Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Pompeo, secretarul de stat american, acuză Iranul de coordonarea atacurilor asupra staţiilor petroliere saudite: Cerem tuturor naţiunilor să le condamne

15
15 Sep 2019 03:46:06
Autor: Cristina Ene
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Secretarul de stat american Mike Pompeo  a acuzat duminică Iranul de a fi coordonat atacul asupra unor instalaţii petroliere saudite care furnizează jumătate din producţia regatului. Acesta a exclus implicarea Yemenului şi a denunţat angajarea Iranului în eforturi diplomatice de faţadă, relatează Reuters.

.„Teheranul se află în spatele a nu mai puţin de 100 de atacuri asupra Arabiei Saudite, iar asta în timp ce Rouhani şi Zarif se prefac că se angajează în acţiuni diplomatice”, a scris Pompeo pe Twitter referindu-se la preşedintele iranian Hassan Rouhani şi la ministrul de externe Mohammed Javad Zarif.
 
Fără a oferi dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, Pompeo denunţă făţărnicia Iranului care „a lansat un atac fără precedent asupra resurselor energetice globale” într-un context al îndemnurilor globale la eforturi de detensionare.
 
 
 
Gruparea Houthi  aliniată Iranului a revendicat atacurile asupra a două instalaţii petroliere importante din Arabia Saudită şi a celei mai mari staţii de procesare petrolieră a lumii. Trei surse au declarat că aceste atacuri afectează deja producţia şi exporturile. Ele vin după seria de atacuri trasnfrontaliere asupra instalaţiilor petroliere saudite şi a unor petrolierelor din Golf.
 
Lider al coaliţiei musulmanilor suniţi care a intervenit în 2015 în Yemen împotriva rebelilor şiiţi houthi ,  Arabia Saudită a pus atacurile anterioare pe seama rivalului din regiune, Iranul şiit. Teheranul a negat acuzaţiile. Riadul mai acuză Iranul şi că îi înarmează pe Houthis, fapt negat  deopotrivă de grupare şi de Iran.
 
Duminică, Casa Albă a declarat că SUA se angajează să păstreze pieţele petrolului bine aprovizionate în urma atacurilor care, potrivit unor surse, au afectat cinci milioane de barili pe zi din producţia brută, adică aproape jumătate din producţia regatului, echivalentul a 5 la sută din resursele globale.
 
Preşedintele american Donald Trump a spus că ar fi dispus să se întâlnească cu Rouhani, posibil în marja Adunării Generale a ONU ce va avea loc la New York la sfârşitul lunii. Pompeo a declarat că asemenea discuţii ar putea loc fără nici un fel de precondiţii.
 
Rouhani a declarat în schimb că Teheranul nu caută să dezvolte arme nucleare şi că refuză să poarte discuţii cu Statele Unite în condiţiile în care Washingtonul continuă să impună sancţiuni economice sufocante pentru Iran.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Index 4.2
15.09.2019, 04:47:41

Atacarea Iranului este stabilita deja de catre Guzganul Rozaliu( si gasca) , fara doar si poate, doar ca nu stie cat il va afecta in noiembrie la anu!

-4 (10 voturi)
Goicea Niculae
15.09.2019, 07:16:37

Pompe-o ar trebui sa protesteze împotriva uciderii de copii in Yemen de către statul criminal Arabia Saudita ,cu armele trimise de el.

+3 (7 voturi)
CRISTIAN MIHAI VIRVOREA
15.09.2019, 07:54:03

Sa-I lase pe iranieni si pe sauditi sa-si rezolve singuri problemele. Nu ar dura mult. Maxim o saptamana. Iar sauditii s-ar intoarce bine merci la crescut camile si locuit in corturi. Si cred ca ar fi mai fericiti.

+4 (4 voturi)
NemStomac
15.09.2019, 10:12:17

Plimba Ursdul Pompeo

-2 (4 voturi)
Victor Nagy
15.09.2019, 10:12:28

„ Lider al coaliţiei musulmanilor suniţi care a intervenit în 2015 în Yemen împotriva rebelilor şiiţi houthi , Arabia Saudită .... ” Daca a intervenit ... e normal sa suporte consecintele .

-2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (15)