Spaţiul euro-atlantic ca teritoriu de libertate pentru LGBTIQ+: poziţia SUA
0
Există mii de documente, rezoluţii, acorduri şi declaraţii în favoarea acestui grup de persoane, din ce în ce mai numeros şi vocal-militant atât în Europa, cât şi SUA, acum şi în multe alte ţări ale lumii. În general, punctul maxim în ce priveşte susţinerea politică la nivel guvernamental păruse să fie dată de Memorandumul în favoarea acestei comunităţi dat de Administraţia Obama în 2011.
Încă de atunci era de prevăzut că, la un moment dat, avea să urmeze o schimbare de fond atât la nivelul percepţiei şi atitudinii politicienilor din sfera occidentală, cât şi în ceea ce înseamnă mentalitatea colectivă, depăşind, încet dar sigur, comportamentele dictate de secole de de interdicţii şi condamnări din partea bisericilor creştine (asta dacă ne referim la zona euroatlantică, cea care ar trebui să ne intereseze în primul rând.
Exact la un deceniu de la documentul din 2011, la interval de câteva săptămâni, au apărut două documente cu valoare legislativă de importanţă fundamentală deoarece, aşa cum veţi vedea, setează bazele unei abordări comune, la nivelul statelor partenere în spaţiul euro-atlantic cel definit ca de importanţă prioritară de către Strategia naţională de apărare a ţării noastre. Imediat după votul majoritar din Parlamentul European v-am prezentat Rezoluţia privind transformarea Europei într-un spaţiu al libertăţilor pentru comunitatea LGBTIQ+ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, queer, intersexuali, aliaţi, asexuali şi pansexuali), cel mai important document care marchează alinierea UE la direcţia americană, tradiţional mai curajoasă şi cu definiri mai precise.
Ceea ce era nou e că orientării generale americane pro-LGBTIQ+ venise să se adauge un document absolut extraordinar emis la o săptămână de la instalarea chiar în Administraţiei Biden, mai precis pe 4 februarie. Sunteţi primii care citiţi acest document pe care-l reproducem în finalul acestui articol, document a cărui publicare este şi ea înconjurată de un climat extrem de special.
Pe 4 februarie, Preşedintele Biden semnează un Memorandum către şefii Agenţiilor federale din SUA un text structurat pe documentul Obama din 6 decembrie 2011, varianta Biden definind cu mult mai precis, din punctul meu de vedere, viitoare „politică a SUA care trebuie să pună capăt oricărui tip de violenţă şi discriminare pe baza orientării sexuale, identităţii de gen sau de expresie sau datorită caracteristicilor de sex“. Oarecum surprinzător, documentul - care în teorie ţine de domeniul politicii generale - a fost clasificat drept National Security Memorandum - NSM-4, publicat ca atare în Federal Register pe 26 februarie. Oarecum surprinzător, spuneam, deoarece documentul nu are în vedere domeniile „clasice“ ale securităţii naţionale. În schimb, ridică o serie de domenii cu relevanţă politică specială pentru grupul LGBTIQ+ la rangul de politici relevante pentru securitatea naţională a SUA. Agenţiile din sistemul de securitate al SUA au responsabilitatea de a identifica promt încălcările prevederilor existe, cu obligaţia generală - vedeţi în text - de a urmări punerea în aplicare a uneia dintre priorităţile enumerate de Joe Biden. Este on aplicare in extenso a promisiunii de campanie în favoarea comunităţii respective căreia i se transmitea că nu numai vor fi anulate restricţiile severe decise de Trump (de altfel larg denunţate pe plan internaţional), ci că se merge cu mult mai departe în aplicarea prevederilor EQUITY ACT.
De ce ţine asta de securitatea naţională?
Deoarece presupune reluarea numirilor pe bază de competenţă şi nu determinate sau refuzate de criterii bazate pe identitatea de gen sau pe criterii sexiste, nu numai în administraţia civilă, ci şi în cele mai înalte posturi ale armatei şi structurilor de securitate.
FOTO Shutterstock
Dar nu numai atât. Spre exemplu, fiţi atenţi la ce se spune în Sec. 4, unde se anunţă acţiuni rapide de răspuns ale SUA la abuzurile constatate în străinătate asupra persoanelor LGBTQI+: „Departamentul de Stat va trebui să coordoneze un STANDING GROUP cu reprezentare apropriată din cadrul agenţiilor care să ajute la aplicarea unui răspuns rapid şi de substanţă din partea guvernului federal la incidente serioase care ameninţă drepturile omului ale persoanelor LGBTQI+ din străinătate. În momentul când guverne străine iniţiază demersuri pentru limitarea drepturilor persoanelor LGBTIQ+ sau nu respectă protecţiile asigurate de lege, prin asta contribuind la un climat de intoleranţă, agenţiile cu responsabilităţi de acţiune externă vor trebui să ia în considerare răspunsuri apropriat, inclusiv un evantai divers de mijloace diplomatice şi, când este cazul, sancţiuni, interdicţii de viză şi alte acţiuni“.
Completaţi asta cu mijloacele de acţiune prevăzute la Sec.3 în care se vorbeşte cum nu se poate mai clar despre atribuţiile de care pot uza agenţiile americane care au ca obiect ajutorul în străinătate, asistenţa externă şi programele de dezvoltare „care vor trebui să ia în considerare impactul programelor derulate din banii federali asupra drepturilor omului, inclusiv asupra celor ale persoanelor LGBTIQ+, atunci când iau decizii privind finanţarea“.
Sau cu multiplele şi extrem de clarele indicaţii din Sec. 5 în care se spune că agenţiile cu activităţi externe trebuie să acţioneze „pentru iniţierea unor eforturi suplimentare împreună cu alte naţiuni, bilateral şi în cadrul unor forumuri internaţionale sau al organizaţiilor internaţionale pentru a lupta împotriva discriminării“.
Este, în opinia mea, cu mult mai mult decât un simplu program politic. Este, în fapt, comparând cu documentul european, o adevărată punere de fundaţii pentru un cu totul nou şi comprehensiv sistem unitar în ce priveşte prezenţa şi garantarea tuturor drepturilor legale de acces al comunităţii LGBTIQ+ mai întâi în ţările din spaţiul euro-atlantic. Şi apoi, începerea acestui proces de condiţionare şi monitorizare externă, dublat de mijloacele clasice de taxare a contravenţiilor, inclusiv la nivelul unor state din întreaga lume.
E destul de limpede (sau, în cele mai multe cazuri, chiar foarte limpede) cât de permeabile vor fi societăţile din spaţiul occidental la asemenea idei şi iniţiative. Mă întreb însă ce se va întâmpla pe mai departe când, spre exemplu, agenţiile americane cu atribuţii externe - Departments of State, the Treasury, Defense, Justice, Agriculture, Commerce, Labor, Health and Human Services, and Homeland Security, USAID, DFC, the Millennium Challenge Corporation, the Export-Import Bank of the United States, the Office of the United States Trade Representative, and such other agencies as the President may designate - unilateral sau, cum se aude, în strânsă legătură cu partenerii de la Bruxelles, vor trebui să aplice reglementările ultra-extinse privind drepturile persoanelor LGBTIQ+ în ţări europene catolice precum cele din Grupul Vişegrad sau (ceea ce ne interesează în primul rând) în ţările fervent ortodoxe precum România, Cipru, Grecia sau Bulgaria, mai ales că primul raport general trebuie să se afle pe masa lui Biden în 100 de zile de la data publicării Memorandumului? Politicienii noştri au ceva de zis, respectând ideea că ne interesează ce fac partenerii noştri strategici, SUA şi UE? Sunt oare gata să-şi asume direcţia asta nouă în favoarea căreia, spre exemplu, au votat şi majoritatea europarlamentarilor noştri? Vor reacţiona oare bisericile, oare în plictiseala şi demobilizarea generală, asta poate fi o temă realmente interesantă?
Se încarcă comentariile...
