Rashad Hussein, „ambasador itinerant al SUA pentru libertăţile religioase pe plan internaţional“. Nominalizare care valorează cât o decizie majoră de politică externă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rashad Hussein
Rashad Hussein

Postul respectiv are titulatura de US ambassador-at-large for international religious freedom (IRF) şi reprezintă cu certitudine, în general şi cu atât mai mult în contextul actual, una dintre cele mai delicate şi pline de responsabilităţi poziţii în Departamentul de Stat şl la nivelul întregii reprezentări externe a Administraţiei americane. Se numeşte Rashad Hussein şi îl înlocuieşte pe Sam Brownback, fost guvernator de Kansas.

Hussein - a cărui nominalizare trebuie confirmată de Senat - este acum director pentru Parteneriate şi Angajament Global în cadrul Consiliului Naţional de Securitate. A fost consilier la Casa Albă în timpul Preşedintelui Obama, a fost Trimis Special al SUA pe lângă Oganizaţia islamică de Cooperare (OIC) dar şi Trimis Special al SUA pe lângă Centrul de comunicaţii strategice în contra-terorism (februarie 2015 - până în prezent). A studiat dreptul la Yale unde a fost şi editorul publicaţiei Yale Law Journal, şi-a dat masteratul în administraţie publică la Kennedy School of Governance şi altul la Harvard în studii arabice şi islamice. Misiunea sa este de a promova „respectul universal pentru libertatea de religia sau credinţa tuturor ca obiectiv central al politicii SUA“.

Hussein are 41 de ani, este americano-indian şi e primul musulman care deţine această poziţie. Din această cauză, cred că nominalizarea aceasta nu numai că valorează cât o decizie majoră de politică externă, ci este o asumare revoluţionară, extrem de curajoasă, a unor noi valori care să oglindească adaptarea SUA la noul spaţiu global. După părerea mea, este o decizie care o completează pe cea a retragerii trupelor americane din Afganistan şi Siria, trimiţând exact înspre aceste spaţii un mesaj de înţelepciune. Foarte greu câştigată, după multe evenimente negative şi costuri extreme, dar, iată, câştigată şi folosită ca trambulină pentru un salt înspre o nouă realitate în relaţiile internaţionale. Mi se pare profund semnificativ pentru a ilustra acest nou mesaj de politică externă , faptul că, în acelaşi moment cu nominalizarea lui Hussein, au mai fost făcute şi două pentru postul de Comisar (cu grad de ambasador) al Comisiei SUA pentru libertăţile religioase internaţionale (USCITF):

Nominalizare

- Sharon Kleinbaum, din 1992 rabinul Congregaţiei Beth Simchat Torah din Manhattan, considerată a fi cea mai mare sinagogă LGBT din SUA. Este o foarte cunoscută luptătoare pentru drepturilor negrilor, drepturile femeilor, în favoarea comunităţii LGBT, imigranţilor şi palestinienilor.

Nominalizare

- americano-pakistanezul Khizr Khan (foto) al cărui fiu, căpitanul Humayun Khan, a fost ucis în timpul unei misiuni în Irak.

- altă nominalizare este Deborah Lipstadt ca trimis special pentru monitorizarea şi lupta împotriva antisemitismului (foto).

Nominalizare

Sigur că mesajul este important ca semn pentru pieţele externe al rupturii faţă de epoca Trump. Dar nu cred că e numai atât. Mai degrabă, cred că este vorba despre măsuri foarte necesare pentru a completa arsenalul diplomatic aflat la dispoziţie în condiţiile apariţiei unei urgenţe maxime care se profilează la orizont, mai ale în spaţiul Orientului Apropiat dar nu numai: posibilitatea revenirii masive a terorismului islamic în spaţiile care cad unul după altul în haos şi devin aproape imposibil de guvernat, a războaielor religioase. Context în în care, deja în acest moment, parvin semnale foarte grave despre revigorarea Al Quaeda şi ISIS, în primul rând în Afganistan, Siria şi Iran. Dar nu numai şi una dintre cele mai îngrijorătoare veşti este animaţia subită a molahilor din zona de contact afgano-turkemenă, acolo unde se spune că s-au refugiat mulţi „luptători străini“ plecaţi în grabă de pe fronturile din Siria. Sau în zona Africii negre şi, la o scară extinsă, în ţările musulmane din Asia de sud-est.

În cazul în care li se vor confirma numirile, oare vor putea aceşti noi reprezentanţi ai Administraţiei Biden să influenţeze rapid modul în este perceput sau dorit dialogul cu SUA de către ireductibilii săi adversari din comunităţile islamice radicale? Extrem de greu de presupus cum va evolua relaţia respectivă dar este cert că s-ar putea reduce nivelul de ostilitate din comunităţile islamice din ce în ce mai solide şi mai influente din interiorul SUA, dezvoltând convingerea că, iată, „pământul făgăduinţei“ aparţine în mod real la nivel de şanse - şi descendenţilor nusulmanilor ajunşi în America, acceptând modul de viaţă şi valorile americane.

Aici s-ar putea să fie un câştig major deoarece se demonstrează falsitatea unui tip de propagandă extrem de comun pe reţelele radicalismului islamic care vorbeşte despre umilinţa emigranţilor siliţi să accepte orice tip de condiţii muncă şi, astfel, să se umilească la nesfârşit în faţa Marelui Satan şi dolarilor săi.

Este un demers extrem de delicat deoarece s-ar putea ca, deloc potoliţi de nefericitul episod Trump din istoria americană, cei care aparţin unui anumit nucleu dur - acum cu mult mai radicalizat decât înainte - să înceapă rapid ofensiva, spunând că astfel a fost trădată identitatea albă şi protestantă care înseamnă coloana vertebrală a instituţiilor statului. Este posibil ca nu numai conspiraţioniştii extremişti din QAnon să anime protestele, ci lor să li se alăture predicatorii evanghelişti mari susţinători ai lui Trump şi ideologiei sale, dar şi membri ai nenumăratelor miliţii, de toate orientările, dar uniţi în credinţa absolută în valorile promovate de „supremaţia albă“.

Dincolo de argumentele politice circumstanţiale, Biden continuă marea bătălie pentru noua identitate a unei Americi inclusive, cu idealuri şi comportamente adaptate schimbărilor deja produse în propria sa societate, dar şi în lume. Ca întotdeauna în istorie, pariul este riscant, victoria balansând între tabăra unui conservatorism extrem şi nevoia de a inova tocmai pentru a adăuga noi argumente cu care americanii să-şi poată menţine influenţa reală pe plan global. Biden este convins că aceasta este deschiderea necesară după experienţele nefericite din Afganistan, sau Irak. Cred că are dreptate şi că un asemenea demers va fi câştigător pe termen lung.

Dar pe termen scurt ce ne aşteaptă, cu popoare şi regiuni întregi blocate într-o atmosferă de ură, tensiune şi intoleranţă - inclusiv religioasă - cum demult nu s-a mai văzut? Va ajunge oare dialogul şi angajamentul de respectare reciprocă a credinţelor şi religiilor când, de fapt, suntem în plin Război Rece şi cuvintele care vin cel mai la îndemână vorbesc nu despre pace, ci despre război şi moarte?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite