Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Statele Pierdute ale Americii

85
8 Jun 2020 07:42:03
Traian Ungureanu
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Cel mai generos proiect al umanităţii a fost ajuns din urmă de propria nesăbuinţă. Libertatea nelimitată şi dreptul la orice drept au fost puse la treabă împotriva lor. Şi  au produs singurele lucruri pe care le puteau produce: dizolvarea legii şi apariţia tiraniei.

În fiecare seară, zeci de oraşe americane sînt incendiate şi jefuite de luptători neînfricaţi, în căutarea dreptăţii. Marfă Gucci, plasme TV, Rolex-uri şi vieţi de poliţist pleacă dintre noi pentru a face loc justiţiei şi virtuţii. S-a înţeles greşit. America nu arde. America se scufundă.

Cineva naiv sau nu tocmai atent la mersul circular al istoriei s-ar putea întreba: cum e posibil ca paradisul venerat al democraţiei să înnebunească în doar cîteva săptămîni? Nu există un singur răspuns dar există o singură cale: prin distilarea libertăţii nemărginite în anarhie pură. Naivitatea va insista, totuşi, bifînd toate mirările civice: dar asaltul dezlănţuit de asasinarea rasistă a unui cetăţean american de culoare e o formă democratică de protest, nu? Nu.  

America nu e un stat rasist, aşa cum Coreea de Nord nu e un stat liber. Legendele  marxiste au înlocuit istoria în şcolile Occidentului dar adevărul e, încă, la îndemîna oricui vrea să cunoască.

Cel mai recent măcel rasist în masă e african, nu american, şi s-a soldat cu 1 milion de cioprîţiţi, în Rwanda anului 1994. Sclavajul a fost abolit în Statele Unite în 1865. Africa l-a păstrat mult după şi îl continuă în forme mascate. Ghana a excelat în captura de sclavi pentru sacrificiu, pînă după 1900. Sclavii aduşi în America de Nord au fost recoltaţi din societăţi africane care practicau sclavajul fără reţinere. Cei mai harnici traficanţi de sclavi africani au fost piraţii, neguţătorii şi armatele musulmane. În sfîrşit, pentru cine are o problemă cu imperialismul colonial: cel mai mare stat colonial în viaţa e Rusia, ca moştenitor şi continuator al imperiului sovietic. China se străduie, onorabil, pe locul doi.

Nici una din conştiinţele sensibile ale Occidentului nu aminteşte aceste fapte şi nu protestează împotriva lor. Toată lumea e ocupată, pînă peste cap, cu stîrpirea rasismului acolo unde aşa ceva nu există: în Statele Unite. Ţinta răsculaţilor e alta. Rasismul e un pretext.   

Statisticile spun că numărul americanilor albi ucişi de poliţie e de două ori mai mare decît numărul americanilor de culoare ucişi în aceleaşi împrejurări. În schimb, americanii de culoare dau 13% din populaţie şi 65% din delictele violente.

George Floyd a murit sub genunchiul unui poliţist şi nimic nu dovedeşte că acest fapt e tipic pentru viaţa şi moartea într-un stat rasist. Ce se vede clar în cazul Floyd e un act de violenţă. Restul e născocit. Aici începe frauda.   

Ca orice orice sistem legal autentic, justiţia americană judecă numai pe bază de probe. Legea sancţionează delictul de rasism confirmat de dovezi: idei, programe, declaraţii, însemne publice şi fapte subsumate lor. Rasismul e pedepsit după ce e dovedit. Nu după ce e decretat. Asta face din sistemul legal american şi din civilizaţia care l-a creeat un obstacol major pentru cei ce vor întîietate pe criterii de rasă. Justiţia clasică trebuie, deci, înlăturată şi înlocuită. Pentru asta se bat neo-marxiştii şi discipolii lor ieşiţi cu Rolex-uri prin vitrine.

După falimentul comunismului, neo-marxiştii au schimbat litera şi axul: rasă în loc de clasă. Justiţia şi sistemul constituţional american nu mai sînt expresia intereslor de clasă (cum ar fi zis comuniştii) ci manifestarea dominaţiei de rasă. Probele sînt inutile, din moment ce ideologia a decis pentru toate cazurile. Orice alb acuzat de rasism apare în instanţă însoţit de prezumţia de vinovăţie. În noul drept militant neo-marxist, un american nu trebuie să facă sau să spună ceva anume pentru a fi vinovat de rasism. El e vinovat din pricipiu, ca beneficiar al ”privilegiilor albe”, şi prin naştere, ca fiinţă clădită genetic pe rasism constitutiv (inherent racism). Regimul proiectat sub pavăza anti-rasismului ia orice răspundere legală din sarcina unui grup rasial şi pune sub culpă eternă un alt grup rasial.

Cu aceste premize, moartea democraţiei şi ascensiunea rasismului sînt subite şi inevitabile: cetăţeni americani protejaţi de legi şi drepturi îşi doresc deschis puteri totale şi reununţă, din mers, la drepturile cetăţenilor de altă culoare (cărora le rămîne doar obligaţia de a-şi recunoaşte vina). Menirea noului sistem e ispăşirea eternă a păcatului împotriva rasei de culoare. Dar nu oricum. Astfel, şomajul adus de Trump la cel mai scăzut nivel cunoscut în istorie printre americanii de culoare (5,8%) e o diversiune. Asistenţa socială pe viaţă e indiscutabil mai dreaptă. Viitoarea formă de echitate trebuie să asigure oprimaţilor de culoare salariul maxim garantat pe economie. Fixat la cerere.  

Urmărind să obţină statutul de cetăţeni superiori, scutirea de prevederile legii, incriminarea celorlalţi cetăţeni şi rente de stat pe viaţă - toate pe criterii de rasă - oprimaţii antrenaţi de stînga vor, de fapt, puterea. Adică exact ce au urmărit dintotdeauna marxiştii şi ce ţintesc, acum, neo-marxiştii, folosind populaţia de culoare. Nu fără aliaţi. Fidelă reflexului care a dus-o în laţul leninist, lumea corporatistă se gudură febril. De la Nike la Goldman Sachs, o cireadă de megacompanii se înghesuie să îşi declare ţinuta anti-rasistă, sperînd că investesc astfel în propria graţiere.

Neo-marxiştii au gîndit mult mai bine decît magiştrii lor. Marx rescrie pe capacul sicriului. Spre deosebire de neajunsurile socialismului clasic, regimul de dominaţie rasială e un proiect ermetic şi inatacabil. Un proletar poate fi alb sau negru dar un negru poate fi numai negru iar un alb numai alb. Cu excepţia albilor care teoretizează sau adoptă neo-marxismul (Engels, capitalist sadea, e unul din părinţii admişi ai socialismului)

Era şi timpul. Nu numai că socialismul risca să rămînă îngropat la km 1989 dar realismul politic şi economic al lui Donald Trump e o ameninţare gravă. Farsa grotescă a complotului Trump-Rusia a căzut. Noiembrie se apropie şi Democraţii riscă să afle, iar, că alegerile reflectă ponderea realismului între americani. Altfel zis, existenţa americanilor fideli Americii - acea realitate nesuferită pe care media se chinuie neîntrerupt să o ascundă. Iată de ce singura variantă a stîngii e debarcarea realităţii şi impunerea unei lumi parelele dogmatice. Prin insurecţie mascată în revoltă populară. E ce vedem acum. Cum s-a ajuns, totuşi, aici?

Impresia după care America a înnebunit brusc şi recent e o eroare. Nu vorbim de o săptămînă de năbădăi, ci de zeci de ani de îndoctrinare. După 1933, morbul neo-marxist european a debarcat în America, adus în valizele şi lecturile filozofilor  exilaţi din Germania. La începutul anilor ’60, ideile stîngii au pătruns în universităţi şi s-au instalat acolo, protejate pervers de principiul toleranţei. Aşa a început paradoxul otrăvit al libertăţii care deschide calea spre dispariţia libertăţii şi al criticii care sfîrşeşte cu dispariţia criticii.

În următorii ani, neo-marxiştii au angajat alţi neo-marxişti, pînă la ocuparea completă a schemei de posturi universitare. Stînga militantă şi corciturile ei feministe, deconstrucţioniste sau post-moderniste au capturat rînd pe rînd catedrele de: sociologie, filozofie, antropologie, lingvistică, istorie şi literatură engleză. Au apărut discipline, catedre şi doctorate noi: Colonialism (dna Obama e laureată), filozofie de Gen şi studii de Culoare. Umanismul a fost doborît.

Lumea academică şi educaţia americană au devenit o colosală Madrasa anti-americană, o tabără de învăţămînt politic maoist care a plasat în mintea generaţiilor absolvente nenumărate feluri de a urî America. La începutul anilor ’90, după 30 de ani de  expansiune universitară, unanimitatea anti-americană, anti-occidentală şi anti-capitalistă era desăvărşită. Ea s-a vărsat automat în lumea artelor, în presă şi în politica partidelor mari (nici un politican occidental nu mai spune ce gîndeşte, dacă gîndeşte). Cerebral, America a rămas fără capacitatea de a se apăra şi a devenit propriul ei adversar. Noua ideologie a trecut în religie, dogmă şi cenzură. Capcana s-a închis.

Speranţa în caracterul vital al lumii americane e citabilă şi tardivă. Desigur, o economie care intră în picaj lovită de Corona virus dar recuperează 2,5 milioane de locuri de muncă în cele 31 de zile ale lunii Mai e o fiară superbă. Însă infecţia mentală e profundă şi înaintează neabătut, cu fiecare promoţie livrată de şcoala americană. Surpările de mentalitate şi dislocările culturale sînt, de regulă, ireparabile şi sfîrşesc prin a-şi răpune gazda. În momentul căderii, marile regimuri clasice (Franţa, Austria şi Rusia ultimelor două secole) stăteau pe economii solide şi în creştere. Prăbuşirea lor a fost provocată de ideologii subversive, impuse de minorităţi fanatice. Economia determină economia. Cultura determină restul. Marx nu mai are loc de rescris pe sicriu.   

De observat: la cîteva zile după primul pîrjol, rebeliunea glorificată de media globală a făcut pasul aşteptat. Noua comandă, recitată de idoţi utili şi celebri ca Meghan Markle, spune că tăcerea e o crimă. Cine îşi vede de ale lui, pentru că are copii de crescut, bere de băut sau morcovi de cultivat, e complicele rasiştilor şi duşmanul victimelor. Plusînd în acest fel, noii rasişti au preluat un delict din Codul Penal comunist şi au trecut la segregarea prin omisiune de denunţ. Cine nu se conformează se auto-acuză.

E, astfel, încă o dată, limpede că singura teamă a tiranei e frica de tăcerea celorlalţi. Lipsa de sunet şi adeziune măsoară exact puţinătatea şi singurătatea sceleraţilor care pozează în voinţă populară. Aşteptaţi-vă, deci, la presiuni şi şantaj reînoit, la saturaţie propagandistică în căutare de adoraţie forţată.

Acest mic artificiu moral verifică ipoteza pe nedrept subestimată după care dreptul la liberă exprimare se poate muta în obligaţie de cult. Din clipa în care libera exprimare e redusă la o singură idee (rasismul e peste tot) orice altă idee e  interzisă. Pînă şi cele mai nobile spirite pro-democratice se vor feri să apere libertatea. Asta i-ar face să contrazică principiul liberei exprimări întrupat în obligaţia de a repeta adevărul unic. Şi, mai departe, sistemul democratic la care sînt afiliaţi. În consecinţă, se vor conforma. Desigur, toţi ştiu mai mult decît atît: tăcerea le va ruina poziţia, reputaţia şi sursele de venit, într-un sistem economic, politic şi moral care a cedat deja şi e condus de o tiranie instalată în numele democraţiei. Complicat?

Deloc.

Viitorul preşedinte al Statelor Unite trebuie să fie un rapper de culoare cu cazier, instalat prin dictatul democratic al minorităţii anti-democratice.

Mai simplu şi negru pe alb: America e pierdută.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

85 Comentarii

Zâna Măseluţă®
8.06.2020, 07:47:09

... Am trecut, aşa, în zbor, Să dau bineţe... tuturor

+1 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
8.06.2020, 08:09:14

Comentariu considerat abuziv.

Alfa Omega
8.06.2020, 08:32:26

Unul din articolele aberante ale lui RTU,deci pentru a putea dormi noaptea trebuie sa ia ceva de linistire ,americanii in schimb se salveaza singuri de al doilea mandat catastrofal a lui trump, am citit ca a pierdut chiar sustinerea din senat si a partidului sau !

-26 (36 voturi)
Vanatorul/d.c.
8.06.2020, 08:03:31

Comentariu considerat abuziv.

aşa şi aşa
8.06.2020, 08:07:40

Sub "conducerea" trîmpitului, deşi motto-ul ipocrit al acestuia era "America great again", SUA a devenit "mai mică ca niciodată", ajungînd în compania unor ţări conduse de inşi asemeni lui : Brazilia, Rusia, Coreea de Nord... Conducătorii ţărilor, care chiar contează economic în această lume, evitîndu-l jenaţi pe moşul senil care se mai joacă de-a preşedintele, la Casa Albă...

-11 (19 voturi)

Vezi toate comentariile (85)