„The Time”: Politicile partizane influenţează aniversarea Marşului lui Martin Luther King

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii au participat la un mitting pe 24 august cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Marşului din 1963. FOTO: Reuters
Americanii au participat la un mitting pe 24 august cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Marşului din 1963. FOTO: Reuters

La zeci de ani după moartea lui, Martin Luther King Jr. a devenit una dintre puţinele personalităţi ale unificării din Washington. Însă realităţile celebrării aniversării cu numărul 50 a discursului „I have a dream” a lui King şi a Marşului din 1963 din Washington sunt puţin mai complicate de atât, cu diviziuni partizane clare, potrivit unui editorial publicat pe pagina online a revistei americane „The Time”.

În timp ce preşedintele Obama s-a alăturat foştilor preşedinţi Bill Clinton şi Jimmy Carter la ceremonia „Let Freedom Ring”, majoritatea liderilor republicani au ales să nu ia parte la evenimentele cele mai importante.

Numit „Iniţiativa Naţională de Realizare a Visului”, evenimentul a fost organizat de grupurile pentru respectarea drepturilor civile şi a drepturilor pe piaţa muncii, de grupurile LGBT şi de cele pentru drepturile femeilor, cu scopul de a continua lupta pentru dreptate condusă de King în anii 1960.

Organizatorii au spus că evenimentul nu are nicio legătură partizană. Însă Al Sharpton, al cărui grup Reţeaua Naţională de Acţiune coordonează marşul  în parteneriat cu organzaţia Realizarea Visului a lui Martin Luther King al III-lea, a explicat miza marşului în paginile „The Huffington Post”.

SUA, pe drumul progresului

Multe dintre principalele subiecte pe care le-a enumerat fac referire la probleme partizane, printre care se numără drepturile de vot, legile „rămâi pe teritoriul tău”, obiceiurile departamentelor de poliţie de reţinere şi percheziţionare, ratele ridicate ale şomajului şi reforma imigraţiei.

Mesajul Marşului din 1963 pentru Slujbe şi Libertate de la Washington a fost progresist, poate chiar radical. Protestatarii au purtat bannere pe care au scris „Cerem sfârşitul partizanelor acum!”, într-o perioadă în care era ilegal ca albii şi negrii să folosească aceleaşi toatele publice.

După 50 de ani, SUA a realizat mari progrese; dar asemenea verii anului 1963, vara lui 2013 a fost marcată de diviziuni profunde între între cele două rase şi cele două partide. 79% din americanii negri şi 44% dintre cei albi, potrivit unui sondaj recent al organizaţiei Pew, cred că mai sunt multe de făcut pentru a dobândi egalitatea rasială.

Atunci când verdictul în cazul Zimmerman a fost anunţat, potrivit unui sondaj al „The Washington Post”,  86% dintre negri au fost nemulţumiţi de verdict şi 31% dintre albi l-au dezaprobat. Atunci când Curtea Supremă a anulat Secţiunea 4 din Legea Dreptului de Vot, guvernatorii republicani din Sud au susţinut o legislaţie despre care mulţi cred că impiedică accesul minorităţilor la urnele de votare, în timp ce mulţi democraţi au criticat decizia Curţii.

 

 

 

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite