SUA condamnă proiectul israelian de construire a 3.000 de noi locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palestina a obţinut statutul de stat observator nemembru la ONU FOTO Arhivă
Palestina a obţinut statutul de stat observator nemembru la ONU FOTO Arhivă

Casa Albã a condamnat vineri proiectul Israelului de a construi 3.000 de noi locuinţe în cartiere de colonizare din Ierusalimul de Est şi în Cisiordania, caracterizându-l drept “contraproductiv”, deoarece riscă sã facã şi mai dificilã reluarea negocierilor de pace.

”Noi credem cã aceste acţiuni sunt contraproductive şi fac şi mai dificilã reluarea negocierilor directe sau posibilitatea de a ajunge la o soluţie a douã state”, a declarat purtãtorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţional american , Tommy Vietor, la o zi dupã ce Palestina a obţinut statut de stat observator nemembru la ONU.

”Negocierile directe rãmân obiectivul nostru şi noi încurajãm toate pãrţile sã ia mãsuri pentru a ajunge acolo”, a adãugat Vietor.

Vineri, un înalt responsabil israelian a confirmat sub acoperirea anonimatului o informaţie a corespondentului diplomatic al cotidianului Haaretz asupra intenţiei guvernului de a construi 3.000 de locuinţe în cartiere de colonizare din Ierusalimul de Est şi în Cisiordania, ca represalii la votul istoric al Adunãrii Generale a ONU, scrie AFP.

”În ciuda promisiunilor pe care le-a fãcut preşedintelui Barack Obama, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a dat ordinul de a continua construcţiile în zona E1 între Ma'aleh Adumim şi Ierusalim”, a scris jurnalistul pe contul sãu de Twitter,  @BarakRavid.

Un membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Hanan Ashrawi, a denunţat acest anunţ, considerând cã el nu este decât “o parte dintr-un plan de colonizare global”.

Îngheţat de mai mulţi ani sub presiunea americanã, acest proiect controversat urmãreşte sã lege colonia Ma'aleh Adumim din Cisiordania de cartiere de colonizare din Ierusalimul de Est.

El este denunţat vehement de palestinieni, deoarece practic ar tãia în douã Cisiordania, subminând viabilitatea unui stat palestinian.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite