Trump, mai în glumă, mai în serios, despre al treilea mandat la Casa Albă şi Campionatul Mondial de Fotbal 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impresionat de mingea primită de la Vladimir Putin, Donald Trump recunoaşte că i-ar plăcea să fie preşedinte al Statelor Unite în 2026, când ţara sa va organiza a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal, împreună cu Canada şi Mexic.

Aflat în campanie pentru realegerea sa în 2020 pentru al doilea mandat la Casa A, Trump a vorbit în treacăt despre posibilitatea unui al treilea mandat consecutiv, în 2024, care i-ar permite să dea lovitura de start la Campionatul Mondial de Fotbal 2026.

Şi am zis: «Aşteptaţi o clipă… Conform regulilor, trebuie să închei (al doilea mandat, n. red.) în 2024. Deci ar trebui să fac al treilea mandat»“, a afirmat preşedintele american la un miting de campanie în Carolina de Nord.

În condiţiile în care Constituţia SUA nu prevede un al treilea mandat, preşedintele american a ţinut să sublinieze că este o glumă. În plus, a atacat din nou presa, anticipând reacţii dure la adresa acestei afirmaţii. „Vor deveni nebuni. Mâine veţi vedea titluri pe prima pagină: «Trump vrea al treilea mandat». Vă vor spune că sunt un dictator“.

Acum un an şi două luni, la Helsinki, Donald Trump a primit de la Vladimir Putin mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal 2018, găzduit de Rusia.

Presa americană a scris atunci despre „un balon spion“, dar echipa de securitate de la Casa Albă a dat asigurări că nu e cazul, mingea trecând prin toate procedurile de investigare şi scanare prevăzute de protocolul destinat cadourilor primite de preşedinte.

Până la startul Campionatului Mondial de Fotbal 2026, Trump trebuie să-i convingă deocamdată pe alegători să voteze pentru el în noiembrie 2024. Ori sondajele nu arată bine pentru preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite.

Donald Trump ar pierde într-o confruntare cu oricare dintre candidaţii aflaţi acum în procesul de selecţie din cadrul Partidului Democrat, conform unui sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac.

Fostul vicepreşedinte Joe Biden şi senatorul independent Bernie Sanders ar obţine victoria fără prea mari probleme, câştigând 54 şi respectiv 53 de procente la nivel naţional. La o astfel de diferenţă, Joe Biden şi Bernie Sanders sunt candidaţii cu cele mai mari şanse de a obţine o victorie decisivă în scrutinul prezidenţial de anul viitor.

Dar nici ceilalţi candidaţi la nominalizarea Partidului Democrat nu stau rău în sondaj împotriva lui Trump. Senatoarea Elizabeth Warren ar câştiga şi ea 52% dintre voturile la nivel naţional, spre deosebire scorul potenţial al lui Trump de 40%. Colega ei senatoare, Kamala Harris ar obţine acelaşi scor, în timp ce primarul oraşului South Bend din Indiana, Pete Buttigieg, noua speranţă a Partidului Democrat l-ar înfrânge pe Trump cu o diferenţă de 9 procente.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite