Trump relansează „Războiul stelelor“. Vrea să cucerească Luna şi Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Casei Albe a promis că va asigura hegemonia Statelor Unite pentru explorarea Lunii şi Marte, dar şi în orice viitor război spaţial.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a  ordonat crearea celei de-a şasea „ramuri” în forţele armate ale ţării sale, „forţele spaţiale”. 

„Nu este destul să avem o prezenţă americană în spaţiu, trebuie să avem dominaţie americană în spaţiu”, a spus Trump, adăugând că forţele spaţiale vor fi „separate” de cele aeriene, dar „egale” cu ele. Acesta este un subiect controversat la Washington, unde unii generali şi congresmani susţin că ar fi mai eficient şi mai economic ca forţa spaţială să se dezvoltă în cadrul forţelor aeriene ale SUA.

„America va fi întotdeauna prima în spaţiu“, a spus preşedintele SUA în timpul unui discurs la Casa Albă. „Nu vrem ca Rusia , China şi alte ţări să ne domine, am dominat întotdeauna“, a spus el. 

La Pentagon, purtătorul de cuvânt a spus fără entuziasm că procesul va fi lung, în funcţie de activitatea unei comisii create recent. „În colaborare cu Congresul, va fi un proces bine gândit care va lua în considerare opiniile mai multor actori implicaţi“, a comentat Dana White. 

Decizia finală va reveni Congresului, a declarat congresmanul democrat Adam Smith, membru al Comitetului de Apărare din Camera Reprezentanţilor.

Revenirea pe Lună şi explorarea Planetei Marte

De la venirea la putere în 2017, Trump a tot insistat asupra  problemelor spaţiale, preluând vocabularul istoric al „noilor frontiere“.

Preşedintele a căutat să sporească bugetul NASA şi a ordonat, în decembrie, Agenţiei Spaţiale a SUA să reia programele aselenizare, pentru prima dată din 1972 şi să pregătească misiuni pe Marte.

Sectorul spaţial american este în creştere, dar NASA şi-a schimbat rolul din epoca Apollo (1961-1972) şi a navetelor spaţiale (1981-2011), devenind mai degrabă un client decât un operator.

Privatizarea Staţiei Spaţiale Internaţionale

Din 2012, agenţia a subcontractat două companii, SpaceX şi Orbital ATK (recent achiziţionate de Northrop Grumman), pentru a aproviziona Staţia Spaţială Internaţională.

Nu mai poate trimite astronauţi în spaţiu începând cu 2011 şi depinde de rachetele ruseşti Soyuz.  SpaceX şi Boeing ar trebui să preia aceste operaţiuni din 2019.

Administraţia Trump doreşte să privatizeze Staţia Spaţială Internaţională din 2025,  pentru a dirija majoritatea resurselor NASA spre revenirea astronauţilor pe Lună, fapt ce nu prea încântă Congresul.

„De data aceasta, vom stabili o prezenţă pe termen lung“, a promis preşedintele american. „Motivul pentru care dorim să ne întoarcem pe Lună este că vrem ca americanii să  aterizeze pe suprafaţa planetei Marte“, a declarat Jim Bridenstine, noul administrator al NASA, un republican ales de Donald Trump.

NASA construieşte, de asemenea, cea mai puternică rachetă din istoria sa, „SLS“, pentru a transporta mai mulţi astronauti şi echipamente în spaţiu pentru misiuni pe Lună şi, într-o zi, pe planeta roşie. De asemenea, doreşte să construiască o staţie care să orbiteze în jurul Lunii.

Dar şi aici sectorul privat va fi implicat. Agenţia a cerut deja companiilor private care activează în domeniul spaţial să proiecteze misiuni de livrare de echipamente pe suprafaţa Lunii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite