Scenariile Americii în epoca Biden: eşec, renaştere sau îngropare sub povara evenimentelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden Foto EPA EFE
Joe Biden Foto EPA EFE

The Atlanticist, publicaţia Atlantic Council, a lansat, sub semnăturile lui Matthews Burrows şi a lui Robert Manning, o evaluare succintă a scenariilor viitorului Americii (şi a lumii) în epoca Biden.

Dincolo de particularităţile şi subtilităţile din prezentările celor doi, mi s-a părut relevantă evaluarea pentru publicul românesc şi pentru lume, în general, mai ales în contextul propriilor evaluări despre studiile prospective ale evoluţiilor lumii de mâine. De aceea am şi preluat ideea şi am dezvoltat-o aici. Şi mă refer mai ales la scenariul 3, care se suprapune peste o predicţie pe care o fac deja de ceva timp, pe baza acumulării de crize, suprapunerii, interdependenţei şi influenţării lor reciproce, în timp de pandemie, fapt ce crează oricărui decident dificultatea gestionării acestor crize concomitente şi suprapuse pentru care aproape că nu este timp de evaluare. Acest scenariu este definit de autorii de la Atlantic Council drept îngroparea sub povara(şi multitudinea) evenimentelor, respectiv faptul că nu există nici capacitatea, nici timpul, de a reacţiona şi a construi din cauza evenimentelor care reclamă atenţia şi prezenţa reactivă la numeroasele evoluţii curente din lume, de unde faptul că nu mai este timp de strategii şi de acţiune pentru a atinge interesele proprii coordonat şi planificat.

Eşuarea lui Biden din cauza problemelor interne şi a rolului lui Trump

Un prim scenariu se bazează pe perspectiva ca Donald Trump să menţină un rol important în Partidul Republican, baza sa de susţinere şi trumpismul să afecteze în mod substanţial partidul iar frica de compromis să determine menţinerea şi chiar adâncirea faliei din Congres. Pe un asemenea scenariu, preocupările administraţiei Biden se vor apleca tot mai mult spre politica internă şi gestiunea divergenţelor dintre americani, care vor fi menţinute de prezenţa în prim plan a lui Trump, care va condiţiona reprezentanţii şi senatorii republicani pentru finanţare şi sprijin politic de rămânerea fermă în siajul ideilor sale şi de evitarea oricărui compromis.

Pe un asemenea fond, nici politica externă nu va fi strălucită. Odată pentru că timpul preşedintelui va fi ocupat de chestiunile interne sau politica sa va fi condiţionată tot mai mult de situaţia internă. În plus, reconstrucţia credibilităţii Americii va dura, mai ales că lipsa de timp, de atenţie, de efort ale administraţiei la nivel extern va determina continuarea evoluţiilor globale pe liniile trasate de alţi actori. Aici intervin şi limitările opţiunilor lui Biden, care va avea forţa să avanseze doar jumătate din proiectele sale, şi orice drum lăsat la jumătate este şi puţin vizibil, şi neconvingător, şi crează neîncrederea partenerilor.

Personal nu cred în jumătăţile de măsură, mai ales cu un Congres condus de Democraţi timp de cel puţin doi ani. Cred, mai degrabă, că după ce va investiga opţiunile de colaborare cu Republicanii şi, după a doua încercare de demitere a lui Trump, se va detaşa un număr de Republicani interesaţi de cooperare şi care pot acorda fără mari probleme majoritatea relaxată cel puţin pentru următorii doi ani, în paralel cu gruparea majoritară anti-trumpistă, care refuză să concedeze Partidul Republican sau să-l lase să intre sub dominaţia lui Trump.

La nivel internaţional concret, scenariul prevede o revenire condiţionată în acordul din 2015 cu Iranul şi refuzul Teheranului de a face paşii necesari, ba chiar victoria ultra-conservatorilor în alegerile din iunie. Condiţiile puse sub formă de retorsiune de către Iran sunt inacceptabile pentru Congres şi, dacă acest fapt nu împinge la conflict deschis – acest scenariu este exclus din planificare, considerat unul extrem – în orice caz, Congresul şi Israelul blochează orice formulă de revenire la acord şi lasă deschisă problema proliferării nucleare în cazul Iranului, ca şi celelalte teme adiacente.

Economia globală nu poate fi refăcută, iar în America Latină şi Africa unele state intră în încetare de plăţi. Dorinţele internaţionale de relansare a creditării sunt blocate de China, care încearcă preluări ostile în toate zonele aflate în dificultate. Europenii rămân neîncrezători, refuză alianţa tehnologică cu Statele Unite şi continuă fronda transatlantică deschisă de refuzul de a lua în considerare solicitarea lui Joe Biden de a nu semna acordul de investiţii cu Beijingul. Planul de divizare al marilor giganţi industriali americani – dar nu şi a companiilor de stat chineze dominante – poate duce la sancţiuni reciproce la nivel transatlantic.

Nici cadrul de angajare a Chinei nu e favorabil, în ciuda unei foarte probabile soluţii – după negocieri cu UE şi partenerii globali – a reformării Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Dacă nişele globale folosite de China ar putea fi închise de acum înainte, poziţia dominantă prezentă nu poate fi inversată, iar Congresul e de neînduplecat şi va controla strict orice deschidere sau negociere cu Beijingul. Administraţia Biden riscă să fie prinsă şi blocată, spune studiul, între republicani trumpişti cu agendă profund anti-chineză şi progresişti care se pronunţă împotriva comerţului global liber, de unde imposibilitatea angajării Chinei pe nici o temă de relevanţă globală.

Joe Biden si Kamala Harris FOTO EPA-EFE

Renaşterea Americii şi a lumii sub Biden

Scenariul doi este cel al planificării şi aplicării programului lui Biden. Vaccinarea a 70% din populaţia Americii până în iunie scoate tema de pe agendă, injecţia de lichidităţi de relansare trece şi îşi face treaba, în timp ce Donald Trump rămâne izolat şi cu impact redus la nivelul unui Partid Republican interesat să se relanseze pe noi coordonate, fugind de extreme. În acest context, trece şi proiectul reconstrucţiei infrastructurii de transport urban şi a trenurilor bazate pe energia verde şi pe digitalizare sporită, în variantă europeană. Motorul de creştere cu zero emisii de bioxid de carbon poate fi funcţional, în tandem cu cel al actualei Comisii Europene von der Leyen, iar combaterea încălzirii globale şi protecţia mediului devin politici de angajare la nivel global a Chinei.

Deşi am extrapolat scenariul adăugându-i consideraţii proprii, varianta poate da raţionalitate şi sprijinului bipartizan intern şi extern pe principiul nevoii de noi votanţi din spaţiul refugiaţilor şi a cetăţenilor din minorităţile latino şi musulmane americane şi pentru republicani. Eliminarea din prim plan a extremei readuce interesul pentru populaţia de culoare, care îmbrăţişează şi opţiunile republicane pe baza comportamentului conservator şi al aplecării spre credinţă, de unde o reechilibrare a spectrului politic american dar şi temeiuri de cooperare între cele două componente politice ale legislativului american. Şi aceasta reclamă creşteri de taxe pentru a finanţa relansarea economică şi planul economiei verzi al lui Biden.

