Trumpismul dincolo de Trump

Cea mai mare prezenţă americană la urne din ultimii 120 de ani reflectă o fractură naţională totală

Indiferent de rezultatul final al alegerilor americane, marea surpriză s-a produs deja: aproape 1 din 2 votanţi s-a mobilizat pentru Trump, în plină criză sanitară şi economică, ambele cu efecte dramatice pentru SUA, şi la capătul unui mandat sub semnul tensiunii maxime. Fie că va rămâne sau nu la Casa Albă, se dovedeşte că Trump nu este un accident al istoriei şi că trumpismul va marca în continuare politica SUA şi lumea întreagă.

Va mai dura probabil câteva zile până când anacronicul sistem electoral american va anunţa rezultatul final, care depinde de câteva zeci de mii de voturi din statele nordului industrial. Dar câştigătorul va fi anunţat de Curtea Supremă, pentru că ambii candidaţi sunt pregătiţi pentru contestare în justiţie, ceea ce plasează scrutinul între cele mai aprig disputate din istoria Statelor Unite, după alegerile din 1876, 1888, 1960 şi 2000. S-a ajuns aici pentru că sondajele, care-l dădeau pe Joe Biden cu 5-10% în faţa lui Donald Trump, nu s-au confirmat, iar ”valul albastru” sperat de democraţi s-a frânt în faţa solidului baraj popular în favoarea preşedintelui în exerciţiu.

S-a înregistrat cea mai mare prezenţă la urne după alegerile din 1900 încoace: au votat 67% din alegători, adică 160 de milioane, din care, în premieră, din cauza pandemiei, 101 milioane au votat prin corespondenţă, ceea ce explică parţial lentoarea anunţării rezultatului, dar şi alimentează acuzaţiile de fraudă. Cei 23 de milioane de americani care au votat în plus faţă de alegerile din 2016 s-au mobilizat, surprinzător, în favoarea ambilor candidaţi.

Urmarea e că fiecare tabără şi-a conservat bastioanele electorale: Trump a câştigat în Texas (38 de mari electori) şi Florida (29), precum şi în Ohio (cu 18 electori şi o încărcătură simbolică: toţi învingătorii prezidenţialelor americane din 1964 încoace au câştigat în Ohio). Biden a ieşit victorios în fiefurile democrate California (55 de electori), New York (29) şi Illinois (20) şi a reuşit să smulgă Arizona (11 electori) de sub îndelungata dominaţie republicană, verificată în precedentele cinci alegeri prezidenţiale din 2000 până acum. La ora scrierii acestui articol nu e sigur că democratul va reuşi aceeaşi performanţă în Georgia (16 electori), care a revenit, de asemenea, în mod tradiţional, republicanilor. Celelalte state care vor înclina decisiv balanţa sunt Pennsylvania (20 de electori; câştigată de democraţi în 2000-2012 şi de Trump în 2016), Carolina de Nord (15 electori; cu excepţia reuşitei lui Obama în 2008, a fost de partea republicanilor în celelalte patru scrutine din acest secol), Wisconsin (10 electori) şi Michigan (16 electori) – ambele înclinând spre democraţi între 2000 şi 2012, apoi către Trump.

Până când vom şti cine a obţinut majoritatea de 270 din cei 538 de membri ai Colegiului Electoral, necesară pentru victorie (în acest moment, scorul e 224 la 213 pentru Biden), să observăm că reprezentantul democraţilor conduce la votul popular (cu 69 milioane faţă de 66,8 milioane voturi pentru Trump). Dar nu e exclus să se repete situaţia de acum patru ani, când şi Hillary Clinton a avut un avans de 2,8 milioane de voturi, dar Donald Trump a câştigat numărul necesar de electori. De asemenea, faptul că democraţii îşi menţin controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, iar republicanii vor deţine o majoritate, fie şi la limită, arată un foarte strâns echilibru politic.

Obiectivele politicii externe ale eventualei administraţii Biden ar fi chiar atât de diferite pe cât ar fi, cu siguranţă, metodele utilizate?

Una din explicaţiile scorului bun al actualului şef de stat este de ordin economic: pandemia a întrerupt cel mai lung ciclu de creştere economică a SUA după al doilea război mondial, creştere începută în 2009, după criza financiară. Şomajul ajunsese la numai 3,1% la începutul acestui an. În numai câteva luni, coronavirusul a distrus milioane de locuri de muncă: în iunie, rata şomajului era de 11,1%, iar acum a scăzut la 7,5%. Economia s-a contractat de la o creştere de 2,2% în 2019, la - 4% anul acesta, potrivit FMI.

Sunt cifre care trebuie avute în vedere pentru a înţelege opţiunea americanilor. Pentru care devine limpede că ţara lor este perdantă a globalizării. Dar este izolaţionismul o soluţie sau se va dovedi doar o crispare de etapă? Să nu uităm că dezangajarea Statelor Unite în plan mondial a început cu Obama. Desigur, victoria lui Biden ar însemna întoarcerea SUA în instituţiile internaţionale, cărora Trump le-a trântit uşa. Dar obiectivele politicii externe ale eventualei administraţii Biden – aspectul care interesează cel mai mult restul lumii – ar fi chiar atât de diferite pe cât ar fi, cu siguranţă, metodele utilizate? De la continuarea războiului comercial cu China, la păstrarea distanţei faţă de UE şi evitarea reimplicării în Orientul Mijlociu. Indiferent cine va fi al 46-lea preşedinte american, ceea ce numim acum trumpism va avea un cuvânt greu de spus la Washington.

Până atunci, sistemul politic şi instituţional american are de gestionat expresia prin vot a unei fracturi naţionale totale. E testul suprem pentru democraţia-far a lumii.