Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Studiu CIA despre relaţionarea lui Donald Trump cu comunitatea americană de informaţii: „Un succes limitat”

3
30 Nov 2021 13:03:32
Autor: Cristina Ene
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Comunitatea de informaţii americană a întâmpinat dificultăţi în a-l pune la curent pe fostul preşedinte Donald Trump înainte de învestire, obţinând un „succes limitat” în ce priveşte informarea cu privire la chestiunile de securitate şi stabilirea unei relaţii, se arată într-o istorie a perioadei de tranziţie declasificată recent şi întocmită de centrul de cercetare al CIA, relatează CNN.

Istoria de 40 de pagini a educaţiei de tranziţie dedicată preşedinţilor aleşi ai SUA, scrisă de ofiţeri CIA în retragere, este o confirmare a relatărilor din presă despre raportarea fostului preşedinte american la informările de rutină ale comunităţii de informaţii.
 
Donald Trump era „suspicios şi nesigur cu privire la procedura de informaţii” dar se purta bine cu echipa de 14 oameni de la agenţiile de informaţii, însărcinată cu transmiterea unor informaţii de bază privind chestiunile de securitate. Cele mai mari provocări au vizat relaţionarea cu el pentru că tindea să divagheze şi citea rareori rapoartele de informaţii.
 
Concluziile autorului istoriei despre perioada de tranziţie a lui Trump este că ofiţerii au avut „doar un succes limitat„ în privinţa celor „două obiective fundamentale” ale procesului de informare: „asistarea preşedintelui ales în familiarizarea cu evoluţiile din afara graniţelor şi ameninţările afectând interesele americane”„ pe care le avea de gestionat odată ce ar fi preluat funcţia, respectiv „stabilirea unei relaţii cu noul preşedinte şi echipa sa” astfel încât acesta să ştie cum se poate baza pe comunitatea de informaţii să-l ajute în îndeplinirea atribuţiilor.
 
Trump era „plăcut şi politicos” în timpul sesiunilor de informare exercitate de ofiţeri experimentaţi din cadrul agenţiilor de securitate naţională, apărare, Departamentul de Stat, CIA şi FBI, care formau o echipă consistentă şi diversă de 14 persoane însărcinată cu educarea candidaţilor şi preşedinţilor aleşi.
 
Trump nu şi-a schimbat comportamentul nici în cursul mandatului, deşi public se arăta nemulţumit de comunitatea de informaţii. Ieşirile sale publice contra acesteia s-au înteţit odată cu dezvăluirile fostului spion britanic Steele şi dosarul său cu privire la materiale compromiţătoare pe care le-ar fi deţinut Rusia cu el.
 
În al doilea briefing pre-electoral, pe 2 septembrie 2016, Trump şi-a asigurat interlocutorii că „lucrurile urâte afirmate de el public despre comunitatea de informaţii” „nu vi se aplică vouă.
 
„Trump era ca Nixon, suspicios şi nesigur cu privire la procedurile, dar diferit de el în ce priveşte modul cum reacţiona la ele. Nu respingea comunitatea de informaţii, relaţiona cu ea, dar lansa atacuri publice la adresa ei”, se arată în istorie.
 
 James Clapper, fostul director al Securităţii Naţionale, e de părere că „diferenţele ireconciliabile” erau create de faptul că Trump nu ţinea cont de fapte, în timp ce comunitatea de informaţii lucra doar cu dovezi.
 
Analistul responsabil cu informările  zilnice ce făceau parte din instruirea unor viitori preşedinţi dezvăluie faptul că Donald Trump le citea rareori sau niciodată.
 
„Punea mâna pe ele, dar abia dacă se uita pe ele”, este citat în raportul CIA Ted Gistaro, analistul CIA însărcinat cu pregătirea acestor informări.
 
Acestea au fost la un moment dat adaptate stilului noului preşedinte - mai puţine şi mai scurte. Fostul său vicepreşedinte îi sfătuia să folosească hărţi.
 
Trump „obişnuia să asculte punctele esenţiale, să le discute cu oarecare grijă şi apoi să îndrepte dialogul către chestiuni legate de ele sau mai depărtate”, se arată în naraţiune.
 
Spre deosebire de anteriorii preşedinţi aleşi, Trump nu a fost pus la curent cu operaţiunile sub acoperire ale CIA decât la câteva săptămâni după inaugurare, ceea ce este semnalat fără vreo explicaţie  ca „abatere semnificativă de la modul de gestionarea a informărilor în cursul precedentelor tranziţii”.
 
Istoria se concentrează pe perioada în care Trump era candidat la preşedinţie şi apoi preşedinte ales şi are doar scurte menţiuni despre relaţiile cu comunitatea de informaţii după preluarea funcţiei. Trump primea aceste informări de două ori pe săptămână ca preşedinte.
 
După vacanţa de iarnă, după alegerile prezidenţiale din 2020, informările trebuiau reluate pe 6 ianuarie dar n-au mai avut loc după asaltul asupra Capitoliului în acea zi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

E N
30.11.2021, 18:20:41

Un lider adevarat nu asculta docil de serviciile astea ca aia n-ar mai fi democratie. Trebuie sa asculte toate info si dupa aceea ia ce masura crede de cuviinta. E interesant cum de n-a intrat mai tare in ei cand astia l-au lucrat in permanenta cu dosarul cu Rusia. Si mai interesant e ca a iesit clar la suprafata ca dosarul ala a fost o facatura numai dupa ce Trump n-a mai fost presedinte. Nimeni nu a fost pedepsit pt toate minciunile astea (poate numai unu de mana a saptea care a fost implicat la un moment dat). Totul se bazeaza pe faptul ca populatia n-are timp si rabdare sa urmareasca lucrurile astea iar voturile sunt rezultatul unor interpretari superficiale a ce se intampla si mai mult reactii emotionale influentate de liderii de opinie dintr-o parte sau alta. Prea putina lume isi foloseste filtrul mintii lor, si prea multa merge cu majoritatea care-i inconjoara ca sa nu stea impotriva curentului.

-10 (10 voturi)
nick53
1.12.2021, 03:58:31

asa pentru ca sa nu-ți distrugi self-estime ți-am dat cu plus... ala, numărul 9

+2 (2 voturi)
Ncita Co
1.12.2021, 10:00:30

He “was doing his own research”.

+1 (1 vot)
Modifică Setările