Scrutinul din SUA şi ciocnirea de realităţile americane

FOTO AFP

A şi câştigat Trump, cum pretinde preşedintele în exerciţiu? Şi care e, de fapt, marea surpriză a scrutinului din SUA? De ce au greşit, iar, sondajele şi ce aflăm din erori despre noi, despre lume şi viitorul nostru?

Că în cursul nopţii de marţi spre miercuri Donald Trump s-a grăbit să-şi declare victoria într-o cursă încă strânsă, înainte de a ajunge definitiv şi irevocabil la potou, e, pe de o parte, o condamnabilă greşeală morală şi politică. 

Fiindcă pune regretabil sub semnul întrebării legitimitatea unui proces electoral american oricum discutabil, mai ales din cauza alianţei adversarului său cu Giganţii Tehnologici şi cu mass-media militante, care au cenzurat o parte semnificativă a informaţiilor negative referitoare la Joe Biden. Şi dă apă la moară comportamentului autoritar al liderilor unor ţări care, altfel decât SUA, nu dispun de un stat de drept funcţional, cu puteri separate şi instanţe de control fiabile.

Prematur clamata victorie pare, totodată, a fi o manevră tactică abilă. O repetă pe cea de la cumpăna mileniilor, când George Bush i-a smuls in extremis izbânda lui Al Gore, pus în defensivă şi de rapida revendicare republicană a victoriei conservatoare în Florida.

Victoria rapid omologabilă a lui Trump

Dar izbânda grabnic de validat obţinută de preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite se află pe alt teren. Chiar dacă, după numărarea ultimului vot valabil exprimat, Trump ar fi să piardă preşedinţia la mustaţă, se întrevede încă de pe acum triumful său asupra predicţiilor false ale elitei academice şi, nu în ultimul rând, sociologice americane. Care, surpriză mare pentru necunoscători, a vehiculat din nou - pentru a câta oară - sondaje grav eronate. 

Trump îşi poate omologa încă de pe acum indiscutabilul succes, adjudecat asupra ideologilor unei elite intelectuale aliate cu extrema stângă, cu giganţii tehnologici şi cu o presă mainstream transformată în militantă gazetă de partid. Căci această alianţă a decretat sau şi-a asumat pe bază de date rău interpretate un imaginar ecart maxim între Biden şi Trump în favoarea celui dintâi şi o la fel de imaginară, imensă, victorie democrată, deopotrivă lejeră şi covârşitoare.      

Cine plăteşte oalele sparte?

Ar fi natural ca autorii acestor false predicţii şi instituţiile pentru care lucrează să-şi înţeleagă datoria de a-şi asuma derapajul. Cei dintâi ar trebui, fireşte, să demisioneze şi să-şi caute de lucru în alte domenii, cei din urmă să-i înlocuiască degrabă cu experţi mai competenţi.  

M-ar mira ca firescul să se şi întrupeze iute. Ideologia-i boală grea. Stânga suferă de ea, aşa cum suferă de o acută pierdere a contactului cu realităţile americane, contrazicându-le pe cele decretate de o elită parţial dusă cu pluta, când în cauză e obsesiv vituperatul Trump.

Washington Post ilustrează perfect această impermeabilitate la realităţi. Cândva prestigios, ziarul din capitala SUA i-a socotit cu o acribie demnă de o cauză mai bună ceea ce a dat drept zecile de mii de minciuni ale lui Trump. Care nu erau, adesea, decât narcisism, hiperbole, ironii, dorinţe. În schimb, acelaşi ziar le-a propus cititorilor săi, fără jenă, un fals „fact check”. 

Halucinanta „verificare” a unor presupuse fake-news a inclus afirmaţii deformând vădit realitatea, despre opinii şi nu fapte sau despre aserţiuni probabil adevărate. Edificator e tratamentul rezervat consecinţelor scăpării televizate sugerând o posibilă senilitate a lui Joe Biden. Când candidatul democrat l-a confundat pe micul ecran, în direct, pe rivalul său, probabil cu unul din foştii preşedinţi americani numiţi George Bush, Washington Post a reinterpretat aiurea, dar convenabil electoral, realitatea neatenţiei comise de Biden. Pe care a negat-o. După care, în conformitate cu dorinţa editorilor, a scos-o din contextul ei lămuritor şi a afirmat ca „fapt”, nota bene, la condiţional-optativ, că Biden „s-ar fi putut” referi la moderatorul George Lopez.    

O eroare care nu i se va imputa prea des unei gazete de doi lei, nu i se poate tolera într-o democraţie care se respectă figurilor de proră din lumea presei şi unor medii cu pretenţia de a fi directori de conştiinţe, cum sunt Washington Post, New York Times, CNN sau BBC. 

Cronicizarea delirului ideologic

Refuzul persistent al realităţii şi îndelungata alimentare a unor mituri şi iluzii, dimpreună cu demonizarea şi delegitimarea unui adversar prezentat stăruitor ca un „monstru”, îngreunează perceptibil orice trezire la adevăr. Care va deveni prin forţa lucrurilor şocantă. Multor democraţi le-a trebuit enorm de multă vreme să se adapteze la victoria lui George W. Bush asupra lui Al Gore. Unii n-au putut duce această muncă la bun sfârşit, preferând să poarte lungi bătălii de ariergardă perdante. Nu altfel se vor derula lucurile dacă, aşa cum e probabil, Trump chiar ar reuşi să se vadă cu sacii unui al doilea mandat în căruţă.     

În locul confruntării cu adevărul propriilor neajunsuri şi cauzele lor, cu faptele şi opţiunea pentru mulţi uimitoare, incomprehensibilă şi jenantă a unei decisive părţi a poporului american, ideologii stângii de peste ocean şi aliaţii lor europeni vor continua să prefere analizei propriului eşec depănarea de vechi mantre. Vor deplânge presupusa „orbire” a celor pe care Hillary Clinton i-a numit cândva „deplorables”. Vor regreta leninist nepregătirea pentru revoluţie a poporului american. Vor sugera că ţara nu e gata să accepte la cârmă progresişti foarte avansaţi de genul cuplului Biden-Harris, promiţând să întoarcă America la era Obama, care anunţase în furtunoasele aplauze ale suporterilor săi utopia potrivit căreia „ne aflăm la cinci zile distanţă de transformarea din temelii a Statelor Unite”.

Abia când praful se va aşeza, iar maşinile de spălat creiere vor începe să-şi găsească teme noi, democraţii vor înţelege că Trump n-ar fi ajuns niciodată preşedinte, dacă, departe de a-i uni pe americani, cum a promis Joe Biden, partidul lui Obama şi Nancy Pelosi nu s-ar fi situat în cu totul alt punct al realităţii. În fapt, a alunecat spre instigatoarea extremă stângă anti-americană, riscând să devină la fel de toxic şi ineligibil ca partidul laburiştilor britanici, condus până nu demult de jalnicul Corbyn. 

Până atunci însă, radicalizările şi zâzania, încurajate şi de trumpişti, vor continua şi vor afecta grav şi Statele Unite şi pe aliaţii lor. 

În răstimp, peste ocean unii politicieni vor trece la regrupări tactice. Alţii la tehnica pământului pârjolit. Se vor manifesta cu apeluri false la reconciliere şi cei mai ipocriţi impostori şi profitori ai tuturor gâlcevilor. 

Întoarcerea la adevăr şi, prin el, la democraţie

Apropo de politicieni ipocriţi. Nancy Pelosi a amânat ajutorarea americanilor afectaţi de Covid şi înfometaţi ca să nu-l avantajeze pe Trump în campania electorală. Nu e clar dacă electoratul s-a răzbunat. Dar e cert că, în caz de pat politic în materie de număr de electori prezidenţiali, Pelosi ar putea juca rolul decisiv în determinarea viitorului şef al statului american. Şi ea şi alţii vor încerca, oricum, să se lipească mult şi bine de scaunele lor. Iar în acest scop se va perpetua şi minţitul de popor la televizor. Or, tocmai manipulărilor publice şi demagogiei dezlănţuite le-au spus un nu clar şi ferm americanii în acest scrutin. 

Indiferent de locatarul Casei Albe, de gogoşile lui şi de compoziţia finală a Congresului, care a conferit din nou succese surprinzătoare republicanilor, e clar un fapt. Americanii, care în covârşitoarea lor majoritate şi-au pierdut încrederea în presă, s-au săturat până peste cap de praful mediatic care li se aruncă zilnic în ochi. 

Intensa participare la vot a americanilor e, oricine va fi validat ca preşedinte, un impresionant sufragiu în favoarea greu încercatei democraţii a Statelor Unite. Şi e o victorie incontestabilă a libertăţii. Inclusiv a celor care detestă mai aprig decât pe Trump faptul că, în atmosfera de anihilare culturală şi de ostracizare socială impusă de stânga militantă, între altele în social media, tot mai puţini consideră că-şi pot mărturisi liber şi deschis opţiunile politice. 

Aşa că nu puţini îşi defulează la urne frustrarea, după ce au descoperit nu doar asul cărţii populiste şi conspiraţionismele extremei drepte, nu mai puţin delirante decât ale stângii, ci şi valabile resurse informaţionale alternative. 

Curtea Supremă ar putea, la rigoare, deveni arbitrul disputei dintre Trump şi Biden. Dar viitorul democratic aparţine nu atât magistraţilor, cât acestor resurse de informaţie credibilă. Şi ziariştilor curajoşi care le asigură, aderând la adevăr.

Petre Iancu - Deutsche Welle