SUA, gata să deplaseze rachete hipersonice în Europa. Rusia spune că apărarea sa antirachetă le poate distruge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump a declarat că ţara sa este pregătită să desfăşoare rachete hipersonice „dacă este necesar în Europa, pentru a descuraja ruşii. Moscova susţine că sistemul rus de apărare aeriană poate distruge acum rachetele hipersonice.

Vorbind la Institutul Hudson,  Robert O'Brien., consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump a declarat că ţara sa este pregătită să desfăşoare rachete hipersonice „dacă este necesar în Europa, pentru a descuraja ruşii. „Ne-am retras din Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune, dezvoltăm arme hipersonice, dezvoltăm sisteme de lansare a rachetelor balistice. […] Vom deplasa aceleaşi rachete, dacă este necesar, în Europa, pentru a descuraja ruşii ”, a spus el.

Washingtonul şi-a anunţat deja intenţia de a echipa toate distrugătoarele Marinei Statelor Unite cu rachete hipersonice, precum şi de a furniza aceste arme forţelor terestre. Statele Unite dezvoltă în prezent mai multe tipuri de arme hipersonice. 

Vorbind miercuri, 21 octombrie, la şantierul naval Portsmouth (Maine), Robert O'Brien a promis să echipeze toate distrugătoarele din clasa Arleigh Burke cu rachete hipersonice, relatează Defense News. Acestea vor „ţine la distanţe mari inamicii”, spune oficialul american..

El a indicat că rachetele hipersonice vor fi instalate mai întâi pe submarinul de atac din clasa Virginia, apoi pe noile distrugătoare din clasa Zumwalt şi, în cele din urmă, pe trei versiuni ale distrugătorilor din clasa Arleigh Burke.

Imagine indisponibilă

 Aşa cum explică presa, acest lucru este de o importanţă decisivă pentru marina SUA, întrucât puterea de luptă sporită şi raza de distrugere rezolvă „problema menţinerii Chinei la distanţă în regiunea Asia Pacific".

Cu toate acestea, Robert O'Brien spune că designul actual al rachetelor hipersonice ale US Navy este prea mare pentru a se potrivi lansatoarelor utilizate pe toate navele din clasa Arleigh Burke.

Acest lucru ar presupune lucrări de reamenajare foarte costisitoare . De aceea, o altă idee luată în considerare este de a instala celule mai mari de sistem de lansare verticale pe navele de luptă din următoarea generaţie.

Statele Unite s-au retras din Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune în 2019, acuzând Rusia că a încălcat acest acord care a intrat în vigoare în 1988. 

Apărarea aeriană rusă, echipată împotriva rachetelor hipersonice

Sistemul rus de apărare aeriană poate distruge acum rachetele hipersonice, scrie ziarul Izvestia. Potrivit cotidianului, mai multe etape de testare ale sistemului sol-aer S-300V4 au confirmat că este capabil nu numai să distrugă rachetele moderne, precum rachete tactice, dar mai ales rachelele hipersonice americane anunţate de Donald Trump.

Imagine indisponibilă

Izvestia indică faptul că apărarea aeriană are acum această capacitate datorită unei noi muniţii special dezvoltate: hipersonică şi capabilă să distrugă ţinte la o distanţă de 400 de kilometri. Generalul-locotenent Aïtetch Bigev, fost comandant adjunct al forţelor aeriene care se ocupă de sistemul de apărare antiaeriană al Comunităţii Statelor Independente (CSI), a declarat ziarului că racheta de nouă generaţie ar putea asigura pe termen lung apărare împotriva armelor de ultimă generatie. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite