Senatul american adoptă un proiect de lege de sancţiuni vizând Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul american a adoptat un proiect de lege care îi permite preşedintelui Statelor Unite să sancţioneze importurile de carburanţi iranieni, pentru a obliga Teheranul să se conformeze obligaţiilor internaţionale asupra programului său nuclear.

Textul a fost adoptat prin consens unanim, întrucât niciun senator nu şi-a manifestat opoziţia.

Noile sancţiuni ar viza perturbarea aprovizionării cu carburanţi a Iranului, care deşi este unul dintre principalii producători mondiali de aur negru, importă 40 la sută din carburanţi, în lipsa unor capacităţi de rafinare suficiente, scrie Agerpres..

Textul urmează încă a fi fuzionat cu cel al Camerei Reprezentanţilor, care a adoptat deja propria sa versiune în decembrie, înainte de a-l trimite preşedintelui Barack Obama pentru promulgare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite