Trump versus Biden: o dezbatere inutilă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Cine a câştigat dezbaterea dintre Trump şi Biden? Răspunsul la această întrebare le pare unora mai greu de dat decât rezolvarea cvadraturii cercului. O intensă nemulţumire şi iritare a provocat în largi segmente ale presei prima din seria celor trei dezbateri tv programate să-i opună pe preşedintele Donald Trump rivalului său democrat, Joe Biden.

Un duel necesar?

În opinia multora, ar fi avut loc o ceartă monumentală. Nu s-ar fi ”vorbit despre programe şi viitor”. Adversarii politici s-ar fi ”pierdut cu firea”. Ar fi avut loc doar ”un schimb de întreruperi mutuale şi de injurii”. Discuţia i-ar fi ”scăpat” moderatorului de la Fox News, Chris Wallace ”de sub control”. Ar fi ”pierdut”, s-a spus, ”poporul american”. Trump ”ar fi rămas Trump”. În schimb, problemele cognitive ale unui challanger despre care s-a spus că e ”dement” nu s-ar fi manifestat, în ciuda bâlbelor lui repetate. Am auzit chiar partizani ai taberei democrate propunând oprirea seriei de dezbateri. Care n-ar avea rost, de vreme ce oamenii s-ar fi lămurit.

Şi aşa mai departe. Mi-am furat o oră şi jumătate din somn şi viaţă ca să urmăresc marea confruntare. Mă felicit pentru această investiţie. În cauză e viitorul superputerii şi funcţia ei supremă, una de care depinde direct soarta şi protecţia Europei şi a lumii libere. În cauză nu e doar democraţia. E viitorul principalei democraţii. Una, care, graţie Constituţiei SUA, serveşte, de un secol, ca far al libertăţii. Or, o democraţie moare instantaneu fără un vot informat. 

Democraţia are deci nevoie ca de aer de dezbateri dese şi cinstite, care să-i pregătească pe cetăţeni adecvat pentru alegeri. Cerinţa deschiderii şi onestităţii face să nu fie admisibil să nu se suporte şi înfruntări puternice, săpuneli serioase, altercaţii profunde, neînţelegeri grave, confruntări contondente, conflicte aspre şi muştruluieli severe. 

America în clinci cu ea însăşi

Cu atât mai mult cu cât America e divizată rău. Ţara trece printr-o pandemie şi o recesiune teribile. Se confruntă simultan cu flagelul unor violenţe de stradă justificate rasial, e condusă de un lider certăreţ şi mai contestat decât toţi ceilaţi şefi de stat de la Lincoln încoace şi sunt angrenate într-o revoluţie culturală de tip maoist. Dar această zaveră nu e doar efectul unui polarizator şef de stat. 

E şi urmarea susţinerii vrajbei de către o presă în mare parte ostilă preşedintelui, care, în loc să relateze obiectiv, întreţine de ani discordia, duşmănia şi zâzania, împiedicând orice tentativă de calmare a spiritelor şi de revenire la dialog şi abordări la obiect. 

Nădejdi mari şi deziluzii şi mai mari

Ar fi fost deci inutil să se spere în schimbarea la faţă peste noapte a unui preşedinte care a arătat ce anume poate mai degrabă prin fapte, decât prin ocazionale deraieri retorice. În acest context mi s-au părut enervante şi dezamăgitoare mai puţin neîncetatele şi ţâfnoasele întreruperi mutuale, în care Joe Biden a ”excelat” nu mai puţin decât Trump. Ci politicianismul găunos şi agresiv manifestat pe alocuri de ambii. 

Şi mai neplăcut m-a surprins evidenta încălcare a principalei promisiuni democrate a campaniei electorale. Aceea de a oferi poporului american şi lumii un preşedinte ”altfel”. Unul, care să se situeze la antipodul lui Trump. Şi să se comporte altminteri. 

Or, în această privinţă, Joe Biden a clacat jalnic. N-a reuşit să ţină acest angajament axial al stângii americane şi al partidului democrat. El şi consilierii săi au refuzat un test antidrog înaintea dezbaterii, ori un control menit să garanteze lipsa microfoanelor din urechi. Cu o excepţie, fostul vicepreşedinte în era Obama n-a prea pierdut şirul logic şi firul roşu al afirmaţiilor sale. Iar bâlbele celui care a contat cândva ca vorbitorul cel mai bun al partidului democrat s-au dovedit, în mod fericit, mai rare decât s-au temut suporterii săi. 

Biden a scăpat însă nu o dată frâiele bunului simţ şi ale autocontrolului. A încercat să dea impresia unui discurs structurat, reiterând la tot pasul expresii stereotipe, vide de sens, dar ajutătoare, precum ”uite care-i treaba” şi ”în primul rând, în al doilea rând”, etc. 

Dar, prea nervos, şi-a ieşit repetat din pepeni, a violat regulile bunei cuviinţe, l-a insultat pe şeful statului american, afirmând nu doar că e un ”clovn”, ci şi, contrafactual, că ar fi ”rasist”. Şi s-a rezumat, iar contrafactual, la a-i atribui lui Trump întreaga ”vină” a pandemiei, a recesiunii rezultate din lockdown şi a violenţelor însoţind protestele pasămite ”antirasiste” ale grupurilor de extremă stânga precum Antifa, o organizaţie marxistă, violentă, pe care Biden a refuzat s-o condamne explicit. 

Cum a boxat preşedintele

Atât democraţii cât şi şeful statului american au insistat să prefacă acest scrutin prezidenţial într-un referendum despre Donald Trump. Or, hotărât să exalte patriotismul şi măreţia unei Americi perpetuu demonizate de stânga, Trump a omis să osândească extrema dreaptă persuasiv, limitându-se să considere că problema vandalismului şi violenţelor actuale din Statele Unite emană aproape exclusiv de la extrema stângă. 

Calm şi controlat, dar intrat în dispută fără să fi fost pregătit judicios, preşedintele n-a reuşit să răspundă eficient decât unei părţi dintre acuzele rivalului său. A contraatacat totuşi viguros. A atribuit Chinei vina pentru explozia de Covid. Şi-a apărat vehement excelentul bilanţ economic de până la pandemie. Concomitent Trump a punctat, replicând tentativelor lui Biden de a suscita simpatia americanilor prin trimitere lacrimogenă la fiul său Beau, mort prematur în urma unui cancer. 

În ecou, Trump a evocat afacerile sulfuroase ale celuilalt fiu al rivalului său, ştiut fiind că Hunter Biden a câştigat averi fabuloase în Rusia, Ucraina şi China comunistă. Hunter e acuzat a fi primit suma de 3,5 milioane de dolari de la văduva primarului mafiot şi putinist al Moscovei, Iuri Lujkov. Or, în cauză n-ar trebui să fie familiile candidaţilor ci pretendenţii la funcţia supremă. În plus, Trump a articulat o serie de antipatice afirmaţii pro domo, deşi bilanţul său politic şi economic real, o autodisciplină mai severă şi mai puţin narcisism i-ar fi livrat replici mai convingătoare. 

A rezultat o bălăcăreală amplificată de un moderator uneori insuficient de riguros în a amenda prompt încălcările regulilor discuţiei comise de ambii politicieni. Trump a dominat-o clar şi fără echivoc. Ca atare, s-a spus că dezbaterea n-ar fi ”slujit democraţiei”. 

Adevărul e altul. Cât timp presa rămâne în bună parte o tabără politică, preferând activismul şi militantismul unei informări obiective şi analizei riguroase, cetăţenii şi societatea deschisă, democratică au, înainte de alegeri, imperioasa nevoie de a-şi face propria părere. Cum să şi-o formeze dacă nu printr-un duel tv? 

Petre M. Iancu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite