cu un imperiu şi prin dimensiunile sale enorme, prin factura sa geografică eterogenă şi diversitatea rasială, prin multitudinea de religii, grupuri lingvistice şi culturale. Şi această evoluţie spre eterogenitate, spre diferenţiere între marile grupuri rasiale avansează. De aceea, ar trebui să ne întrebăm nu dacă se va destrăma SUA, ci când şi în ce circumstanţe se va produce acest lucru. În argumentaţia sa, Chittum face referire în primul rând la indicii demografici, care arată cât de rapid se schimbă America. În 1960, albii constituiau aproximativ 89% din populaţia SUA, iar începând cu acel deceniu numărul lor a început să scadă cu circa jumătate de procent anual [Chittum, 1996, p. 1-3]. Potrivit prognozelor statistice actuale, către anul 2042 albii (fără hispanici) vor fi reprezentaţi într-un număr mai mic de 50% în populaţia Statelor Unite.

De asemenea, cunoaştem şi din exemplul Europei, că în ţările unde etnia majoritară are o reprezentativitate mai joasă de 90%, apar riscurile unor răzmeriţe identitare. În SUA, albii anglolingvi, grupul etno-lingvistic fondator al Statelor Unite, în prezent formează puţin peste două treimi din populaţia ţării. În plus, dacă în ţările din Europa reprezentativitatea medie a grupului etnic secundar e de circa 5%, în SUA celelalte grupuri etnice şi/sau rasiale importante, afro-americanii şi hispanicii, au o reprezentativitate de peste 10% fiecare.

În o bună parte din statele europene cu grupuri etnice mai reprezentative de 10-12% s-au produs războaie civile sau există riscul declanşării conflictelor identitare.

Deci paralela ar trebui să fie îngrijorătoare pentru SUA [Chittum, 1996, p. 114]. Este sugestivă şi evoluţia demografică pe oraşe a comunităţilor rasiale: dacă în preajma anului 2000 albii încă erau majoritari într-o bună parte din cele mai importante oraşe americane, apoi către anul 2010 situaţia s-a schimbat cardinal şi în peste 20 din cele 100 de zone metropolitane ale ţării populaţia albă a încetat să deţină majoritatea. Albii reprezintă mai puţin de 50% în aşa oraşe ca Washington, New York, San Diego, Las Vegas, Memphis. Iar în oraşele unde albii erau minoritari încă din 2000 – San Francisco, Los Angeles, San Jose, Miami, Houston – ponderea lor a scăzut şi mai mult [1].

Un alt indiciu la care face referinţă Chittum este formarea miliţiilor etnice în zonele de coabitare a diferitelor rase şi etnii. În timpul conflictului sângeros din Los Angeles, din 1992 (soldat cu circa 140 de morţi), când bande de afro-americani au disturs şi incendiat o parte din cartierele oraşului, celelalte etnii, cum ar fi coreenii, de exemplu, s-au mobilizat în miliţii etnice pentru a-şi proteja vieţile şi bunurile. La fel au procedat şi alte grupuri etnice, ceea ce vorbeşte despre existenţa unei delimitări foarte drastice între etniile din cadrul „naţiunii americane“, care se pot mobiliza la nevoie [Chittum, 1996, p. 6].

Coreeni înarmaţi ripostează în cadrul violenţelor etno-rasiale din Los Angeles, 1992.

Temerile şi previziunile lui Chittum sunt confirmate de realităţile anilor 2010-2012. Să concretizez ce am în vedere. În primul rând, e vorba despre creşterea impunătoare a numărului grupărilor extremiste, la originea cărora stă ura identitară. Din 2000 până în 2010 numărul acestora în SUA aproape că s-a dublat (vezi tabelul de mai jos) [2]. Această creştere numerică, şi de grupări, şi de indivizi predispuşi la violenţă, intensifică suspiciunile etno-rasiale şi serveşte drept catalizator al conflictelor.

Tabelul creşterii numărului grupărilor extremiste în SUA; de la 602 de grupări în 2000, la 1018 grupări în 2011 - Autor: Southern Poverty Law Center (SPLC).

În al doilea rând, în Statele Unite încep cu adevărat să fie formate în ultimii ani miliţii populare, al căror rol este protejarea civililor de agresiunile bandelor rasiale. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în primăvara anului 2012 în Florida, după ce un tănăr afro-american de 17 ani, Trayvon Martin, a fost împuşcat mortal de către un hispano-american. Cazul a fost imediat interpretat ca o crimă motivată rasial şi a reuşit să adâncească şi mai mult prăpastia rasială din SUA. Ca reacţie, grupuri de tineri afro-americani au organizat zeci de atacuri brutale împotriva albilor şi hispanicilor [3]. De frica atacurilor şi a acţiunilor de răzbunare din partea comunităţii de afro-americani, în Florida au fost formate trupe de voluntari din rândul neo-naziştilor (Mişcarea Naţional Socialistă), care patrulau zona pentru a-i apăra pe albi (vezi imaginea de la începutul articolului) [4]. Tot în Florida în 2012 a fost arestat un grup de rasişti albi, care s-au autoîntitulat „Frontul American“ şi care se antrenau într-o tabără militarizată pentru a face faţă unui „război rasial“ care, potrivit lor, se va declanşa în mod inevitabil [5]. În general, potrivit unui sondaj efectuat în SUA în aprilie 2013, 29% dintre americani consideră că în următorii ani s-ar putea produce o revoluţie socială, de apărare a libertăţilor cetăţeneşti şi autorităţile ar trebui să gestioneze foarte bine situaţia cu deţinerea armelor, avându-se în vedere motivaţia americanilor de a se înarma [6]. Dacă o rebeliune socială cu adevărat s-ar produce, ea poate foarte uşor să capete valenţe identitare şi să se reverse într-un război civil etno-rasial.  

Alături de miliţiile etnice, o altă realitate nemascată în Statele Unite sunt structurile criminale militarizate, create tot pe criterii etnice. Şi în caz de criză socială, economică sau identitară, se poate ajunge la ceea ce germanii definesc drept „Bandenkrieg“ – lupta armată între bande, care va genera şi mai mult haos şi va alimenta ura pe criterii identitare. Fenomenul „Bandenkrieg“ este foarte răspândit în ţările africane, unde sunt parte a unui fenomen mai larg – tribalismul, diferenţierea pe criterii identitare tribale şi etnice [Chittum, 1996, p. 70]. Asemenea fenomene deja există în regiunile unde populaţia hispanică în creştere se suprapune teritorial cu populaţia de origine afro-americană. Acolo se înregistrează tot mai frecvent ciocniri violente între reprezentanţii ambelor grupuri rasiale, mai ales sub formă de reglări de conturi între bandele etnice; dar ura xenofobă se transferă şi în mediul cotidian, în şcoli, contribuind la inflamarea spiritelor în cadrul comunităţilor mixte [7]. Un alt exemplu este Dallas, statul Texas, unde există o importantă comunitate de coreeni, în adresa cărora au fost înregistrate manifestări ostile din partea afro-americanilor, care îi consideră pe coreeni drept „străini“ care acaparează business-ul din regiune [8]. Pentru a-şi proteja integritatea şi vieţile, comunităţile etnice sunt pur şi simplu nevoite să creeze organizaţii combative de diversă factură şi înarmate, care să se mobilizeze în mod operativ în caz de situaţii de criză.  

Chittum susţine că o dovadă a acutizării situaţiei interne o reprezintă şi militarizarea forţelor pentru menţinerea ordinii; ele sunt echipate într-un mod care trădează pregătirea lor pentru acţiuni de înăbuşire a revoltelor în masă. Iar formarea unor trupe speciale pe criterii rasiale sau etnice ar constitui o nouă dovadă a pregătirii autorităţilor pentru reprimarea unor eventuale revolte identitare. Formarea de trupe militare etnice reprezintă o strategie milenară, care se ghida de următoarea logică; reprimă o revoltă etno-rasială cu ajutorul soldaţilor din alt grup etno-rasial. Să ne amintim de gărzile scoţiene ale regelui francez Charles al VII-lea, de gărzile elveţiene ale regilor Bourboni, de trupele poloneze ale lui Napoleon. Strategia a fost aplicată de Imperiul Britanic, în timpul Războiului american de independenţă, prin utilizarea mercenarilor germani împotriva revoluţionarilor americani anglolingvi; pentru menţinerea sub control a populaţiei chineze din Singapore, britanicii i-au utilizat pe sikhii din India. În cadrul Uniunii Sovietice unul din procedeele tactice aplicate de trupele cu destinaţie specială ale Ministerului de Interne era utilizarea trupelor formate din reprezentanţii unei naţionalităţi pentru înăbuşirea revoltelor generate de alte grupuri etnice [Chittum, 1996, p. 152]. Asemenea procedee sunt aplicate şi în prezent, bunăoară în timpul războiului ruso-georgian din august 2008, pentru regiunile Abhazia şi Osetia de Sud, Federaţia Rusă a utilizat trupele cu destinaţie specială formate practic exclusiv din etnici ceceni (aşa-numitul Batalion „Vostok“/”Est“), care au forţat retragerea rapidă a soldaţilor georgieni [9]. În cadrul conflictului militar din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, din 1992, au fost mobilizate trupe de mercenari kazaci – un grup etnic mixt din stepele Europei răsăritene [10].

Presupunerile lui Chittum au găsit materializare într-o anumită măsură în 2006, odată cu elaborarea unei instrucţiuni speciale (un manual de peste o sută de pagini) pentru acţiunile trupelor de poliţie americane cu destinaţe specială; pentru acestea au fost formulate instrucţiuni despre cum să efectueze operaţiuni militare în caz de... „revolte civile“. Printre altele, trupele speciale sunt îndemnate să utilizele substanţe toxice, grenade, să împuşte fără avertizare, să fragmenteze masele de oameni şi să-i strămute pe rebeli în câmpuri de prizonieri, unde aceştia vor fi supuşi unei „reeducări“ privind „aprecierea pozitivă a politicii SUA“. În 2008, un contingent suplimentar din 20.000 de soldaţi au fost repartizaţi pe teritoriul american pentru asigurarea „securităţii interne“; în acelaşi an, a fost publicat un raport care avertiza asupra riscurilor unor dezordini în masă, numite „şoc strategic“. Deşi oficial proiectele de defensivă internă sunt iniţiate în scopul combaterii unor revolte sau revoluţii civile, este cât se poate de evident că ele pot interveni şi pentru anihilarea revoltelor etno-rasiale [11].

Este simptomatic şi gradul înalt de militarizare în ultimele decenii a poliţiei, precum şi brutalitatea pe care o demonstrează trupele de intervenţie specială (SWAT – Special Weapons and Tactics units). Analistul american Radley Balko a publicat în 2013 cartea întitulată „Ascensiunea Poliţistului Războinic: Militarizarea Forţelor de Poliţie Americane“ („Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America's Police Force“), în care constată că poliţiştilor americani li se cultivă o mentalitate de soldaţi, pentru ca autorităţile să-i poată folosi pentru diferite operaţiuni (inclusiv înăbuşirea diferitelor revolte), nu întotdeauna în acord cu libertăţile şi drepturile civile ale cetăţenilor americani. Practic, SUA se transformă într-un stat poliţienesc [12][Balko, 2013]. Rămâne de văzut în ce măsură strategiile de „pacificare socială“ vor fi eficiente, or, în următoarele decenii americanii vor trebui să demonstreze dacă că sunt capabili să ţină unită o ţară deosebit de eterogenă şi divizată identitar, mai ales dacă se va accentua şi decalajul economic dintre păturile sociale. De acum încolo, Statelor Unite le va fi tot mai dificil să-şi asigure stabilitatea internă.  
 

Surse bibliografice:

1.    Eight Cities Where Minorities Are Now in the Majority // Fox Business. September 06, 2011

2.    U.S. Hate And Extremist Groups Hit Record Levels, New Report Says // by Brian Levin. The Huffington Post. 03/ 8/2012

3.   Wave of black mobs brutalizing whites. Dozens of vicious assaults since Trayvon Martin slaying // by Chelsea Schilling

4.    Armed Neo-Nazis Now Claim To Be Patrolling Sanford, Say They Are "Prepared" for Post-Trayvon Martin Violence // By Michael Miller. Sun., Apr. 8 2012 

5.    White supremacists accused of planning for 'race war' in Florida // By James Eng. NBC News

6.    Poll: 29% Think Armed Rebellion Might Soon Be Necessary // by Sahil Kapur. TPM Media LLC. May 1, 2013

7.    Black-Latino Divide // Earl Ofari Hutchinson, Los Angeles Daily News, June 25, 2005

8.    Racial Tension Rising in Dallas Against Korean Community // Arirang News / Jan. 31, 2012

9.    Чеченский спецназ распугал всех грузинских солдат // Автор: Дмитрий Петров. 14.08.2008

10. Tabel cronologic al conflictului din Transnistria

11. “Warning shots will not be fired” - Army Manual Outlines Plan To Kill Rioters, Demonstrators In America // by James Φοίνιξ, July 6, 2012

12. Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America’s Police Force // By Phillip Smith. The Daily Chronic. August 8, 2013

13. Balko R. Rise of the Warrior Cop: The Militarization of America’s Police Forces. Public Affairs Press. 2013. 382 p.
14. Chittum Th.W. Civil War Two. The coming breakup of America. 1996. 174 p.  

Disclaimer: 

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.