Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Rusia şi „măsurile active” împotriva SUA

32
19 Jul 2017 08:56:34
Alexandru Grumaz
Vladimir Putin şi Donald Trump
Vladimir Putin şi Donald Trump

Europa are nevoie de leadership! Ultimele evoluţii ne-au convins că Bruxelles-ul emite edicte, iar ceilaţi membri fac ceea ce cred că este în interesul lor. Uniunea de astăzi se îndreaptă spre irelevanţă. Va fi Macron noul lider? În Est, SUA se pregăteşte să instaleze un cordon sanitar împotriva Moscovei. Relaţia SUA-Rusia este frântă, fiecare având propria viziune asupra a ceea ce nu merge bine între ele.

Ce a fost şi ce urmează?

Pe 12 aprile 1982, Iuri Andropov, preşedintele KGB, a ordonat operativilor din serviciul de informaţii extern să desfăşoare măsuri active împotriva realegerii lui Ronald Reagan. Faţă de spionajul clasic, care colectează informaţii secrete de la statele străine în care acţionează, măsurile active sunt dedicate influenţării directe a evenimentelor (subminarea adversarilor străini prin folosirea de informaţii false, prin folosirea de grupuri de opoziţie formate din cetaţenii ţării respective şi prin alte tehnici de propagandă specială dezvoltate încă din timpul Războiului Rece). Conducerea sovietică îl considera pe Reagan un militarist implacabil. Potrivit unor note făcute de Vasili Mitrokhin, un ofiţer KGB care a lucrat la arhiva instituţiei şi care mai târziu a fugit în Marea Britanie, serviciile de informaţii sovietice au încercat să se infiltreze în sediile Comitetelor Naţionale Republicane şi Democrate, să popularizeze sloganul Reagan înseamnă război! (Reagan Means War!) şi să-l discrediteze ca fiind un servitor corupt al complexului militar-industrial american. Evident, efortul nu a avut nici un efect, Reagan a câştigat în patruzeci şi nouă de state din cincizeci. Referitor la operaţiunea derulată de spionajul rusesc în timpul campaniei electorale din 2016, fostul director al CIA John McLaughlin declara:

„Îmi pare a fi o operaţiune elaborată, realizată prin intermediari, pentru a verifica receptivitatea staff-ului lui Trump la asistenţa guvernului rus în timpul campaniei... Nu este neobişnuit ca aceasta să se realizeze printr-un lanţ atât de lung de intermediari, pentru că obiectivul de spionaj aici este de a separa ambiţia originală cât mai mult posibil de rezultatul final, astfel încât devine foarte greu de urmărit cine ce a făcut“.

Maskirovka

Termenul înseamnă înşelăciune şi este utilizat de armata rusă de pe vremea lui Stalin. Un exemplu elocvent este operaţiunea Neptun, desfăşurată de serviciile secrete din Cehoslovacia în timpul perioadei comuniste şi a existenţei Tratatului de la Varşovia. În 1964, sub numele de cod Neptun, a fost lansată cea mai mare operaţiune de dezinformare împotriva Occidentului, în special a Germaniei, de către Departamentul de acţiuni active al Serviciul de Informaţii al Cehoslovaciei (StB), conform memoriilor lui Ladislav Bittman, fost şef al Departamentul de dezinformare/măsuri active din spionajul de la Praga, autorul cărţii KGB-ul şi dezinformarea – O analiză din interior. Acţiunea a fost coordonată de StB împreună cu partenerii sovietici din direcţia similară a KGB. În noaptea de 4 mai 1964 au fost plasate pe fundul Lacului Negru din Bohemia (foto dreapta - Wikipedia), un lac glaciar aflat la 1 km de graniţa cu Germania, 4 lăzi capturate de la SS cu documente vechi dar şi cu documente contrafăcute. Câteva luni mai tărziu televiziunea din Cehoslovacia, care producea un documentar despre aşa zişii monştrii din lacul respectiv, le-a descoperit. Faptul a fost prezentat ca o descoperire importantă a arhivelor ascunse de SS-ul celui de-al Treilea Reich. A fost începutul unei perioade de dezinformare asupra Germaniei considerată de sovietici ca cel mai mare succes al timpului respectiv. Documentele prezentate presei au fost folosite în Italia, Franţa, Austria, şi Germania de Vest pentru a compromite diverşi oameni politici şi a distruge imaginea guvernului de la Bonn pe care sovieticii îl considerau un urmaş al celui nazist. 

Departamentul din Praga al StB a dezvoltat tehnici noi de dezinformare atacând inclusiv oameni de afaceri din SUA. Cel mai elocvent exemplu a fost cel a lui Donald Trump. Agenţia de informaţii de stat comunistă de pe atunci, Bezpecnost Statni (StB), care se ocupa de orice activitate considerată periculoasă pentru stat (influenţă occidentală), i-a spionat pe Donald Trump şi pe prima soţie a sa, cehoslovaca Ivana Zelnickova, în anii 1970 şi 1980. În acea vreme, ea făcea călătorii regulate din Statele Unite înapoi în ţara natală pentru a-şi vizita tatăl, Milos Zelnicek. Clasate ca top secret sub numele de cod Slusovice, America ​​şi Capital, fişierele detaliază obsesia pe care au avut-o spionii cehi în colectarea a cât mai multor informaţii posibile despre magnatul american. Dosarele descoperite de televiziunea cehă şi de tabloidul german Bild includ şi acordul prenupţial semnat între soţii Trump. Acesta prevedea că, în cazul unei despărţiri, actualul preşedinte-ales al SUA trebuie să-i plătească Ivanei 1 milion de dolari, potrivit fişierelor StB. Credeţi că aceste date nu au fost folosite de ruşii de la KGB şi acum în timpul campaniei? S-a schimbat oare Donald Trump? Poate.

Rusia se pregăteşte să stingă lumina oriunde în lume!

În zilele noastre, relaţiile între Rusia şi SUA sunt la cel mai scăzut nivel de după finalul teoretic al Războiului Rece. SUA acuză Kremlinul de anexarea Crimeei şi de războiul sângeros pe care-l duc forţele speciale ale Moscovei în estul Ucrainei (Ucraina este în pragul destrămării după ultimele evoluţii din estul ţării). De asemenea, intră în zona acuzaţiilor opresiunea la care sunt supuse forţele de opoziţie din Rusia, redeschiderea dosarului nuclear privind testarea şi utilizarea rachetelor cu rază intermediară de acţiune, provocările militare şi cibernetice împotriva ţărilor din Uniunea Europeană dar şi războiul din Siria unde intervenţia rusă este în favoarea lui Bashar Al-Assad. Un punct important al acuzaţiilor americane se referă la intervenţia hackerilor ruşi în campania electorală din SUA şi la campania de dezinformare fără precedent susţinută de Kremlin prin posturile de media care le finanţează în străinătate. De fapt, hackerii ruşi au acţionat/acţionează în permanenţă pe teritoriul SUA în diferite domenii, de la cel militar la cel bancar sau în sectorul enegetic.

Ultima ispravă se derula în timp ce preşedintele Donald Trump şi preşedintele Vladimir Putin discutau, la Hamburg, despre o comisie comună în domeniul cibernetic care să oprească atacurile prin măsuri adevate. Intruziunea hackerilor a avut loc în sistemul centralelor nucleare americane (centrala nucleară Wolf Creek Nuclear Operating Corp. din Kansas). Centrala este una din cele 100 a căror sistem operaţional nu este legat la Internet şi din această cauză hackerii au furat numai date despre personalul care o încadrează. FBI şi Departamentul Securităţii Naţionale (Department of Homeland Security) au alertat sectorul energetic american în privinţa existenţei unei ameninţări avansate persistente datorate unor actori cibernetici (advanced, persistent threat actors). Agenţia Naţională de Securitate/NSA a detectat activitatea ca fiind specifică agenţiei ruse FSB, activitate similară cu atacul asupra sistemului energetic ucrainian din 2015, dar a refuzat să comenteze evenimentele. În decembrie 2015, hackerii ruşi au deconectat sistemul de furnizare a energiei electrice la peste 220.000 de consumatori din Ucraina. În decembrie 2016, au testat la Kiev o nouă armă capabilă să întrerupă reţelele de furnizare cu energie electrică oriunde în lume. Rusia se pregăteşte să stingă lumina oriunde în lume!

Prăpastia dintre cele două viziuni este periculoasă, nu numai din cauza faptului că poate produce o confruntare militară, fie şi accidentală, în Europa sau în altă parte.

La rândul lui, şeful Kremlinului şi cercul lui de siloviki vede lucrurile diferit. În Ucraina, Moscova se vede împinsă în afara acesteia de către SUA, UE şi NATO. Kremlinul acuză Washingtonul şi pe aliaţii acestuia că au desfăşurat trupe la graniţa Rusiei din Ţările Baltice până în România. De asemenea, Kremlinul acuză Washingtonul că se amestecă în politica internă a Federaţiei Ruse şi că incită opoziţia la manifestaţii împotriva administraţiei, fiind dat mereu exemplul lui Hillary Clinton, când aceasta era Secretar de Stat, ea fiind acuzată, cu prilejul demonstraţiilor din decembrie 2011, că a fost un factor de incitare a acestora. Şi nu în ultimul rând, Kremlinul acuza Washingtonul de amestec în înlăturarea guvernului legitim al Siriei.

Prăpastia dintre cele două viziuni este periculoasă, nu numai din cauza faptului că poate produce o confruntare militară, fie şi accidentală, în Europa sau în altă parte. Diferenţele, în mare măsură, sunt o reflectare a resentimentelor profund înrădăcinate în cadrul instituţiei de securitate naţională rusă, sentimente care ar putea să persiste dincolo de epoca lui Putin. Diferenţele dintre Statele Unite şi Rusia se derulează adânc în istorie şi nu sunt supuse unor soluţii uşoare. Provocarea cu care se confruntă administraţia Trump este de a gestiona cu pricepere, mai degrabă decât de a rezolva definitiv, aceste tensiuni cu Moscova.

O abordare confruntaţională ar risca să genereze un răspuns provocator şi impredictibil din partea Rusiei. Trebuie găsită o cale de mijloc care să aducă Rusia înapoi în lumea agreată a tratatelor internaţionale aprobate după cel de al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, preşedintele american Donald Trump pare să dorească să renunţe la abordările bipartizane stabilite pentru a face faţă relaţiei cu Moscova. Rusia are probleme economice importante. În schimb preşedintele Putin a creat o mentalitate de fortăreaţă a Rusiei începând din 2012 şi a mobilizat cetăţenii într-o cruciadă de a apăra ţara împotriva agresiunii străinilor susţinuţi de Occident. Aducerea Crimeei în cadrul Federaţiei Rusiei a transformat peste noapte peisajul politic rus intern, propulsându-l pe Putin la niveluri de popularitate fără precedent, iar în Siria, Kremlinul şi-a valorificat intervenţia pentru a sublinia întoarcerea Rusiei la proeminenţa globală. Siria a devenit teatrul operaţional real pentru testarea armamentului rusesc de la rachetele de croazieră la avioanele de bombardament, de la sistemele de război electronic (EW) la noile sisteme S-400.

Într-adevăr, Rusia a fost în timpul Războiului Rece mult mai mult decât o simplă putere regională. Rusia a revenit acum, datorită unor slăbiciuni ale SUA şi ale UE, pe o poziţie decizională în probleme importante de pe glob, de la programul nuclear iranian până la securitatea întregii comunităţi transatlantice. Asta nu va schimba situaţia internaţională. Dar chiar dacă se acceptă faptul că Rusia este o putere în declin, istoria arată că astfel de state pot provoca pagube considerabile în calea lor. Să nu uităm o caracteristică fundamentală a politicii externe a Rusiei: dorinţa de a controla de facto securitatea, orientarea economică şi politică a vecinilor săi. Ambele administraţii democratice şi republicane au considerat mult timp acest lucru inacceptabil. Cu toate acestea, aceasta reprezintă una dintre cerinţele esenţiale ale regimului rus pentru securitate.

În ultimii ani, Rusia şi Occidentul s-au îndreptat spre ceva care seamănă mult cu un al doilea Război Rece. Această confruntare poate să nu prezinte elementele geopolitice şi ideologice ale primului Război Rece, dar încă prezintă un risc ridicat de conflict real. Întâlnirile strânse pe care navele de război ale NATO le-au avut cu avioanele ruseşti nu sunt un accident, ele fac parte dintr-o strategie intenţionată a Kremlinului de a intimida adversarii Moscovei. Deocamdată, Kremlinul încercă să reducă sursele de tensiune, stabilind terenul pentru întâlnirile primare prietenoase cu noul preşedinte american şi echipa sa aşa cum au făcut la Summitul G20 de la Hamburg. Preşedintele Vladimir Putin, un agent desăvârşit al strategiei de tip Maskirovka, încearcă să modeleze termenii unei noi relaţii. De fapt, există o caracterizare a preşedintelui Vladimir Putin, aceea care-l arată ca un om impredictibil şi oportunist, capabil să-i forţeze pe alţii să se ocupe de el în condiţiile sale.


Vladimir Putin EPA/MICHAEL KLIMENTYEV / SPUTNIK / K / POOL

Câteva lucruri în relaţia SUA-Rusia trebuie clarificate:

Statele Unite trebuie să se asigure că Moscova respectă cu statornicie principiile consacrate în Actul Final de la Helsinki din 1975 şi din Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990 - ambele determinând recunoaşterea graniţele existente şi dreptul tuturor ţărilor de a-şi alege propriii aliaţi. Ar putea fi greu să ne imaginăm un scenariu fezabil pentru returnarea Crimeei către Ucraina, dar anexarea rămâne o încălcare flagrantă a dreptului internaţional pe care nici o ţară nu ar trebui să o recunoască sau să o recompenseze. Aceasta înseamnă menţinerea în vigoare a sancţiunilor SUA şi UE împotriva Rusiei.

În cazul în care Washingtonul reia legăturile cu Moscova, acesta nu trebuie să deranjeze vecinii Rusiei. Fragilitatea inerentă a vecinilor Rusiei va crea multe deschideri pentru o viitoarea implicare a acesteia în viaţa internă a acestora, astfel că Statele Unite şi aliaţii săi vor trebui să rămână vigilenţi şi să se implice mai profund într-o regiune atât de complexă aşa cu este Europa Centrală şi de Est.

Pe măsură ce Statele Unite încearcă să sprijine democraţia în Rusia şi în alte foste state sovietice, ar trebui să facă o evaluare corectă a cererii locale pentru aceasta şi a utilizării optime a resurselor limitate.

Washingtonul şi partenerii săi din UE ar trebui să se angajeze să sprijine reforma politică şi economică ucraineană prin diplomaţie abilă şi un flux generos de resurse. Probabil va dura o generaţie sau mai mult pentru a transforma această ţară centrală într-un stat prosper, în stil european, nu în ultimul rând datorită dorinţei clar exprimate a Rusiei de a face ca experimentul reformist al Ucrainei să eşueze.

Pe măsură ce Statele Unite încearcă să sprijine democraţia în Rusia şi în alte foste state sovietice, ar trebui să facă o evaluare corectă a cererii locale pentru aceasta şi a utilizării optime a resurselor limitate. Deficitul democratic al Rusiei va împiedica relaţiile mai bune cu Occidentul atât timp cât acesta situaţie persistă.

Rămân multe întrebări fără răspuns şi multe fapte de clarificat. În primul rând, administraţia de la Casa Albă ar trebui să răspundă amestecului rusesc în alegerile prezidenţiale din SUA. Un răspuns dat de Congresul american/Casa Albă, despre acţiunile în spaţiul cibernetic, va trimite un mesaj clar că Statele Unite sunt pregătite să plătească Kremlinul pentru acţiunile inacceptabile ale acestuia. America trebuie să-şi protejeze reţelele şi infrastructura guvernamentală dar în primul rând democraţia construita de Părinţii Fondatori acum peste 200 de ani. Lipsa unui răspuns concertat la amestecul Rusiei ar trimite exact semnalul greşit, invitând în continuare Kremlinului la acţiuni în Germania, mai ales că ultimele alegeri importante pentru Europa se vor derula la Berlin.

În al doilea rând provocările Rusiei poartă riscul foarte real al unei confruntări militare care poate rezulta dintr-un calcul greşit a coordonatelor militare. Washingtonul şi NATO ar trebui să acorde prioritate opţiunii ca Rusia să respecte codurile de conduită convenite anterior pentru operaţiunile militare pe timp de pace, oricât de dificil ar fi acesta. Situaţia este deosebit de periculoasă pe cerul Siriei, unde piloţii ruşi refuză frecvent un set de proceduri convenite în 2015 pentru a evita coliziunile în aer cu avioane din SUA şi alte aeronave.

În al treilea rând, în Ucraina[1], UE şi în special ţările din Formatul Normandia ar trebui să se concentreze asupra utilizării instrumentelor diplomatice pentru a închide partea militară a conflictului şi pentru a impune acordurile de la Minsk. Pachetul existent de sancţiuni al SUA şi al UE reprezintă o importantă sursă de influenţă asupra Moscovei şi, prin urmare, nu ar trebui inversat sau redus în lipsa unei schimbări majore în comportamentul rusesc în Ucraina. S-a văzut că în ultimii 25 de ani Rusia a rezistat eforturilor externe de modernizare.

În al patrulea rând, în politica internaţională există obiective care, deşi nu sunt esenţiale, rămân de dorit. Acestea includ cooperarea privind prevenirea proliferării nucleare, reducerea ameninţării terorismului nuclear şi protejarea mediului fragil din Arctica. Deoarece aceste probleme sunt în mare parte tehnice, ele nu necesită timpul şi atenţia înalţilor funcţionari. Se pot face progrese importante la niveluri mai joase. În cazul unor eforturi mai ambiţioase de control al armelor, progresul va necesita însă decizii la nivel înalt. Acesta este cazul soluţionării impasului asupra Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare, pe care Statele Unite susţin cu probe că Rusia l-a încălcat. Şi nu în ultimul rând, reluarea demersurilor pentru a asigura reduceri suplimentare ale dimensiunilor arsenalelor nucleare strategice şi tactice ale ambelor ţări.


Donald Trump susţine un discurs în Piaţa Krasinski din Varşovia FOTO Captură de ecran ABC News

Richard Hass despre politica externă a SUA şi a preşedintelui Donald Trump 

Într-un articol intitulat „Cine va umple golul lăsat de Statele Unite?“ (Who Will Fill America’s Shoes?) al preşedintelui Consiliului pentru Relaţiile Externe, un NGO reprezentativ în definirea politicii SUA şi a celei globale, Richard Hass, apreciat pentru modul în care cunoaşte realităţile geostrategice internaţionale, inclusiv de preşedintele Donald Trump, scria: „Este din ce în ce mai clar că preşedintele american Donald Trump reprezintă începutul unei schimbări atunci când vine vorba de viziunea şi comportamentul global al Americii. Drept urmare, Statele Unite nu vor mai juca rolul internaţional prin care şi-a definit politica externă timp de trei sferturi de secol, sub preşedinţii democraţi şi republicani. Am văzut deja multe exemple ale acestei schimbări. Angajamentul tradiţional al Statelor Unite faţă de organizaţiile globale a fost înlocuit de ideea de "America în primul rând". Alianţele şi garanţiile de securitate considerate odată ca fiind date sunt din ce în ce mai condiţionate de cât de mulţi bani cheltuie aliaţii pentru apărare şi de faptul că există un deficit al comerţului lor cu SUA. În general, comerţul exterior este privit cu suspiciune - presupus fiind că este o sursă de pierdere a locurilor de muncă, mai degrabă decât un motor pentru investiţii, crearea de locuri de muncă, creştere şi stabilitate. Politicile privind imigraţia şi refugiaţii au devenit mai restrictive. Se pune un accent mai mic pe promovarea democraţiei şi a drepturilor omului. Mai mulţi dolari se îndreaptă către apărare, dar se alocă mai puţine resurse pentru susţinerea sănătăţii sau dezvoltării la nivel mondial. Acest lucru nu trebuie confundat cu izolaţionismul. Chiar şi aşa America lui Trump va continua să joace un rol semnificativ în lume. Foloseşte forţa militară în Orientul Mijlociu şi în Afganistan, crescând presiunea diplomatică asupra Coreei de Nord pentru a-şi a stopa programele sale nucleare şi de realizare de noi rachete şi pentru a renegocia Acordul Nord-American de Comerţ Liber cu Canada şi Mexic. Iar politicile statelor, oraşelor şi companiilor se vor transforma într-un angajament american faţă de schimbările climatice, în ciuda deciziei lui Trump de a renunţa la acordul de la Paris…

Europa, la rândul său, este distrasă de întrebările legate de relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană. Ca urmare, întregul continent este mai mic decât suma părţilor sale - nici una din părţi nu va fi suficient de mare pentru a reuşi să înlocuiască America pe scena mondială. Absenţa unui singur succesor al SUA nu înseamnă că ceea va veni se va numi haos. Cel puţin în principiu, ţările cele mai puternice din lume s-ar putea reuni pentru a umple golul lăsat de America. În practică, totuşi, acest lucru nu se va întâmpla, deoarece aceste ţări nu dispun de capacităţi, de experienţă şi, mai presus de toate, de un consens în ceea ce priveşte nevoile şi cine trebuie să facă acest lucru. O dezvoltare mai probabilă este apariţia unui amestec de ordine şi tulburare atât la nivel regional cât şi global. China va promova diverse mecanisme comerciale, de infrastructură şi de securitate în Asia. Cei 11 membri rămaşi din Parteneriatul Trans-Pacific îşi pot lansa pactul comercial fără SUA. Mai puţin clar este dacă China este pregătită să-şi folosească influenţa pentru a restrânge nevoile militare ale Coreei de Nord, modul în care India şi Pakistanul vor evita conflictele şi soluţionarea multor altor dispute teritoriale din Asiei. Este prea uşor să ne imaginăm un viitor pentru Asia şi Pacific, caracterizat de cheltuieli mai mari pe arme de toate tipurile - şi astfel aceste zone să devină mai sensibile la conflicte violente. Orientul Mijlociu suferă deja o instabilitate fără precedent, rezultatul rivalităţilor locale şi a realităţilor tribale. Aici în 15 ani SUA ar fi putut să facă mai mult pentru a modela viitorul regiunii. Pericolul imediat nu este doar o deteriorare mai accentuată a situaţiei statelor eşuate precum Yemen, Siria şi Libia, ci posibilitatea unui conflict direct între Arabia Saudită şi Iran.

Europa poate fi o excepţie de la astfel de tendinţe, deoarece alegerea preşedintelui Emmanuel Macron în Franţa a dat naştere unui guvern care se angajează să reformeze UE. Dar UE însăşi se confruntă cu un viitor incert, având în vedere crizele de tip Brexit şi de încetinirea creşterii economice în Italia şi Grecia, ca să nu mai vorbim de potenţialul de răzbunare rusească.

Nu există nicio ironie în acest context global al evenimentelor. Timp de decenii, multe ţări au criticat politica Statelor Unite, atât pentru ceea ce era, cât şi pentru ceea ce nu era. Aceleaşi ţări se confruntă acum cu perspectiva unei lumi în care conducerea americană ar putea fi mai puţin un factor de echilibru. Este departe de a fi clar dacă sunt pregătiţi pentru o astfel de lume sau dacă se vor regăsi mai bine în eadeclara Richard Hass.


[1] Conflictul militar dintre armata ucraineană şi separatiştii proruşi, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu circa 10.000 de morţi până în luna februarie a anului 2017. În pofida încetării focului instaurate la finalul lunii decembrie 2016, confruntările armate din estul Ucrainei au devenit aproape cotidiene. De la începutul lunii februarie circa 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste violenţe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

32 Comentarii

adin
19.07.2017, 09:20:44

" Câteva lucruri în relaţia SUA-Rusia trebuie clarificate: Statele Unite trebuie să se asigure că Moscova respectă cu statornicie principiile consacrate în Actul Final de la Helsinki din 1975 şi din Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990 - ambele determinând recunoaşterea graniţele existente şi dreptul tuturor ţărilor de a-şi alege propriii aliaţi. " Aici poate ar fi bine de formulat putin diferit: Atunci sa recunoasca Rusia granitele din 1990 cand NATO va retroceda Kosovo Serbiei. Aptopo dumneavoastra ca Analist stiti ca romania nu recunoaste independenta Kosovo si deci in consecinta trebuie sa peroiati in directia asta ca altfel sunteti impotriva legii romane ?

-2 (12 voturi)
Camelian Propinatiu
19.07.2017, 12:26:02

Comentariu considerat abuziv.

Iosiv Varga
19.07.2017, 10:03:02

Nu stiu ce facultate o fi absolvit acest ,,analist",dar lucru cert ca habar nu are realitate sau -cea ce este mai rau-canta-n struna la comanda! Cum poti sa uiti -ca un simplu om -ca SUA a dat tonul nerespectarii acordului dela HELSINKI creind statul KOSOVO pe teritoriul SERBIEI!Cum poti sa nu vezi ca TURCIA practiuc a anexat CIPRU DE NORD ,cum poti sa nu vezi ca ISRAEL de la infiintare anexeaza teritorii sub acoperirea SUA! Despre ce vorbiti?Credeti ca PUTIN nu stie de aceste rapturi teritoriale savarsite su b protectia si aprobarea SUA??? Domnilor care postati puneti ambele fete ale monedei nu numai partea pentru care sunt platit gras! Dealtfel -ca sa stiti si dvs-stra- ROMANIA nu a recunoscut raptul teritorial savarsit de SUA ,dar pe cine intereseaza asta ? Sau ce ati zice d-le GRUMAZ Ddaca SUA ar bombarda BUCURESTIUL pana acesta ar recunoaste -sa zicem independenta DOBROGEI (intentionat nu am scris alta regiune...)tot asa ati aplauda gestul SUA? Sau laudam orbeste orice ca asa cere patronul??? Desigur banii vorbesc,internetul suporta orice dezinformare ,dar totusi trebuie un echilibru ....macar de forma..!!!

+3 (11 voturi)
adin
19.07.2017, 10:37:37

Iosiv Varga " Despre ce vorbiti? " Este vorba de programul de indobitocire a romanilor de catre niste propagandisti fara tata si fara mama

-3 (11 voturi)
Lucifer
19.07.2017, 12:32:37

Piesa defectă în toată această vânzoleală este Europa formată din foste naţiuni imperiale/coloniale ca Germania,Franţa,Italia,Olanda,etc şi care vor să fie ce-au fost şi mai mult decât atât.Este evident că "vechea Europă" se poziţionează CONTRA SUA+UK+NATO ca pretenţie de a deveni co-părtaşe la negocierea noilor sfere de influenţă.Ne place sau nu,aceasta este situaţia momentană:stabilirea noilor zone de influenţă după WW2 şi "războiul rece".Sunt "trei mari puteri"(SUA,China şi Rusia) şi "vechea Europă" vrea să fie şi ea luată în considerare.Din nenorocire,în Europa sunt mai multe ţări revanşarde:Rusia(care a pierdut războiul rece şi multe teritorii),Germania(infrântă în două războaie mondiale şi care a pierdut şi ea multe teritorii),Hungaria(care pune în discuţie tratatul de la Trianon din 1920 dar şi cele de după încheierea WW2 sau hotărârile de la Conferinţa de la Helsinki),Polonia(care ar vrea ceva din vestul Ucrainei) şi chiar România care a pierdut multe teritorii în Est.ORICE împărţire a zonelor de influenţă se face prin FORŢĂ(politică,diplomatică,economică şi,la o adică militară). Să nu ne ascundem după deget:TOATĂ lumea vrea RE-ÎMPĂRŢIREA zonelor de influenţă.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (32)