Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Senatul SUA a adoptat în unanimitate interzicerea folosirii aplicaţiei TikTok pe dispozitivele primite de la guvern de către angajaţii federali

9
7 Aug 2020 06:45:47
Autor: News.ro
Deţinută de o companie chineză, aplicaţia TikTok este considerată periculoasă de către administraţia Trump. FOTO Shutterstock
Deţinută de o companie chineză, aplicaţia TikTok este considerată periculoasă de către administraţia Trump. FOTO Shutterstock

Senatul Statelor Unite a adoptat joi în unanimitate un proiect de lege care prevede interzicerea folosirii aplicaţiei video TikTok pe dispozitivele primite de la guvern de către angajaţii federali, pe fondul avertismentelor date de Casa Albă că va interzice activitatea companiei în Statele Unite, transmite Reuters.

Aplicaţia a devenit ţinta parlamentarilor şi a administraţiei Trump din cauza riscurilor implicate pentru securitatea naţională de faptul că aplicaţia este deţinută de compania chineză ByteDance.
 
Potrivit unei legi adoptate în China în 2017, companiile au obligaţia să susţină şi să coopereze cu reţeaua naţională de spionaj a ţării.
 
”Sunt încurajat de sprijinul bipartizan pe care l-am observat în acest organism de a trage la răspundere Partidul Comunist Chinez, iar asta include...a trage la răspundere acele companii care fac jocul Chinei”, a afirmat iniţiatorul proiectului, senatorul Josh Hawley, într-un comunicat.
 
”Şi dacă avem un cuvânt de spus în acest sens, nu  ne vom opri aici”, a adăugat senatorul republican.
 
Luna trecută, Camera Reprezentanţilor a votat interdicţia ca angajaţii federali să instaleze aplicaţia pe dispozitivele primite de la guvern, un proiect depus de reprezentantul Ken Buck.
 
Prin adoptarea în Cameră şi în Senat, interdicţia este aşteptată să intre în curând în vigoare în Statele Unite.
 
Un purtător de cuvânt al TikTok a spus că echipa din SUA a companiei nu are o prioritate mai mare decât să promoveze o aplicaţie sigură, care protejează datele private le utilizatorilor.
 
Miercuri, TikTok a anunţat că lucrează cu experţi ai Departamentului pentru Securitate Internă din SUA ”pentru a se proteja faţă de influenţa străină” şi pentru a preveni dezinformările legate de alegeri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Pontus Euxinus
7.08.2020, 07:40:59

feisbucu' , twitterul, care nu respecta free speech sa fie de asemenea interzise.

+1 (1 vot)
Edmond Wolf
7.08.2020, 09:24:01

Pontus Euxinus Când o firmă străină începe să funcționeze în SUA este totul ok până în momentul în care devine mai mare și mai importantă decât firmele locale. TikTok a depășit feisbuk, twiter, instagram, etc. Normal că trebuie ori interzisă ori pusă sub control amerikan. Așa că ori te blochează ori o vinzi. Că NSA, CIA și FBI au spionat mai mult de jumătate din lumea cunoscută, inclusiv aliații proprii, nu se pune. În state e libertate nu ca în China unde rețelele sociale sunt controlate. Nu contează că toate aplicațiile amerikane au porți în spate (back orifice) prin care scurgerea de informații e masivă și dirijată către instituțiile de forță. Îmi vine să vomit de scârbă când aud de Amerika democrată, corectă, justă și cinstită. Sau de Windows 10 care e interzis în China pentru că Skipe și Cortana transmit absolut tot ce se face pe calculator.

+2 (2 voturi)
Unul dintre „Astia“
7.08.2020, 07:53:01

Inainte de a intra in polemica referitor la libertatea de exprimare si alte libertati: de retinut ca in momentul in care compania la care lucrezi (in cazul de fata, guvernul, indiferent care ar fi acesta) iti pune la dispozitie un computer, telefon mobil, samd, are dreptul sa iti impuna anumite reguli cu privire la folosirea acestuia (poate interzice folosirea acestuia in scop privat si chiar include anumite aplicatii pe lista neagra, ceea ce inseamna ca nici macar nu pot fi instalare pe device, daca se constata sau exista dubii ref. la siguranta pe care o prezinta aceste aplicatii) Daca TikTok este intr-adevar un pericol sau daca prin aceasta aplicatie chinezii pot obtine date personale de la utilizatori, asta este deja alta discutie. Pe de alta parte, nici Facebook, WhatsApp ori Twitter nu ar trebui permise pe device-urile puse la dispozitie de angajator, decat daca se poate separa clar partea de business de cea personala (printre altele, accesul la e-mail samd se face doar prin VPN iar contactele de business sunt clar delimitate de cele personale. Nu stiu de la un prieten, ci din experienta profesionala!

+3 (3 voturi)
Victor Nagy
7.08.2020, 08:13:12

Total de acord . Ar putea chiar interzice angajatilor proprii , folosirea respectivei aplicatii . Omul sa aleaga ,,,, ori aplicatia ori job-ul . Dar interzicerea in SUA sau obligatia sa o cumperea entitati americane ... ar fi cerut un raspuns ... si nu era bine .

Unul dintre „Astia“
7.08.2020, 08:55:47

@Victor: "Dar interzicerea in SUA sau obligatia sa o cumperea entitati americane.." Aia este deja alta discutie - guvernul nu poate obliga o companie sa cumpere o alta si nici ca in cazul in care tranzactia are loc, o parte din bani sa intre la trezoreria statului. Trump confunda din nou Casa Alba si functia pe care o are cu biroul lui din Trump Tower si afacerile proprii unde poate sa dicteze dupa bunul plac. Trump e dus rau cu pluta iar zilele lui acolo sunt numarate!

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)