Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Trump a călătorit în acelaşi avion cu un congresman aflat acum în carantină

9
10 Mar 2020 08:45:30
Autor: News.ro
Matt Gaetz s-a remarcat săptămâna trecută când a purtat o mască de gaze la o şedinţă a Congresului FOTO Twitter
Matt Gaetz s-a remarcat săptămâna trecută când a purtat o mască de gaze la o şedinţă a Congresului FOTO Twitter

Republicanul Matt Gaetz, care s-a remarcat săptămâna trecută când a purtat o mască de gaze la o şedinţă a Congresului şi care se află acum în carantină, a călătorit cu Donald Trump în aeronava Air Force One, scrie The Guardian.

Doi congresmeni republicani care au avut contact cu Donald Trump în ultimele zile s-au plasat în izolare după ce au realizat că au avut legături în aceeaşi perioadă şi cu un purtător al coronavirusului.

Matt Gaetz din Florida şi Doug Collins din Georgia au anunţat luni că se află, pentru două săptămâni, în izolare autoimpusă, la recomandarea făcută de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) pentru oricine a venit în contact cu virusul.

Ambii congresmeni spun că nu prezintă simptome.

Gaetz l-a însoţit pe Trump în zborul din Orlando spre Washington, luni, şi, în timp ce se aflau în Air Force One, a fost informat că a intrat în contact cu un purtător la virusului la Conservative Political Action Conference, care a avut loc luna trecută în Maryland.

„Cu toate că congresmenul nu prezintă simptome, el a fost testat astăzi şi aşteptăm rezultatele”, se arată într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter.

Collins l-a întâlnit pe Trump, cu care a dat mâna vineri, pe aeroportul din Atlanta, înainte ca cei doi să viziteze sediul CDC pentru o actualizare a informaţiilor despre Covid-19. Mai târziu, Collins a aflat că şi el a fost expus la conferinţa conservatorilor, care are loc anual în Maryland.

Experţii din domeniul sanitar au avertizat că boala provocată de coronavirusul depistat la finalul anului trecut în China este aşteptată să se răspândească în Statele Unite şi au încurajat oamenii, în special pe vârtsnici şi cei cu probleme de sănătate, să rămână cât mai mult timp în case.

Testarea la nivelul populaţiei SUA este scăzută. Până în prezent, au fost confirmate peste 500 de cazuri.

Casa Albă a negat luni că ar fi elaborat directive interne, aşa cum au făcut multe organizaţii, căutând să limiteze contactul personal zilnic în încercarea de a preveni răspândirea bolii.

Într-o conferinţă de presă susţinută luni, vicepreşedintele Mike Pence a spus că nu are informaţii că preşedintele Trump ar fi fost testat. 

Gaetz şi Collins au fost doi dintre cei mai vocali susţinători ai lui Trump în timpul procesului de toamna trecută pentru destituirea preşedintelui.

Cei doi se alătură conservatorului Ted Cruz, senator de Texas, care se află de asemenea în izolare după ce a participat la acelaşi eveniment şi a întâlnit aceeaşi persoană infectată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

foarte atent
10.03.2020, 09:14:10

deci asta e Vader ! si Trump e Yoda, n-asa !?

-1 (1 vot)
mircea miricioiu
10.03.2020, 10:12:08

dar nu-i asa ca tramp are deja 80-81 de ani ?

-1 (1 vot)
Fahrenheit 451
10.03.2020, 11:10:03

Calculați, e foarte simplu! Trump e născut în data de 14 iunie 1946, deci, în douăzeci-douăzeci va împlini 74 de ani! Apropo, pe ce loc se mai află românii, în clasamentul mondial, la IQ, știți?! Azi am făcut un test de inteligență internațional, din cele online, așa, din plictiseală, și am obținut un IQ de 161, ridicându-i astfel un pic pe români în clasament pe harta inteligenței lumii! Încercați și d-voastră, după aceea reveniți și ne spuneți câți ani are Trump în prezent! Ha, ha, ha, hai cu minusurile!

-1 (3 voturi)
mircea miricioiu
10.03.2020, 12:53:02

mai insista. nu ai inteles mesajul cu varsta .....medie.....

0 (2 voturi)
Fahrenheit 451
10.03.2020, 13:16:45

Hai, las', nu mă omorâ! Lasă vrăjeala!... ,,Prost'' mai sunt, bătut în cap de-a binelea cu barosul de 10 kg, aruncat în sus de părinți de 10 ori și prins în brațe doar o singură dată etc.! Nu înțeleg nimic, cum scrie un dobitoc pe aici, așa, superior, pronunțându-se că ,,21" din cei care au postat mesaje înaintea lui au maximum zece neuroni, ptr. că așa știe el, să numere numai până la zece! Unii ar zice, din cei care nu mă suportă, bine că recunosc! ... Nu confunda vârsta biologică cu cea cronologică, sau cu vârsta medie a unei națiuni sau cu speranța de viață dintr-o țară, respectiv SUA! http://centrorevidox.com/ro/ce-este-varsta-biologica/

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările