Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Sondaj Gallup: 4 din 10 americani acceptă o formă sau alta de socialism

9
21 May 2019 16:46:44
Autor: Ştefana Radu
FOTO Gallup
FOTO Gallup

Astăzi, americanii sunt mai divizaţi în ceea ce priveşte o formă sau alta de socialism, decât erau la începutul secolului trecut.

În timp ce 51 la sută dintre adulţii americani spun că socialismul ar fi un lucru negativ pentu ţară, 43 la sută consideră că ar fi ceva bun. Aceste rezultate contrastează cu un sondaj Roper/Fortune din 1942, unde 40 la sută dintre respondenţi au descris socialismul ca fiind ceva negativ, 25 la sută ceva pozitiv şi 34 la sută nu au avut nicio opinie, potrivit companiei Gallup.
 
În sondajul efectuat între 17 şi 30 aprilie, un procent mai mare dintre americani au avut o opinie legată de socialism şi există o diferenţă mai mică de procente între cei care consideră socialismul un lucru pozitiv sau un lucru negativ, decât în sondajul din 1942.
 
Cercetări anterioare ale Gallup au relevat faptul că felul cum americanii definesc socialismul s-a schimbat de-a lungul vremii, unul din patru asociind acum conceptul cu egalitatea socială şi 17 la sută asociindu-l cu definiţia mai clasică în care există un anumit nivel de control guvernamental asupra mijloacelor de producţie. Majoritatea democraţilor au spus că văd socialismul în mod pozitiv în sondajele Gallup din 2010 încoace, inclusiv 57 la sută în 2018 - cel mai recent. 
 
Sondajul din 17-30 aprilie actualizează şi o altă întrebare cu privire la socialism. Gallup i-a întrebat prima dată pe americani în 1949 despre viziunea lor privitoare la răspândirea democraţiei în următorii 50 de ani. La acea vreme, 72 la sută dintre americani au prezis că majoritatea ţărilor din lume vor avea o guvernare democratică. Este important de notat că în mare parte din retorica politică din acea perioadă, termenii democraţie şi capitalism erau mai strâns legaţi decât astăzi, poate chiar sinonimi în viziunea multora.
 
Răspunsurile la întrebare diferă în prezent, marcând o creştere a procentului (29 la sută) care spune că majoritatea ţărilor vor avea o guvernare socialistă în următorii 50 de ani. Nu este clar dacă această previziune are legătură cu dezvoltarea democraţiilor – în special în Europa şi America de Sud – conduse de cei care sunt deseori descrişi drept social-democraţi sau dacă are loc o schimbare fundamentală în felul cum americanii privesc socialismul.
 

Guvern versus piaţă liberă

 
În acelaşi sondaj din aprilie, Gallup i-a întrebat pe americani dacă ar prefera o piaţă în mare parte liberă sau controlată de stat în anumite aspecte economice şi sociale. Americanii preferă controlul asupra pieţei libere în zonele de inovare tehnologică şi distribuţie a bogăţiei. Majoritatea vrea, de asemenea, ca piaţa liberă să conducă economia în ansamblu, salariile, educaţia superioară şi sistemul de sănătate.
Preferinţa ca guvernul să servească drept principalul actor responsabil are susţinere majoritară doar în cazul protejării consumatorului online şi în domeniul mediului.
 

Concluzia

 
Viziunile americanilor referitoare la socialism sunt complexe. Deşi unele date recente pot conduce la concluzii exagerate, există schimbări vizibile în părerile americanilor referitoare la socialism, atunci când informaţiile culese sunt privite în contextul istoric. Însă ceea ce înţeleg exact americanii prin acest termen este nuanţat şi multilateral. Deşi jumătate dintre americani consideră socialismul ca fiind ceva negativ pentru ţară, aproape două treimi spun că economia SUA este mai influenţată de guvernare decât de piaţa liberă, sau că reflectă o combinaţie între cele două.
 
Gallup subliniază că folosind exclusiv aceste informaţii, nu poate fi formulată o concluzie exactă referitoare la opiniile americanilor privind socialismul. Însă există câteva date clare. Aproximativ 4 din 10 americani acceptă o formă de socialism sau politici socialiste şi democraţii au o viziune mai pozitivă asupra socialismului decât asupra capitalismului. În plus, sondajul din aprilie arată că 47 la sută dintre americani spun că ar vota pentru un candidat socialist la funcţia de preşedinte. Deşi acest procent reprezintă aproape jumătate din populaţia adultă a SUA, chiar mai mulţi susţin că ar vota pentru un ateu – 58 la sută – sau musulman – 60 la sută.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Necula Mario
21.05.2019, 17:22:31

Sunt surprins ca numai atat. De decenii neo marxistii , sub influenta KGB ului au pus stapanire pe Sistemul Educational American , si au transfromat scolile , facultatile si universitatile in Centre de Indoctrinare ...Focare de Minciuna... De aceea neo marxistii, americani urasc si ataca parintii care isi educa copii acasa. Nu au control total asupra lor. Problema [ptr. Stanga , este ca acesti adolescenti indobitociti si mintiti de neo marxisti , cresc , se maturizeaza( nu toti , dar majoritatea), se casatoresc , au service , platesc taxe, cresc copii , etc.,etc...Toate acestea se cheama Realitatea ....Iar aceasta Realitate , combinata cu Natura Umana , intra in coliziune directa cu Minciuna Stangii...

0 (4 voturi)
Index 4.2
21.05.2019, 17:26:46

Social Democratia este viitorul dar , pana cele doua extremele , stanga si dreapta, nu sunt rezolvate, nu va fi pace! Calea de mijloc este solutia.

+1 (3 voturi)
Necula Mario
21.05.2019, 19:31:17

Social Democratia ( Socialismul cu fata umana) , este pe cale sa se prabuseasca in Colhozul European... Daca este cum spui , atunci de ce nu devii moderat si insisti sa fi un radical de Stanga ?... Acum cateva cuvinte despre ...moderati... Multi asa zisi moderati , sunt niste lasi care le este frica sa decida de care parte a gardului sa se stabileasca. Si ca sa incerce sa-i acomodeze pe toti din jur a decis stea pe mijlocul soselei.. Margaret Thatcher , spunea la un moment dat in Parlamentul Britanic ca mederatii , cei din mijlocul soselei , au sansa mare sa fie loviti , din ambele sensuri... O alta idee...Incearca sa te duci la vreo Libratie , Biblioteca, sau pe Google...Cauta cartea cu titlul : " Cei mai moderati oamenii ai Lumii"...NU Exista... Cei care modelaeaza Istoria si Societatea Umana , nu sunt moderatii... Alta idee : Moderatii , au contribuit adesea , de-a lungul Istoriei la cataclisme si conflagratii , care, la randul lor au dus la moarte si suferinta , pe o scala planetara... Imi vine acum in minte un Moderat , pe nume : Neville Chamberlain...cu hartia in mana semanta de A.Hitler, in 1938/1939 , prin care declara (Chamberlain) ,ca acea hartie va garanta Pacea de O Mie de ani , in Europa... Europa este condusa de moderati , de la Caderea Blocului Comunist. Europa este in fierbere si in curs de dezmembrare... BarryGoldwater, un Senator ( Arizona) si candidat la Presedentie , spunea ca In urmarirea Dreptatii , Claritatea de Opinie , nu este un Viciu , iar Moderatia , in fata Nedreptatii , nu este o Calitate...

dominic paul
21.05.2019, 18:54:52

Regimul politic din Socialism este Comunismul, o forma de organizare sociala absolut falimentara.

+1 (1 vot)
Necula Mario
21.05.2019, 19:38:28

VENEZUELA

Vezi toate comentariile (9)