Senatul SUA îşi dă acordul pentru fortificarea graniţei cu Mexicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul care vizează dublarea numărului de agenţi federali la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, precum şi construirea a sute de kilometri de gard a făcut un pas decisiv luni în Senatul american, cu ocazia unui important vot de procedură.

Reforma sistemului american de imigraţie intră în faza sa finală în Camera superioară a Congresului, unde dosarul legat de securitate a fost implicit validat în cursul unui vot de procedură, cu 67 de voturi pentru şi 27 împotrivă, peste cele 60 necesare şi cu sprijinul din partea a 15 republicani, notează France Presse.

Dezbaterile ar putea să dureze mai multe luni în Cameră, înainte ca legea să fie promulgată de preşedintele Barack Obama, ceea ce ar constitui o reuşită majoră a celui de-al doilea mandat al său.

Obiectivul vizat este creşterea numărului de vize de muncă, eliberarea de acte de identitate pentru aproximativ 11 milioane de imigranţi clandestini, în majoritate mexicani, pentru ca, după o perioadă tranzitorie de cel puţin 13 ani, să li se permită să solicite cetăţenia americană.

În schimb, aliaţii democraţi ai preşedintelui au fost nevoiţi să accepte din partea republicanilor un plan excepţional de fortificare a graniţei pentru a garanta că aceste regularizări vor fi ultimele.

Congresmenii mai vor, de asemenea, ca 480 de kilometri de bariere împotriva maşinilor să fie transformate în garduri înalte împotriva pietonilor şi construirea altor 80 de kilometri de gard, pentru un total de 1.120 de kilometri. În plus, fluviul Rio Grande reprezintă 2.000 de kilometri de graniţă naturală, în Texas.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite