Sondaj: Administraţia Biden recâştigă încrederea opiniei publice internaţionale în politica americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

La şase luni după instalarea administraţiei Biden, politica americană şi-a revenit, din perspectiva cetăţenilor altor ţări, după cei patru ani de conducere ai lui Donald Trump.

Un sondaj de opinie realizat de Gallup în 46 de ţări arată o rată medie de apreciere de 49% pentru politica americană după primele şase luni de mandat la Casa Albă ale democratului Joe Biden.

Această rată de apreciere indică o revigorare a politicii americane, care era aprobată în proporţie de 30% pe plan internaţional la sfârşitul mandatului la Casa Albă al republicanului Donald Trump. Rata de apreciere după primele şase luni ale lui Joe Biden este la acelaşi nivel cu cea din primul an al lui Barack Obama la Casa Albă, în 2009.

În schimb, rata de dezaprobare, de 36%, este mai mare în cazul lui Biden decât în perioada Obama. Însă această rată este mai mică, totuşi, şi anume cu 8%, decât la finalul administraţiei Trump, care acumula 44% de opinii negative, un nivel record.

Potrivit Gallup, aceste date corespund pentru începutul lunii august, adică înainte de recucerirea Afganistanului de către talibani şi încheierea retragerii trupelor americane din această ţară după aproape 20 de ani de război. Gallup estimează că retragerea din Afganistan se va reflecta într-o scădere a încrederii în politica americană, dar nu până la nivelul de 30% înregistrat sub Trump.

În ciuda unor succese pe plan internaţional, cum ar fi normalizarea relaţiilor între Israel şi unele state arabe sau negocierile cu talibanii pentru retragerea din Afganistan, Trump a suferit la capitolul încredere din cauza eşecului în a interacţiona cu restul lumii, mai ales cu partenerii tradiţionali ai SUA. Biden, în schimb, a alăturat SUA în Acordul de la Paris privind salvarea climei şi a promis eforturi pentru repararea relaţiilor cu aliaţii. 

Drept consecinţă, încrederea în politica americană a crescut semnificativ, în top trei situându-se  Portugalia (52%), Olanda (45%) şi Norvegia (42%). În doar trei dintre cele 46 de ţări incluse în sondaj politica americană prezintă mai puţină încredere sub Biden decât sub Trump, şi anume în Rusia (cu 5%), Serbia (4%) şi Benin (cu 4%). În România, încrederea în politica americană a crescut cu 12%.

Pe lângă Statele Unite, Gallup a încercat să afle cum sunt apreciate politicile altor trei mari puteri, şi anume Germania, China şi Rusia. Sub conducerea lui Angela Merkel, Germania a rămas în frunte pentru al patrulea an consecutiv cu o medie de 52% opinii favorabile. Rusia are 34% opinii favorabile, iar China 32%.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite