Trump spune că se simte „grozav” şi că abia aşteaptă viitoarea dezbatere cu Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trump salută la întoarcerea la Casa Albă FOTO EPA-EFE
Trump salută la întoarcerea la Casa Albă FOTO EPA-EFE

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump, care a părăsit luni spitalul în care primea îngrijiri pentru COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, a anunţat marţi că abia aşteaptă să dezbată din nou cu adversarul său democrat Joe Biden, relatează AFP.

„MĂ SIMT GROZAV”, a scris pe Twitter liderul republican de la Casa Albă.

„Abia aştept dezbaterea din seara de 15 octombrie, la Miami. Va fi fantastică”, a adaugă el, evocând viitoarea confruntare televizată cu democratul Joe Biden, vicepreşedinte în administraţia lui Barack Obama.

Cu mai puin de o lună până la alegeri, Joe Biden îşi creşte avansul în sondaje faţă de Donald Trump.

Cu 57% în intenţiile de vot, fostul vicepreşedinte american înregistrează de-acum un avans de 16 puncte procentuale faţă de adversarul său republican (41%), potrivit unei anchete naţionale realizate de Institutul SSRS.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.001 persoane în perioada 1-4 octombrie, adică după prima dezbatere prezidenţială şi în parte după anunţul cu privire la infectarea lui Trump cu noul coronavirus. Are o marjă de eroare de plus sau minus 3,6%.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite