SUA: Stare de urgenţă în New Orleans, înainte de o furtună tropicală care ar putea ajunge la nivelul unui uragan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartier inundat New Orleans

Locuitorii oraşului american New Orleans, din Louisiana, au fost avertizaţi de autorităţi să se pregătească pentru furtuna tropicală Barry, care vine din Golful Mexic şi va ajunge pe uscat vineri sau sâmbătă dimineaţă, informează Reuters.

Preşedintele american Donald Trump a declarat stare de urgenţă pentru statul Louisiana, joi seară, la câteva ore după ce producţia de petrol a regiunii a fost înjumătăţită, companiile de energie evacuând instalaţiile de foraj offshore şi o rafinărie de pe coastă.

Furtuna tropicală Barry a atins o viteză a vântului de 85 de kilometri pe oră, vineri. Autorităţile supraveghează îndeaproape sistemul de diguri de-a lungul părţii inferioare a râului Mississippi, care are debite peste cele normale de mai bine de şase luni.

Oamenii au golit magazinele din oraş, făcându-şi provizii de hrană şi apă. O avertizare de furtună tropicală este valabilă pentru New Orleans şi una de uragan pentru coasta de sud a Louisianei.

Au fost emise ordine de evacuare pentru mai multe zone, la sud-est de oraş şi pentru anumite comunităţi mai joase din partea de sud-vest, în Jefferson Parish.

Furtuna Barry va fi clasificată ca uragan odată de vântul atinge 119 kilometri pe oră, lucru ce s-ar putea întâmpla spre sfârşitul zilei de vineri sau începutul zilei de sâmbătă, atunci când centrul său va fi aproape de coasta Louisianei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite