Trump suspendă importul de trofee de elefant, după ce decizia de ridicare a interdicţiei a stârnit revolta activiştilor de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump Jr este cunoscut pentru pasiunea sa pentru vânătoare FOTO Arhivă
Donald Trump Jr este cunoscut pentru pasiunea sa pentru vânătoare FOTO Arhivă

Preşedintele SUA Donald Trump a suspendat importul trofeelor ​​de elefant din Zambia sau Zimbabwe, la doar o zi după ce interdicţia fusese ridicată de către administraţia sa, provocând revolta asociaţiilor de apărare a animalelor şi a activiştilor de mediu.

Preşedintele american a anunţat, vineri, pe Twitter, suspendarea deciziei privind importul trofeelor până când va revizui „toate faptele” legate de conservare. 

Asociaţii de apărare a animalelor şi activişti de mediu au protestat faţă de decizia Administraţiei Trump de reautorizare a importului de trofee de elefant din Zambia sau Zimbabwe, care înlătura o interdicţie impusă de administraţia Obama. 

Actriţa Brigitte Bardot i-a adresat lui Trump o scrisoare în care critică decizia administraţiei americane de a permite importul de trofee de elefant din Zimbabwe, la scurt timp după ce l-a permis pe cel din Zambia, spunându-i acestuia că modul nedemn în care acţionează nu face decât să confirme zvonurile care pun la îndoială capacitatea sa de a fi preşedinte.

Ea începe prin a numi decizia o extravaganţă ucigaşă, despre care afirmă că are sprijinul "dictatorului nebun" din Zimbabwe şi confirmă autoritatea criminală pe care o exercită asupra regnului animal şi vegetal în ansamblu.

„Niciun despot din lume nu îşi poate asuma responsabilitatea de a face să dispară o specie milenară, care face parte din patrimoniul mondial al umanităţii", scrie ea, adăugând că elefantul este "un animal sacru, magic, unic, respectat şi protejat".

„Acţionând într-o manieră atât de nedemnă nu faceţi decât să confirmaţi zvonurile care vă pun la îndoială capacitatea de a fi preşedinte", afirmă Brigitte Bardot în finalul scrisorii.

Realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres a anunţat, la rândul ei, că iniţiază o campane de strângere de fonduri pentru protecţia elefanţilor şi conservarea speciei.

tweet trump privind trofeele de elefant foto twitter
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite