Trump cere consolidarea capacităţilor nucleare ale SUA. Răspunsul lui Putin: armata americană este mai mare, dar cea rusă este mai puternică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales american, Donald Trump, s-a pronunţat joi în favoarea extinderii şi consolidării capacităţilor nucleare ale ţării sale până când lumea „revine la realitate“, un semnal că el ar putea accepta o costisitoare modernizare a arsenalului nuclear al Statelor Unite, care a devenit foarte învechit, transmite agenţia Reuters.

UPDATE 16.01 „Să fie o cursă a înarmării“, a răspuns Trump unei solicitări de a oferi clarificări asupra mesajului pe care l-a postat pe Twitter joi, în care a îndemnat la o extindere a capacităţilor nucleare ale Statelor Unite, anunţă vineri postul MSNBC, citat de Reuters.

„Îi vom întrece în toate“, a mai spus preşedintele ales american pentru MSNBC, potrivit news.ro.

- Ştirea iniţială - 

.„Statele Unite trebuie să-şi consolideze semnificativ şi să-şi extindă capacităţile nucleare până când lumea revine la realitate în privinţa arsenalelor nucleare“, a scris Trump pe  contul său de Twitter.

 El nu a oferit însă alte detalii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial din 8 noiembrie, Trump a susţinut în general ideea consolidării pe ansamblu a armatei americane, însă în acelaşi timp s-a pronunţat pentru scăderea taxelor şi pentru ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare.

Viitorul preşedinte al Statelor Unite a avut miercuri o întâlnire cu mai mulţi responsabili ai Pentagonului implicaţi în programele de achiziţii ale armatei, precum şi cu directorii executivi ai societăţilor Lockheed Martin şi Boeing, principalii furnizori de echipamente militare pentru armata americană.

Trump a declarat după această întâlnire că a discutat cu reprezentanţii celor două companii despre scăderea costurilor unor programe foarte importante, respectiv cel al avionului multirol invizibil F-35 şi cel al achiziţiei unui nou avion Boeing 747-8 care va fi viitorul Air Force One.

În deceniul următor, multe dintre submarinele purtătoare de rachete balistice, bombardierele şi instalaţiile terestre de lansare a rachetelor, adică elementele triadei nucleare americane, se vor apropia de sfârşitul duratei lor proiectate de exploatare.

Conform unor evaluări independente, modernizarea şi întreţinerea acestui arsenal va costa în următorii 30 de ani circa un trilion de dolari.

Referindu-se la declaraţia preşedintelui ales american Donald Trump despre necesitatea ca Statele Unite să-şi consolideze capacităţile nucleare, Putin consideră acest angajament nu reprezintă o surpriză.

„Nu este nimic neobişnuit“ în angajamentul lui Donald Trump de a consolida forţele nucleare americane, a apreciat liderul de la Kremlin în cadrul conferinţei de presă maraton de la sfârşit de an.

„O nouă cursă a înarmării a devenit posibilă de când Statele Unite au ieşit din Tratatul privind reducerea armelor strategice“, i-a răspuns Putin unui jurnalist al BBC.

În conferinţa sa anuală de presă, Putin a apreciat, de asemenea, că forţele ruse sunt mai puternice decât cele ale oricărui alt potenţial agresor.

„Într-adevăr, ei (americanii) au mai multe rachete, mai multe submarine şi mai multe avioane de transport, nu contrazicem asta, dar noi suntem pur şi simplu mai puternici decât orice agresor“, a subliniat Putin.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite