Trump declară că se va întâlni cu Kim Jong-un curând, dar va pleca dacă discuţia nu va fi „fructuoasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump de declarat că urmează să se întâlnească cu liderul nord-coreean, Kim Jong-un, „în următoarele săptămâni”, dar a avertizat că va abandona discuţiile dacă acestea nu sunt „fructuoase”, relatează The Guardian.

„După cum ştiţi, mă voi întâlni cu Kim Jong-un în următoarele săptămâni pentru a discuta despre denuclearizarea peninsulei coreene. Sperăm că întâlnirea va fi un mare succes”, a subliniat preşedintele american. 

Deşi Bill Clinton a fost aproape de o întâlnire cu tatăl lui Kim, Kim Jong-il, până acum nu a existat o întâlnirea între un preşedinte american şi un lider nord-coreean.

Marţi, Trump confirma că Mike Pompeo, directorul CIA, a călătorit în Coreea de Nord pentru a se întâlni cu Kim, în pregătirea unui summit istoric între liderii celor două naţiuni.

Aflat la o conferinţă de presă comună cu premierul japonez Shinzo Abe, Trump a mai declarat că „nu am fost niciodată în această poziţie cu acest regim, fie că vorbim de tată, bunic sau fiu şi sper să avem o întâlnire reuşită. Dacă credem că aceasta nu va avea succes, nu o vom mai ţine. Dacă cred că întâlnirea nu va fi fructuoasă, nu vom mai merge”, a completat preşedintele.

Trump a mai precizat că SUA „se luptă foarte diligent” pentru a pune sub libertate trei americani reţinuţi în Coreea de Nord. Acesta a spus că există „o sansă bună pentru asta” dacă va exista un dialog bun cu Coreea de Nord.

De cealaltă parte, Shinzo Abe a declarat că Phenianul nu ar trebui „recompensat” pentru faptul că a răspuns la dialogul privind încheierea dezvoltării armelor nucleare şi a adăugat că „trebuie menţinută o presiune maximă”.

Întrebat de către jurnalişti şi despre situaţia din Siria şi atitudinea faţă de Rusia, Trump a declarat că „nu a fost nimeni mai dur faţă de Rusia decât preşedintele Donald Trump”, atacând mass-media pentru că nu i-ar fi dat dreptate.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite