Statele Unite au inclus pe lista sa neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123rf.com
FOTO 123rf.com

Statele Unite au inclus, joi, pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru că ar fi încălcat drepturile omului. Între aceste persoane se află Ramzan Kadârov, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi cinci persoane care au legături cu agenţii de securitate şi de informaţii care au legături cu gruparea Houthi din Yemen, transmite Reuters.

Majoritatea au fost incluşi pe această listă neagră potrivit decretului 13818, care implementează legea U.S. Global Magnitsky Human Rights Accountability Act, blocând orice fel de active aflate sub jurisdicţie SUA şi avertizând cu sancţiuni entităţile din afara Statelor Unite care au relaţii cu aceştia.

Trezoreria americană a anunţat că, pe lângă Kadârov, şeful regiunii Cecenia majoritar musulmană din Rusia, a sancţionat şase companii înregistrate în Rusia, precum şi cinci persoane, care au legături cu acesta.

Companiile sancţionate sunt Absolute Championship Akhmat, Akhmat MMA, FC Akhmat Grozny, Akhmat Kadyrov Foundation, Megastroyinvest şi Chechen Mineral Waters .

Cele cinci persoane sunt Vakhit Usmaiev, vicepremierul Ceceniei, precum şi Timur Dugazaev, Ziad Sabsabi, Daniil Vasilievic Martinov şi Satiş Seemar.

Trezoreria a sancţionat şi trei persoane din Haiti - Jimmy Cherizier, Fednel Monchery şi Joseph Pierre Richard Duplan, pentru implicarea într-un atac din noiembrie 2018 în vecinătarea La Saline, în urma căruia au murit cel puţin 71 de oameni, 400 de case au fost distruse şi cel puţin şapte femei au fost violate de către bande înarmate.

Un număr de cinci persoane, care au legături cu agenţii de securitate din Yemen controlate de Houthi, au fost incluse pe lista neagră pentru abuzuri grave ale drepturilor omului: Sultan Zabin, Abdul Hakim al-Khaiwani, Abdul Rahab Jarfan, Motlaq Amer al-Marrani şi Qader al-Shami.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite