Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

SUA, în tensiune. Washington arată ca o tabără baricadată, în aşteptarea învestirii preşedintelui ales Joe Biden FOTO INFOGRAFIE

33
17 Jan 2021 10:18:44
Autor: Viorica Marin
Numărul militarilor care patrulează în zona Capitoliului s-ar putea să-l depăşească pe cel al spectatorilor cu ocazia ceremoniei de învestire a preşedintelui Joe Biden. FOTO EPA-EFE
Numărul militarilor care patrulează în zona Capitoliului s-ar putea să-l depăşească pe cel al spectatorilor cu ocazia ceremoniei de învestire a preşedintelui Joe Biden. FOTO EPA-EFE

Un bărbat înarmat a fost arestat la Washington, în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile. Capitala Washington arată ca un oraş în asediu. Membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi în mai multe state americane, şi garduri au fost instalate în jurul unor parlamente locale.

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile, informează AFP citând raport al poliţiei americane.

Wesley Allen Beeler, originar din Virginia, s-a prezentat la un punct de control aflat la mică distanţă de Capitoliu vineri seară.

GALERIE FOTO

Poliţia a găsit un pistol încărcat, peste 500 de cartuşe şi acreditări false în posesia individului. A fost arestat pe loc.

Ca reacţie la asaltul violent asupra Capitoliului de către susţinătorii lui Donald Trump pe 6 ianuarie, în Washington au fost adoptate măsuri de protecţie excepţionale, capitala federală semănând acum cu o tabără baricadată cu bariere formate din blocuri de beton şi sârmă ghimpată.

Autorităţile se tem de izbucnirea unor noi violenţe în preajma ceremoniei de depunere a jurământului de către următorul preşedinte al SUA, Joe Biden, pe 20 ianuarie.

De obicei, ceremonia de învestitură reprezintă o ocazie pentru ca sute de mii de americani să se deplaseze în capitală la fiecare patru ani, să cumpere produse special create pentru această ocazie, care poartă efigia preşedintelui, şi să îl urmărească pe acesta de pe esplanada Capitoliului cum depune jurământul.

Anul acesta însă, National Mall, uriaşa esplanadă de la poalele Capitoliului, va fi închisă publicului. Doar persoanele acreditate în mod corespunzător vor putea intra în zona în care patrulează mii de militari.


FOTO Getty Images

 

Siguranţă maximă

 

După violenţele de la Washington, capitala Statelor Unite s-a baricadat, în centrul oraşului multe magazine şi clădiri de birouri au fost deja închise cu plăci de lemn. Serviciile secrete au preluat responsabilitatea pentru buna desfăşurare a ceremoniei de inaugurare a administraţiei Biden, de miercuri, 20 ianuarie. Peste 20.000 de membrii ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru această ceremonie. La evenimentul din 2017, când Donald Trump depunea jurământul, au luat parte doar 8000 de membrii ai Gărzii Naţionale. Imaginile cu soldaţii care se odihnesc pe podelele de marmură ale Congresului american au făcut înconjurul lumii.

Şi asta nu este nici pe departe totul. Viaţa publică va fi, practic, paralizată miercuri la Washington, multe restricţii sunt deja în vigoare. În zona din jurul Capitoliului va fi interzisă circulaţia autovehiculelor, soldaţi înarmaţi patrulează de-a lungul unui gard de doi metri, ridicat în jurul sediului Congresului. "Mă simt sigur acum, seamănă cu o bază militară", spune Jim Freund, care locuieşte nu departe de Capitoliu, în discuţia cu DW.

Rezervări anulate

Din acest weekend, 14 staţii de metrou din centrul oraşului vor rămâne închise. Eventualii demonstranţi trebuie să fie ţinuţi, pe cât posibil, departe de locul ceremoniei. Toate saloanele de coafură şi săli de fitness rămân închise miercuri. Pentru turişti nu va fi uşor să înnopteze în oraş. Airbnb a anunţat că toate rezervările în perioada respectivă în Washington şi în împrejurimi au fost anulate.

Într-un anunţ de presă, concernul a informat că decizia survine în urma solicitării transmise de şefa administraţiei locale de la Washington şi de guvernatorii statelor federale învecinate de a rămâne departe de capitală în această perioadă. În plus, există informaţii potrivit cărora miliţiile şi rebelii violenţi planifică să ajungă în oraş pentru a bloca preluarea mandatului de către Joe Biden. "Continuăm să lucrăm pentru a fi siguri că membrii acestor grupări nu fac parte din comunitatea Airbnb", au mai precizat reprezentanţii concernului turistic.

Cei care îl contestă cu vehemenţă pe Joe Biden nu vor fi intimidaţi de astfel de măsuri. Dar, spre deosebire de momentul asaltului asupra Capitoliului, de această dată Washingtonul ar trebui să fie pregătit.

Membrii Gărzii Naţionale, mobilizaţi în mai multe state

Membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi în mai multe state americane, şi garduri au fost instalate în jurul unor parlamente locale, precum în California sau în Minnesota. 

Anul acesta, National Mall, imensa esplanadă din faţa Capitoliului, va fi închisă publicului. Doar persoanele acreditate corespunzător vor fi autorizate în zonă şi este posibil ca numărul militarilor care patrulează să-l depăşească pe cel al spectatorilor. 

Guvernatorul statului Florida a ordonat vineri mobilizarea Gărzii Naţionale pentru a face faţă ameninţărilor de violenţă, la o săptămână după asaltul asupra Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui Trump, informează AFP.

Ordinul executiv al guvernatorului republican Ron DeSantis va rămâne în vigoare până pe 24 ianuarie şi prevede ca membrii Gărzii Naţionale să vină în ajutorul forţelor de ordine locale şi federale în cazul unor situaţii dificile.

Autorităţile sunt sub o presiune crescută cu doar câteva zile înainte ca preşedintele ales Joe Biden să depună jurământul pe 20 ianuarie. Ceremonia de inaugurare va avea loc cu asigurarea desfăşurării unui dispozitiv de securitate sporit după pătrunderea violentă a susţinătorilor preşedintelui Donald Trump în Congres pe 6 ianuarie, acţiune soldată cu moartea a cinci persoane.

În Florida, justiţia federală a procedat vineri la arestarea unui bărbat care a făcut apel ca oamenii să pună mâna pe arme împotriva protestatarilor pro-Trump.

Daniel Baker, un locuitor din Tallahassee, capitala Floridei, a fost arestat pentru că a făcut apel la confruntarea protestatarilor care este posibil să se adune duminică în faţa sediului executivului din Florida, conform unui comunicat al Departamentului de Justiţie.

„Extremiştii orientaţi spre violenţi, care provin din orice parte a spectrului politic şi social, trebuie opriţi şi vor fi opriţi”, a declarat Lawrence Keefe, procuror federal pentru districtul de nord al Floridei.

„Nu vom precupeţi niciun efort pentru a detecta, descuraja şi împiedica pe oricine intenţionează să incite sau să comită violenţe”, a adăugat el.

Bărbatul arestat este un fost soldat al armatei americane care şi-a exprimat pe reţelele de socializare intenţia de a perturba violent protestele care vor avea loc înainte de învestirea de miercuri a preşedintelui ales Joe Biden.

Procurorii responsabili de caz au afirmat că Daniel Baker recruta activ şi a difuzat înregistrări video în care apărea cu mai multe arme.

Guvernatorii din Maryland, New Mexico şi Utah au declarat stări de urgenţă înaintea unor posibile proteste. California, Pennsylvania, Michigan, Virginia, Washington şi Wisconsin sunt printre statele care îşi activează Gărzile Naţionale iar Texas închide sâmbătă propriul capitoliu până după ziua inaugurării.

Potrivit directorului Departamentului pentru siguranţă publică din Texas, informările sugerează că “extremişti violenţi” ar putea infiltra proteste plănuite pentru a “efectua infracţiuni”.

Guvernatorul din Virginia a declarat într-o conferinţă de presă de joi: ”Dacă plănuiţi să veniţi aici sau la Washington cu rea voinţă în inimile voastre, ar trebui să vă întoarceţi acum spre casă. Nu sunteţi bineveniţi aici şi nu sunteţi bineveniţi în capitala naţiunii noastre. Iar dacă veniţi aici şi vă manifestaţi, Virginia va fi pregătită”.

Analiştii consideră că statele care au avut bătălii electorale tensionate sau prelungite au un risc mai mare la violenţă. Michigan a ridicat un gard înalt în jurul capitoliului său din Lansing.

“Suntem pregătiţi pentru ce e mai rău, însă rămânem cu speranţa că cei care aleg să protesteze la capitoliul nostru să o facă în pace”, a declarat, vineri, şeful poliţiei de stat. Clădirea va avea un număr mai mare de poliţişti prezenţi până cel puţin la mijlocul lui februarie, a adăugat el.


FOTO Getty Images

Apel la proteste pentru duminică pe reţelele sociale

Echipa Biden a făcut deja apel la americani să evite călătoria spre capitală, datorită pandemiei de Covid-19, iar oficiali locali au precizat că oamenii ar trebui să urmărească inaugurarea de la distanţă.

Duminică ar putea avea loc proteste, după ce mesaje publicate pe reţele online de către susţinători ai lui Donald Trump şi grupuri de extremă-dreapta cereau demonstraţii armate pe 17 ianuarie şi un marş organizat la Washington DC în ziua inaugurării.

Câteva grupuri înarmate au transmis susţinătorilor să nu participe, făcând referire la măsurile dure de securitate sau afirmând că evenimentele planificate sunt capcane ale poliţiei.

Manageri ai unor fonduri de pensii şi investitori religioşi cer companiilor care gestionează platforme de socializare să îşi intensifice controalele pentru a reduce riscul violenţelor înainte de ceremonia de învestire a preşedintelui ales Joe Biden de săptămâna viitoare, transmite Reuters.

Efortul acestora reprezintă cele mai recente presiuni exercitate asupra Facebook, Twitter şi Alphabet legate de retorica extremistă, după asaltul de săptămâna trecută împotriva Capitoliului din Washington al susţinătorilor preşedintelui Donald Trump.

Măsura luată de Facebook

Facebook a anunţat, vineri, că va împiedica crearea pe reţea de noi evenimente la Washington, în apropiere de locuri-cheie, precum Casa Albă sau de Capitoliu, înainte de învestirea lui Joe Biden pe 20 ianuarie, potrivit Reuters. Într-un articol de blog publicat vineri, reţeaua de socializare a anunţat că va verifica toate evenimentele legate de învestire şi că le va retrage pe cele care încalcă regulamentele sale. Această decizie intervine după invazia la sediul Congresului a susţinătorilor lui Donald Trump pe 6 ianuarie.

FBI a atenţionat cu privire la diverse manifestaţii armate prevăzute la Washington şi în capitale ale celor 50 de state pe 20 ianuarie. Facebook a mai anunţat că va impune restricţii, precum să blocheze unele conturi să difuzeze videoclipuri în direct, să creeze evenimente sau să administreze pagini şi grupuri „bazate pe semnale precum încălcări ale reglementărilor noastre”.

Ceremonie redusă
 
În mod obişnuit, la evenimentul găzduit de National Mall din Washington participă sute de mii de persoane, pentru a-l vedea pe preşedintele care depune jurământul pe treptele Capitoliului, pentru a asculta programul muzical sau, pur şi simplu, pentru a fi prezenţi la un asemenea moment special. Pe lângă vedete precum Beyonce sau Aretha Franklin, pe scenă mai apar şi coruri de copii sau tineret.
 
După depunerea jurământului de către noul preşedinte, în mod obişnuit urmează o paradă militară, care însoţeşte practic cuplul prezidenţial şi pe cel al vice-preşedintelui de-a lungul faimosului bulevard Pennsylvania Avenue până la Casa Albă. Militarii şi diverse orchestre participă mereu la această paradă.
 
Anul acesta totul este diferit. Oficialităţile americane le solicită cetăţenilor să nu pornească la drum pentru această festivitate. "Pe 20 ianuarie va avea loc transferul puterii şi vom lucra cu partenerii din guvern pentru a garanta siguranţa regiunii din jurul capitalei noastre", se arată într-o declaraţie comună semnată de şefa Primăriei din Washington şi de guvernatorii celor două state vecine, Maryland şi Virginia.
 
" În contextul situaţiei speciale […] precum demonstraţiile violente de săptămâna trecută, dar şi pandemia provocată de COVID-19, facem un pas neobişnuit şi îi încurajăm pe americani să nu se deplaseze la Washington DC".
 
La primul mandat al lui Barack Obama, 1,8 milioane de americani au fost prezenţi la ceremoniile din inima Washingtonului. În 2017, când puterea era preluată de Donald Trump, evenimentul a fost urmărit la faţa locului de circa 500.000 de spectatori.
 
Deja înaintea violenţelor din 6 ianuarie, care au dus la moartea a cinci persoane, fusese planificată o ceremonie cu public restrâns pentru 20 ianuarie 2021. O "paradă de inaugurare de proporţii gigantice de-a lungul bulevardului Pennsylvania" nu este adecvată în contextul pandemiei, anunţa deja la începutul lunii ianuarie Joe Biden.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

33 Comentarii

Index 4.2.2
17.01.2021, 10:21:52

Alegatorii Teroristi Pro- Tramp ii dadura o palma la kakao si pusera USA in Divizia B, impreuna cu tari gen Angola, Libia, Siria, Mozambik!

+8 (12 voturi)
Rod
17.01.2021, 10:35:15

Da ce va veni sa recunoasteti ca SUA e o dictatura ? Bine pe langa minciuna ca Trump a adus armata sa sechestreze populatia din Washington in case .

-11 (17 voturi)
Rod
17.01.2021, 10:31:17

Arata ca orice Dictatura africana unde presedintele trebuie pazit de armata ca altfel il linseaza poporul .

-8 (24 voturi)
Porky
17.01.2021, 10:32:15

Se dramatizeaza totul ca de obicei, se continua ce i s-a insceaza lui Trump de cateva saptamani. Se inventeaza acum teroristi, se aduce armata pe strazi, urmeaza sa cheme populimea sa apere capitoliul etc. Parca as cunoaste scenariul asta.

-10 (28 voturi)
Rod
17.01.2021, 10:37:06

Ceausescu l-a folosit pana a fost prins .

-10 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (33)

Modifică Setările