Trump ameninţă Iran: „Dacă vrea o luptă, acela va fi sfârşitul lui oficial“. Ce spune despre armele nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump anuntand cu harta in mana infrangerea Statului Islamic FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică Iranul, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, crescând astfel îngrijorările privind un potenţial conflict dintre Statele Unite şi Iran, relatează CNN.

„Dacă Iranul vrea o luptă, acela va fi sfârşitul oficial al Iranului. Niciodată să nu mai ameninţaţi Statele Unite”, a transmis Donald Trump, citat de CNN.

Mesajul preşedintelui american vine în contextul amplificării tensiunilor dintre cele două state.

Dar Trump a luat un ton aparent mai puţin supus într-un interviu acordat Fox News care a difuzat duminică seara.

"Nu vreau ca ei să aibă arme nucleare şi nu ne pot ameninţa. Nu sunt unul care-şi doreşte să intre în război, pentru că războiul dăunează economiilor, războiul îi ucide pe oameni", a spus el.

"Nu vreau să lupt, dar aveţi situaţii precum Iranul, nu le puteţi lăsa să aibă arme nucleare - pur şi simplu nu puteţi lăsa să se întâmple asta", a spus el.

Statele Unite au impus sancţiuni economice suplimentare împotriva Iranului şi a crescut prezenţa militară din regiune. Preşedintele american a acuzat Iranul că reprezintă o ameninţare pentru trupele şi interesele Statelor Unite

Administraţia de la Teheran a descris acţiunile Statelor Unite drept „un război psihologic” şi „un joc politic”.

Citeşte şi:

David Petraeus, fost şef al forţelor aliate din Afganistan şi fost director al CIA, avertizează cu privire la riscurile unor acţiuni împotriva Iranului

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite