Trump vs. Clinton = Băsescu vs. Năstase!

...şi nu „Vadim versus Iliescu”, cum opina acum câteva săptămâni un model de-al meu, pe altă platformă. De ce Trump nu e Vadim, a argumentat într-un excelent articol dl. Sever Voinescu, în „Dilema veche”. De ce falsitatea şi ahtierea după putere a lui Hillary mi-l evocă pe Adrian, ca şi cabotinismul lui Donald, pe Traian, voi incerca eu să demonstrez (o cauză - aproape - imposibilă).

Afirmaţia din titlu poate părea exagerată sau chiar provocatoare, pentru cei care nu-şi mai amintesc de toamna târzie, dar fierbinte, a anului 2004, ori s-au lăsat să fie spălaţi pe creier de media românească, o vajnică ţucălară a celei americane, pe această temă, cel puţin.

„La ţepe, la ţepe, în Piaţa Victoriei!”, declama Traian Băsescu în toamna lui 2004, referindu-se la corupţii întruchipaţi şi reprezentaţi de rivalul său, Adrian Năstase, probabil singurul dictator autentic pe care România l-a avut după '89. Spre deosebire de mulţi compatrioţi, eu cred că Băsescu s-a ţinut de cuvânt, în timp, în bună măsură, primul tras în ţeapă fiind însuşi Adrian! Fac însă trimitere la discursul politic violent pe care l-a avut atunci Băsescu, prin comparaţie cu al lui Trump. Dacă mai punem la socoteală şi „pixelul albastru” (palma dovedită dată copilului, în 2004), avem un Traian „câine rău”, faţă de care Donald pare un biet răţoi plouat!

Dar acelaşi Băsescu întrunea în 2004 susţinerea unei masive majorităţi a intelectualilor români (cel puţin a celor nepervertiţi), fix aceiaşi (în fond) care acum îl detestă sincer pe Trump (c-aşa le spune presa că e - politic - corect...)! Ce poate fi mai ipocrit şi/sau iraţional în toată această ură, ce nu are nici măcar o miză foarte directă pentru noi, românii?!

Doi din cei mai mari preşedinţi americani „ever”, Kennedy şi Bill Clinton (faptul că-l consider ca atare nu înseamnă că extind asupra neveste-sii aprecierea...) au fost doi desfrânaţi dovediţi, ce mai!, fapte, multe, nu vorbe, dar „who cares”...?! America şi Lumea Liberă se confruntă cu grave probleme (asta nu înseamnă că dracul e aşa negru, există şi aspecte bune, e o prostie să credem în fatalism şi defetism), iar „baba se piaptănă”! Baba nefiind, în pofida tuturor aparenţelor, Hillary, ci intelectualitatea „mondială”, deraiată tot mai rău către stânga! 

„După lupte seculare”, America (şi nu doar ea) are, în sfârşit, un candidat ne-marionetă, neprovenit din „establishment”-ul politic mult-hulit, nemânjit cu petro-dolari (saudiţi, de pildă) sau cu dolari plini de sângele morţilor de pretutindeni, ucişi de armele produse de complexul militaro-industrial, un politician interesat mai mult de faimă şi de succes decât de putere, nevândut lui Soros & Co etc. etc.!

Nimic din ce spune Trump nu este esenţialmente greşit, pe fond, ci poate doar uneori exagerat, în formă.

Bun. Avem, clar. Şi...ce facem cu el? Pai cum ce...?! Iaca, îi dăm la gioale, prin toate mijloacele posibile, căci trogloditul naibii ne ameninţă supremaţia politică, nouă, drept(ne)credincioşilor câştigători ai revoluţiei culturale americane, noua stângă mondială, adevăraţii urmaşi ai lui Marx, Engels şi Lenin, pre numele nostru „cei corecţi (politic)”! 

Nu vreau să intru în prea multe detalii, sunt sigur că deja sunteţi sătui (şi nici n-a început bine al nostru „dat la gioale” - campania, adică -), dar am urmărit cu atenţie, „live”, toate dezbaterile dintre cei doi candidaţi, şi am citit nenumărate materiale pe această temă. Nimic din ce spune Trump nu este esenţialmente greşit, pe fond, ci poate doar uneori exagerat, în formă, întrucât ipochimenul nu ne vorbeşte nouă, celor deştepţi şi decişi deja, ci americanului lui Moromote, îl ştiţi, sper, „ăl mai prost om din lume”! Şi, mai ales, nu se referă la probleme care să existe în România, deci nu mai credeţi - rogu-vă! - că sunteţi...Moromete!

Să lăsăm aşadar necazurile americanilor celor care le aparţin, americanilor înşişi! Şi să ne gândim doar la teribila „ameninţare” adusă de Trump aliaţilor, „coşmarul” acela în care ne pune, cu tupeu de yankeu, să ne onorăm obligaţiile legate de bugetul de apărare, prevăzute în toate tratatele! Credeţi-mă, ca un pasionat de istorie ce sunt, niciun român citav la minte nu-şi doreşte să fim ceea ce de fapt suntem acum, o ţară „întreţinută” din punct de vedere al apărării (unii ar zice „şi nu numai...”), cu o armată subfinanţată şi batjocorită de politicienii de toate culorile, dintotdeauna (!), doar pentru că ”se poate şi aşa”! Noi ar trebui să fim primii interesaţi să nu mai trecem printr-o stare de nevolnicie (nu ştiu dacă a fost şi laşitate, dar neputinţă crasă, sigur a fost...) ca cea din vara lui 1940! 

În afară de Armata Majestăţii Sale, toate armatele din ţările NATO sunt necompetitive şi incompatibile logistic cu armata SUA.

Nu ar trebui să ne consoleze cu absolut nimic că sunt şi alţii în situaţia noastră! Că toate ţările NATO, practic, „sug la ţâţa” americană, şi nu-s în  stare, la o adică (Doamne fereşte...!), să tragă un glonţ mai adicătelea! În afară de Armata Majestăţii Sale, toate armatele din ţările NATO sunt necompetitive şi incompatibile logistic cu armata SUA (inclusiv Franţa, care după ce a fost retrasă în 1966 de De Gaulle din structurile de comandă integrate ale NATO, a devenit - rămas? - o jalnică parodie de putere militară).

Asta ne dorim oare, să depindem de „Unchiul Sam” pe vecie?! Trump nu vrea (spune, mă rog...) decât să ne construim şi întreţinem şi noi o armată reală, nu ”din ceramică”, ca cea a împăratului Qin Shihung-di!

Dar poţi băga cuiva cu forţa în traistă...?

V-am supărat destul pentru un singur articol - rog să fiu iertat! -. Vă place însă sau nu, libertatea de exprimare mă obligă să-mi continui „misiunea imposibilă” zilele viitoare, cu un text legat de dezbaterile electorale „live” (topicul nu e perimat, cel puţin pentru că regulile şi învăţămintele se aplică şi la noi - şi aiurea -) şi de sondajele „vieţii” (de opinie).

Închei cu o urare „de dreapta”: Doamne ajută!