Trei persoane au murit după ce un tren al companiei Amtrak a deraiat de pe şine, în Missouri - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură Video/Youtube
Captură Video/Youtube

Un tren al companiei  Amtrak care transporta peste 200 de pasageri a deraiat luni în nordul statului american Missouri, după ce a lovit un camion la o trecere de cale ferată nesemnalizată, ucigând două persoane aflate la bord şi o persoană din camion şi rănind cel puţin 50 de oameni, au anunţat autorităţile.

Opt vagoane şi două locomotive au deraiat, a precizat compania Amtrak. Toate vagoanele, cu excepţia unuia, au fost răsturnate pe o parte de-a lungul liniei de cale ferată.

Mai multe imagini de pe reţelele de socializate au arătat cum pasagerii s-au autoevacuat prin ferestrele care erau orientate spre cer, în timp ce zeci de vehicule de salvare şi câteva elicoptere au ajuns în scurt timp la faţa locului.

Salvatorii au folosit scări pentru a ajunge la persoanele care se aflau în vârful trenului. Printre resturile împrăştiate de-a lungul căii ferate se afla şi o osie de vehicul.

Trenul cu 243 de pasageri şi 12 membri ai echipajului la bord a lovit vehiculul în apropiere de Mendon, Missouri, la ora 13:42 p.m. ET (20.42 ora României), în timp ce se deplasa în direcţia est de la Los Angeles la Chicago, a anunţatAmtrak, compania naţională de transport de pasageri din SUA.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei rutiere din statul Missouri, Justin Dunn, a confirmat decesele în cadrul unei conferinţe de presă. El a precizat că coliziunea a avut loc la o trecere nesemaforizată.

Cel puţin 50 de persoane au fost rănite, a declarat Serviciul de ambulanţă din comitatul Chariton.

O echipă de 16 anchetatori de la Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB) a ajuns la locul accidentului marţi dimineaţă pentru a începe o anchetă, blocând serviciul pe linia respectivă timp de câteva zile, a declarat presei preşedintele NTSB, Jennifer Homendy.

Este prea devreme pentru a face speculaţii cu privire la o cauză sau la viteza trenului, a declarat Homendy, precizând că anchetatorii vor întreba compania dacă trenul era echipat cu o cameră de filmat orientată spre partea din faţă, una orientată spre partea interioară a trenului şi un înregistrator de date.

O trecere la nivel de cale ferată nesemaforizată ar trebui să aibă în mod normal semnale de oprire şi indicatoare transversale, a spus Homendy, precizând că a dorit să inspecteze locul faptei pentru a determina ce semnale de siguranţă erau în vigoare.

În septembrie, un alt tren al companiei Amtrak a deraiat în nordul regiunii centrale Montana, ucigând trei persoane.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite