Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Războaiele preşedintelui Obama (I)

1
6 Jan 2015 10:26:17
Alexandru Grumaz
Barack Obama FOTO AP
Barack Obama FOTO AP

Titlul articolului este de fapt titlul unei cărţi, aparţinând jurnalistului Bob Woodward, o carte despre începutul Administraţiei Obama, publicată în 2011.

Woodward este editor asociat la The Washington Post, deţinător a două premii Pulitzer, primul pentru acoperirea jurnalistică a scandalului Watergate, iar cel de-al doilea pentru articolele dedicate tragicelor evenimente de la 11 septembrie 2001. Informaţiile prezentate în carte au fost dezvăluite de peste 100 de persoane implicate în strategia de securitate naţională a SUA sau în războiul din Afganistan, devoalând evenimente din cele 18 luni ale primului mandat al preşedintelui Obama.

Au fost şi momente în timpul interviurilor cu participanţii în care înregistrarea discuţiilor purtate de autor persoanele selectate a fost oprită, participantul invocând secretul cu privire la activitatea descrisă. La 10 iulie 2010, autorul l-a intervievat pe preşedintele Barack Obama în Biroul Oval pentru o oră şi 15 minute. Cartea este o introducere în modul în care Administraţia Obama se pregătea să demareze politica globală odată cu preluarea puterii. Deşi, acum, mai sunt doi ani pînă la terminarea celui de al doilea mandat al preşedintelui Obama – iar de anul acesta Congresul american este majoritar republican şi vom asista în continuare la momente geopolitice interesante, derulate într-o lume impredictibilă, cu posibile conflicte în Marea Chinei de Sud sau cu o Primăvară rusească în Ucraina – mărturiile din carte sunt elocvente pentru strategia urmată de Washington sub Administraţia Obama.

Nu am să descriu şirul evenimentelor prezentate, însă încerc să vă descriu câteva momente care să vă îndrepte spre lectura acestui volum, disponibil, deocamdată, în limba engleză, dar şi spre o înţelegere a actualei situaţii geopolitice ca rezultat şi al politicii Casei Albe.

Primele momente semnificative ale mandatului prezideţial s-au derulat la două zile după alegerea lui Barack Obama, la 6 noiembrie 2008, în Chicago, în clădirea Kluczynski Federal Building, un zgârie-nori auster situat în centrul oraşului, în Federal Plaza. The First Customer (Primul cumpărător/deţinător de informaţii – unul din indicativele utilizate de serviciile speciale pentru a-l defini pe preşedintele SUA), senatorul Barack Obama, însoţit de John Podesta, şeful staffului lui Clinton în ultimii doi ani de mandat, şi James Steinberg, un fost adjunct în structura de securitate naţională a Casei Albe, s-au întâlnit cu Mike McConnell, Directorul Comunităţii de Informaţii. Acesta din urmă a fost instruit de fostul preşedinte Bush să nu dezvăluie informaţiile secrete decât preşedintelui ales, deci nu celor care-l însoţesc. Cei doi se întâlniseră cu două luni înainte de alegeri pentru un brifing despre ameninţările teroriste la adresa SUA, când senatorul/candidatul la preşedinţie Obama a glumit, spunând: îmi era frică pînă la acest discurs că o să pierd alegerile, acum îmi este frică să le câştig.

Discuţia de la Chicago s-a purtat într-o cameră denumită Sensitive Compartmented Information Facility (facilitate pentru discutarea informaţiilor sensibile) sau, pe scurt, SCIF. Primul subiect a fost situaţia din Afganistan şi participarea forţelor armate americane în zonele de conflict. Discuţia s-a axat, în principal, pe relaţia cu Pakistanul, pe care McConnell a prezentat-o ca fiind una cu probleme deosebite, la vremea respectivă. În 2006, Administraţia de la Islamabad a semnat cu şefii triburilor din zona FATA (Regiunea Tribală Administrată Federal) un tratat prin care provincia Waziristanul de Nord intra sub controlul şefilor de triburi. Relaţiile acestora cu talibanii au permis crearea unei zone similare Vestului sălbatic de unde talibanii atacau forţele americane din Afganistan. Deşi SUA furnizau un ajutor nerambursabil de două miliarde de dolari, spunea McConnell, puternicul sistem militar şi agenţia de spionaj ISI (Serviciul de Informaşii Interarme) ajutau SUA, în timp ce sprijineau clandestin cu fonduri şi arme grupările talibane ostile nu numai forţelor americane, dar şi vecinilor de la est India. Din spusele lui McConnell, retragerea americanilor din Afganistan va face ca locul să fie umplut de iranieni şi mai ales de indieni, care au afaceri economice importante cu Kabulul. Şi, astfel, principalul inamic al Islamabadului, India, va înconjura cel puţin teoretic Pakistanul.


Apoi, pe rând, au fost pronunţate codificări ale numelor unor surse umane infiltrate în teritoriile FATA, precum MOONRISE/SHOOTING STAR sau denumirea codificată SYLVAN-MAGNOLIA a operaţiunilor efectuate cu dronele Predator în Pakistan. S-a discutat despre liderul spiritual şi comandantul militar al talibanilor, Mullahul Muhammad Omar, pe capul cărui se pusese o recompensă de 25 de milioane de dolari. El a fost localizat în oraşul Quetta, la 60 de mile faţă de graniţa cu Afganistanul, într-un oraş cu peste 900 de mii de locuitori. Cum? Folosind programele NSA, începute în perioada 1992-1996, sub numele de cod SHARKFINN. Aceste programe permiteau interceptarea comunicaţiilor civile/militare, stocarea în servere, diseminarea lor către analiştii din domeniul informaţiilor în timp real (aici intră convorbirile telefonice şi e-mailurile, iar accesul în timp real a fost codificat Real Time, Regional Gateway sau abreviat RTRG). CIA a avut peste 3.000 de oameni acoperiţi, în general afgani, organizaţi în echipe care acţionau la ordinul preşedintelui Bush în capturarea liderilor talibani dar şi în pacificarea zonelor aflate în conflict tribal.

De asemenea, s-a prezentat preşedintelului situaţia programului nuclear iranian despre care s-a precizat că se îndreptă spre realizarea unei bombe nucleare primitive ce ar putea fi detonată în deşert, cu consecinţe incalculabile pentru regiune, dar şi situaţi din Coreea de Nord, de unde informaţiile sunt extrem de sărace. Ambele situaţii au fost catalogate ca ameninţări pe termen scurt şi lung la adresa securităţii naţionale şi a stabilităţi globale. La un moment dat, preşedintele Obama a întrebat dacă sunt şi alte probleme pe care trebuie să le aibă în vedere. McConnell a răspuns: Nu am discutat despre domeniul cibernetic. Şi a continuat cu o întrebare: Ce v-au făcut chinezii în timpul campaniei electorale? În timpul campaniei prezidenţiale, în vara lui 2008, chinezii au spart PC-ul lui Obama, dar şi a lui McCaine şi au transferat documente la o viteză incredibilă, pe un server din China. La câteva zile după briefing, Barack Obama, acum preşedinte, a declarat:

Am moştenit o lume care poate sări în aer în orice minut, într-o multitudine de scenarii, iar eu, deşi am mijloace puternice, dar limitate, nu pot să fac să nu se întâmple aceste scenarii.

Prima discuţie importantă din sala denumită Situation Room (constituită în 1961, de Administraţia Kennedy) a avut loc în toamna lui 2009, cu privire la Afganistan şi la numărul de militari care pot fi suplimentar trimişi în zonă. În mod clar, două fracţiuni s-au conturat atunci, una condusă de ierarhia militară a Pentagonului de la vremea aceea, şi alta condusă de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, din care făcea parte stafful de la Casa Albă. Pentagonul dorea o creştere cu 40.000 de militari a efectivelor din Afganistan, iar preşedintele Obama vroia o reducere a numărului de trupe, astfel ca în 2016 armata să se retragă definitiv din Afganistan. Amiralul Mullen, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a venit cu un nou Memorandum, numit generic Alternative la Misiunea din Afganistan, versiune care asigura, la finele lui 2015, 30.000 de militari în Afganistan şi care se baza pe patru evaluări: existenţa unei insurgenţe talibane, slăbită de efortul de război; armata şi poliţia afgană, gata să securizeze zonele aflate sub controlul american; sanctuarul din Pakistan al talibanilor eliminat sau degradat de loviturile dronelor şi ale militarilor pakistanezi; guvernul afgan, condus de Hamid Karzai, poate stabiliza ţara.

Două săptămîni mai târziu, înainte de Ziua Recunoştinţei, preşedintele, şeful staffului de la Casa Albă, Rahm Emanuel, generalul James Jones, consilierul pentru securitate naţională, şi adjunctul lui, Thomas Donilon, s-au întâlnit în Biroul Oval să discute situaţia trupelor din Afganistan. Niciun militar de la Pentagon nu a participat la întâlnire. Obama a spus că a luat decizia de a suplimenta cu 30.000 numărul militarilor în Afganistan (decizia va fi explicată cu ocazia discursului de la 1 decembrie, la Academia militară de la West Point) iar în declaraţia oficială referitoare la aceasta să nu se folosescă cuvântul contrainsurgenţă, expresia ce va fi utilizată fiind instruire şi transfer de putere. Peste câteva ore, la întâlnirea obişnuită din Biroul Oval cu secretarul apărării, Robert Gates, preşedintele Obama i-a adus la cunoştinţă decizia. Gates servise sub şapte preşedinţi, fiecare cu stilul său de a lua decizii, unii ferme, alţi ezitante, dar, în general, cu concluzii care rămâneau în aer şi puteau fi interpretate ca nefiind întotdeauna limpezi în ceea ce doreau să exprime. De această dată, Obama a fost răspicat în decizie: nu mai mult de 30.000 de militari!

Relaţia SUA cu Pakistanul a fost o altă poveste despre care se ştiu puţine lucruri, iar cartea încearcă să descâlcească cel puţin câteva aspecte ale ei. În mai 2010, preşedintele Barack Obama i-a trimis pe consilierul de securitate naţională, generalul James L. Jones, şi pe directorul CIA, Leon Panetta, la o întâlnire secretă pe probleme de cooperare, la 19 mai 2010, în Pakistan. Cu mai puţin de 30 de zile înainte, un cetăţean născut în Pakistan a încercat să arunce în aer, în faimoasa piaţă Time Square, New York, un SUV plin cu explozibil confecţionat artizanal. Numai norocul a preîntâmpinat o catastrofă, singurul „incident” petrecut atunci fiind apariţia unui fum negru şi gros în jurul maşinii. La întâlnire, generalul Jones i-a spus preşedintelui Asif Ali Zardari: 

Noi considerăm că încercarea din piaţa Time Square a fost una reuşită, pentru că nici serviciile americane, nici cele pakistaneze nu l-au interceptat şi nici oprit pe terorist. Generalul a mai spus că pakistanezii joacă la ruleta rusească, iar butoiul cu cartuşe al pistolului a fost gol pentru ultimele evenimente, dar data viitoare poate avea un cartuş pe ţeavă.

Echipa pentru redactarea strategiei de securitate naţională a preşedintelui Obama a fost foarte preocupată, pentru mai mult de un an, de modul în care ar trebui abordată relaţia dintre SUA şi Pakistan. Era cert că interesul SUA în Asia Centrală şi de Sud se baza pe relaţia dintre Washington şi Islamabad. Pakistanul era o putere nucleară cu un guvern civil fragil, un sitem militar şi un serviciu de informaţii care dominau societatea civilă, dar sponsorizau, în acelaşi timp, diverse grupări teroriste care erau, în primul rând, îndreptate împotriva vecinului de la est, India. Nu numai al-Qaida sau talibanii operează din Pakistan, ci şi alte grupări care recrutează vest-europeni ce pot circula fără oprelişti în întreaga Europă sau America de Nord.

Într-o întâlnire în Biroul Oval, la 25 noiembrie 2009, preşedintele Obama a declarat atunci când strategia de securitate naţională i-a fost prezentată spre aprobare, că: trebuie să facem clar pentru toată lumea, cancerul este în Pakistan şi a continuat că dacă vrem un Afganistan sigur, trebuie ca acest cancer să nu se răspîndească acolo. Emisarii lui Obama, Jones şi Panetta, i-au transmis preşedintelui Zardari că preşeditele american vrea patru lucruri pentru a evita alte atacuri teroriste pe teritoriul SUA în viitor: o distribuţie completă între serviciile de informaţii a datelor culese, o creştere a cooperării în domeniul contra terorismului între cele două naţiuni, aprobarea în ritm de urgenţă a vizelor pentru personalul administrativ american care călătoreşte în Pakistan, precum şi accesul la baza de date a celor care călătoresc cu liniile aeriene ce decolează din Pakistan.

Discuţia a trecut în revistă grupurile teroriste care acţionează în FATA şi care sunt mai mult sau mai puţin sub controlul Serviciului de Informaţii Interarme (ISI), menţionându-se grupările Tehrik-e-Taliban (TTP) şi Lashkar-e-Taiba (LeT), liderul celei din urmă fiind vinovat de atacul de la Mumbai din India, în 2008, unde au murit 175 de persoane, incluzând 6 americani, şi conducând din închisoare organizaţia fără ca autorităţile pakistaneze să se sezizeze. În final, emisarii au conchis că dacă un alt atac terorist să întâmplă pe pământ american, parteneriatul strategic dintre cele două ţări va fi greu de menţinut. Următoarea întâlnire a fost cu generalul Ashfaq Kayani, şeful armatei pakistaneze, o creaţie a sistemului militar de la Islamabad, şcolit, ca marea majoritate a liderilor militari pakistanezi, în SUA, la Colegiul de Stat Major din Fort Leavenworth, Kansas, şi care privea ameninţarea la adresa ţării ca venind dinspre est, adică dinspre rivalul tradiţional, încă de la crearea statului India, în 1947.

Discuţia a fost, într-un fel, ultimativă, preşedintele Obama dorind un raport asupra paşilor făcuţi de partenerii pakistanezi în următoarele 30 de zile. Tot în cadrul discuţiei, Panetta a amintit de zonele în care pot acţiona dronele pe teritoriul Pakistanului, aşa-numite boxes, şi care trebuiau aprobate de generalul Kayani şi de administraţia de la Islamabad. De asemenea, Panetta a mai înaintat o serie de cereri ale CIA pentru operaţiuni în Pakistan. Raportul întocmit de generalul James Jones, sub supravegherea generalului-locotenent Douglas E. Lute, coordonatorul din partea Consiliului Naţional de Securitate pentru Afganistan şi Pakistan, a avut trei pagini ce conţineau o concluzie pesimistă: între militari şi civili era o mare prăpastie la Islamabad, de aceea, SUA nu va avea succes cu aceşti oameni politici (Zardari nu a aprobat nimic, iar generalul Kayani, care avea puterea, a refuzat să aprobe multe din cerinţele americane). Generalul Jones a scris că este alarmat de faptul că succesul din Afganistan este legat de ceea ce Pakistanul vrea sau nu să facă.

În final, raportul a precizat ca pakistanezii nu au acelaşi simţ al urgenţei eliminării insurgenţilor din regiunea FATA, precum îl au americanii. După două luni de la aceste consultări, contraofensiva armatei pakistaneze împotriva teroriştilor al-Qaida a crescut în intensitate, fiind, ca organizaţie, aproape desfiinţată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tagetes
6.01.2015, 16:21:06

Nimic interesant ....mai bine ne-ati fi spus cum a devenit fiul lui Joe Biden actionar majoritar la cea mai mare firma energetica din Ucraina in martie anul trecut, la doar o luna de la caderea lui Ianukovici...brandul numelui ...asa a zis si Basescu...brandul numelui l-a ajutat sa ia imprumut de la CEC pt. 300 de hectare....noi astia marunti avem si noi : brandul fraierilor...s-a dat si pentru noi legea insolventei persoanelor fizice....cata grija capitalista...

0 (6 voturi)
Modifică Setările