Pe o asemenea bază, reconstrucţia relaţiei transatlantice vine natural, pe baza coincidenţei de obiective şi a tipului de economie îmbrăţişat, de unde şi posibilitatea ca alianţa şi cu partenerii globali din Clubul Democraţiilor să creeze premizele pentru a gestiona afacerile globale şi a domestici China lui Xi, prinsă deja în nenumărate turbioane economice şi de datorii, dar şi cu o încredere globală în scădere, de unde obligaţia de a se conforma şi a se lăsa antrenată în spaţii cu reguli clare şi mecanisme stricte de monitorizare. Alături de restructurarea OMC, singura necunoscută rămâne capacitatea UE de a realiza rivalitatea tehnologică şi nevoia de a bloca transferul ilegitim de proprietate intelectuală şi a confrunta China pe aceste teme, din cauza dependenţelor excesive de producţia manufacturieră chineză pe care nu o mai poate nici repatria, nici muta mai aproape, dând de lucru unui Magreb puţin înclinat să asigure forţa de muncă pentru asemenea activităţi repetitive şi migăloase.

Investigarea reală şi aprofundată a surselor Covid-19, sub fadurile OMS cu participare americană, este un alt instrument important pe care China poate fi determinată să-l accepte. O asemenea Comisie pentru Adevăr, pentru a trage lecţiile învăţate, poate fi utilă nu numai pentru a obţine originile reale ale virusului şi evoluţia sa, dar poate fi un instrument de domolire a unor tonuri mai stridente ale Beijingului la nivel global şi poate crea condiţiile negocierii bilaterale sau globale care să include o Chină mai aplecată spre compromis decât spre confruntare şi propagandă.

Pe asemenea premise, abordarea conundrumului din Orientul Mijlociu, Siria, Irak şi Yemen, pe baza relaţiei negociate cu un Iran revenit la raţionalitate, devine mult mai credibilă. Ca şi gestionarea Rusiei, am spune noi, în condiţiile revenirii la reguli şi a unei alianţe a democraţiilor euro-atlantice şi cu parteneri globali care e dominantă şi dă tonul comportamentului global şi a unei Chine dispusă, de asemenea să negocieze cu mult mai multă bună credinţă. Aici se înscrie revenirea cu precauţie în acordul cu Iranul revizuit, cu toate temele pe masă, inclusiv livrările de arme şi susţinerile miliţiilor şiite şi dezvoltărilor de rachete balistice, pe lângă programul nuclear. De aici se reaşează relaţiile şi pe Orientul Mijlociu, şi în reaşezarea Siriei, Libiei, Yemenului şi reconstrucţiei relaţiilor între monarhiile din Golf şi Turcia.

Joe Biden in Biroul Oval FOTO EPA-EFE

O lume nebună, cu decidenţi îngropaţi în probleme, priorităţi şi nevoia de a acţiona pe multiple planuri

Personal aş fi foarte atent la cel de-al treilea scenariu în discuţie, care după mine începe să se detaşeze ca probabilitate prin numărul de indicii şi tendinţe care definesc această perspectivă. Este vorba despre scenariul unui Biden copleşit de evenimente, de numărul, viteza de a se succeda, nevoia de a interveni la fiecare dintre ele şi timpul tot mai redus de a evalua opţiunile şi impactul fiecărei acţiuni. Aş mai adăuga şi componenta interdependenţei crizelor care face tot mai dificile alegerile în contextul conflictului de valori. Nu rareori, opţiunea de soluţionare a unei crize poate duce la amplificarea altora, de unde alegeri tot mai dificile şi mai costisitoare pentru lideri şi pentru cetăţeni.

Inundarea spectrului vizibil şi al agendei cu un număr enorm de crize internaţionale are menirea să blocheze o agenda planificată şi acţiunile constructive, nu mai vorbim despre strategii pe termen mai lung, şi să deturneze atenţia şi resursele spre alte orizonturi care reclamă mai stringent acţiunea generală. În plus, dorinţa de a promova democraţia şi a drepturilor omului în lume duce la nevoia unor măsuri dure asupra Chinei, a unor lideri şi a unor companii ce lucrează cu mâna de lucru din taberele legate de uigurii din Xinjiang.

Acest tip de abordare, combinat cu o abundenţă de crize internaţionale ce reclamă intervenţie americană, multe dintre ele provocate de neastâmpărul Rusiei şi dorinţa de a fi în prim plan dincolo de capabilităţile sale reale militare şi mai ales economice, pot duce la blocaje şi răcirea relaţiilor şi a paerspectivelor abordării chineze – şi ruse, deopotrivă. Cum varianta democratică este în prim plan, mai ales vizând puterile de această dimensiune, răceala impune o abordare mai contondentă a alianţei democraţiilor împotriva actorilor autoritari terţi.

Lucrurile pot fi complicate de retragerea cancelarului Merkel şi de alegerile din Franţa situate între un Macron ambiţios şi suveranist – cu iz european, de această dată – şi o cădere în extrema dreaptă a Parisului, cu consecinţe importante pentru Uniunea Europeană şi pentru relaţia transatlantică, dar şi pentru relaţia cu NATO şi Rusia. Pe acest fond, suma crizelor ce se pot crea în cascadă creşte dramatic. Dacă în Marea Chinei de Sud încep rivalităţile pe tema delimitărilor prin asertivitatea Chinei şi dorinţa de a întări frontierele noi create, iar Hong Kong, Taiwan, Xinjiang se alătură problemelor vizând coronavirusul şi responsabilităţile aferente, lucrurile se pot multiplica la nivelul divergenţelor şi conflictelor pe nenumărate spaţii.

Nici în cazul Orientului Mijlociu, o complicaţie în relaţia iraniano-israeliană sau iraniană-saudită nu poate rămâne fără consecinţe multiple în conflicte deschise pe tot cuprinsul regiunii Golfului, afectând inclusiv exporturile de petrol din zonă. Cu o Rusie asertivă la un final de ciclu al lui Putin, conflicte pot exploda punctual în toată regiunea spaţiului post-sovietic şi est european, iar acest context reclamă reacţii imediate şi pune între paranteze marile proiecte strategice de construcţie a lumii globale şi de gestiune a globalizării.

Joe Biden FOTO EPA-EFE

Războiul Rece, haosul sau hapeningul: marile ameninţări ale lumii de mâine

Pe acest fond putem vedea şi varianta aglutinării formatelor de convergenţă a autocraţiilor, cu Rusia, Iran, China în prim plan, având drept ţintă reaşezarea democratică a lumii, bazată pe reguli. Subminarea acestui proiect inclusiv prin lansarea unei suite de evenimente relevante şi preocupante pe toată întinderea lumii, cu implicarea directă a statelor democratice sau a zonelor directe de interes, poate da naştere la polarizarea reală şi la reaşezarea lumii în format Război Rece, democraţie versus autoritarism, cu nenumărate “crize calde” pe tot globul.

Acesta ar fi scenariul cel mai preocupant prin conţinutul său imprevizibil şi prin zonele de necunoscut pe care le rezervă. Dar mai ales prin presiunea şi multiplicitatea crizelor, după cum am văzut. Cred că aici ar trebui să se îndrepte şi atenţia actorilor internaţionali interesaţi pentru că există perspectiva multiplicării dosarelor, suprapunerilor, interpătrunderii crizelor care va face tot mai grea gestiunea lumii de mâine, dar mai ales promovarea propriilor interese.

Pe formula de haos şi fragilitate generalizată, opţiunile raţionale au tendinţa să fie înlocuite de reacţii umorale, pripite, fără consecinţe evaluate, şi mai ales cu repercusiuni în zone neanticipate. Încercarea de rezolvare a unei probleme sau promovare a unui interes legitim, punctual, într-o zonă poate crea catastrofe şi crize majore reverberând într-un cu totul alt loc. Iar pe fundal de haos, adaptabilitatea este redusă, raţiunea, planificarea şi calculul sunt tardive sau nepotrivite, sau de-a dreptul inutile, iar rezultatul este acela că întâmplarea - hapeningul - va domina evoluţia, nicidecum planificarea, raţiunea, studiile de impact şi evaluarea corectă a consecinţelor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite