Vot istoric în SUA: Donald Trump, primul preşedinte republican pus sub acuzare într-o procedură de destituire. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Reprezentanţilor SUA FOTO EPA-EFE
Camera Reprezentanţilor SUA FOTO EPA-EFE

O zi istorică la Washington! Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a votat miercuri pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump. Procedura destituirii este transferată în Senat, dominat de republicani.

UPDATE: Răspunsul de la Casa Albă: „Este cel mai ruşinos episod politic din istorie“.

Donald Trump priveşte partea bună şi spune că fiecare dintre republicani a votat pentru el.

 „N-am pierdut nici un vot din partea republicanilor. Partidul Republican n-a fost niciodată mai unit ca acum“, a spus Donald Trump în timpul unei adunări în Michigan, imediat după încheierea votului.

„Democraţii încearcă să anuleze votul a zeci de milioane de americani“, a mai spus preşedintele american.

Camera Reprezentanţilor a adoptat primul articol - abuzul de putere - cu 230 de voturi pentru, 197 împotrivă şi o abţinere, iar pe cel de al doilea - obstrucţionarea activităţii Congresului - cu 229 voturi pentru, 198 împotrivă şi o abţinere.

La trei luni de la lansarea procedurii, Camera inferioară a Parlamentului american şi-a exercitat astfel „una dintre puterile cele mai solemne garantate de Constituţie“, potrivit preşedintei ei, democrata Nancy Pelosi.

Din Camera Reprezentanţilor, procedura merge în Senat, pentru organizarea procesului. Noua etapă va fi declanşată cel mai probabil în ianuarie. Rezultatul ei este previzibil. Republicanii, care deţin majoritatea în Senat, au decis să facă scut în jurul lui Trump. Ori democraţii au nevoie de 2/3 din voturile din Senat pentru a obţine destituirea actualului lider de la Casa Albă.

„Păreri împărţite“

La începutul dezbaterii finale din Camera Reprezentanţilor, alesul democrat Jim McGovern a denunţat acuzaţia „absurd“ potrivit căreia această procedură urmăreşte de a pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor. „Este vorba de protejarea democraţiei noastre“, a subliniat el.

La rândul său, alesul republican Tom Cole a apreciat că această zi de 18 decembrie 2019 este „tristă“ pentru Camera Reprezentanţilor, deplângând un proces de destituire care nu a fost nici „deschis“, nici „echitabil“.

Anticipând acest nou episod dramatic al preşedinţiei sale, miliardarul republican a reluat marţi atacurile la adresa adversarilor săi politici.

„Veţi declara un război deschis împotriva democraţiei americane“, a susţinut el într-o scrisoare adresată lui Nancy Pelosi. „Istoria vă va judeca sever“, a adăugat el.

„NU AM FĂCUT NIMIC RĂU!“, a continuat Trump miercuri, pe Twitter.

„Mai rău decât Nixon“

Donald Trump a devenit primul republican şi al treilea preşedinte al Statelor Unite vizat de procedura de impeachment, după democraţii Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998. Pătat de Afacerea Watergate, republicanul Richard Nixon a preferat să demisioneze în 1974, chiar înainte de votul din Camera Reprezentanţilor.

Trump insistă că procedura de destituire deschisă pe numele său nu este decât o vânătoare de vrăjitoare orchestrată de „stânga radicală“ ce nu s-a împăcat încă cu victoria sa în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016. El vrea să transforme această încercare într-o victorie politică.

În opinia democraţilor, liderul de la Casa Albă şi-a trădat jurământul. Este „mai rău decât Nixon“, spun în cor democraţii.

Donald Trump este acuzat că l-a şantajat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul unei discuţii telefonice purtate la 25 iulie.

Potrivit conversaţiei, preşedintele american i-a sugerat omologului său ucrainean, un novice în politică, sp favorizeze deschiderea unei anchete de corupţie împotriva lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden, în schimbul prelungerii ajutorului militar şi unei vizite la Casa Albă. Ori Joe Biden se prefigurează a fi principalul contracandidat al lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Aproximativ 200 de manifestanţi s-au adunat miercuri pe colina de la Capitoliu. „Preşedintele nostru este un delincvent“, a declarat pentru AFP Susanna Kanner, o regizoare în vârstă de 37 de ani.

Senatul urmează să ţină procesul sub supervizarea preşedintelui Curţii Supreme. Republicanii deţin 53 din cele 100 de mandate din Camera superioară a Parlamentului american.

Procesul va fi deschis cel mai probabil în ianuarie. Încă nu se ştie cât va dura. Procesul lui Bill Clinton a durat cinci săptămâni - în 1999 - şi s-a încheiat cu achitarea fostului preşedinte democrat american.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite