Trumpismul şi virusul american al rasismului

Donald Trump în Congres FOTO Getty Images

Xenofobia din discursul populismului naţionalist susţinut de către administraţia Trump trebuie văzută în legătură cu lunga şi nefericita istorie a rasismului american. Întoarcerea „naţionalismului alb” în politicile noii administraţii de la Casa Albă şi promovarea unor strategii cu caracter naţionalist pot avea efecte negative pe termen lung.

În Statele Unite, astăzi, retorica suprematismului alb nu mai este ascusă sau deghizată sub hainele albe ale corectitudinii politice. Recent deputatul de Iowa, Steve King, i-a luat apărarea lui Geert Wilders spunând că civilizaţia occidentală nu poate fi salvată cu „copiii altora”. Politicianul american exprima, de fapt, o idee susţinută de către mulţi lideri ai „Vestului civilizat”, care sunt convinşi că lupta din lumea contemporană este demografică: rasa albă trebuie să se protejeze de celelalte rase.

Mesajele de pe Twitter ale unui politician american conservator poate că n-ar trebui să ne îngrijoreze şi nici bucuria site-urilor pro-naziste ori a publicaţiilor online suprematiste, care cultivă astfel de idei. Pericolul enorm, însă, este acela al reîntoarcerii lumii în care trăim la una dintre cele mai îngrozitoare teorii, aceea a segregării rasiale.

Două cărţi recente, prima scrisă de profesorul James Whitman de la Universitatea Yale şi a doua publicată la editura Brill de către Horst Junginger, pun în discuţie ceea ce pare o ipoteză şocantă – rasismul şi anti-semitismul sunt creaţii ale Occidentului „luminat”. Whitman susţine chiar că legile rasiale de la Nürnberg au fost inspirate de legile rasiale aplicate anterior în SUA. Autorul, specialist în drept internaţional comparat, demonstrează într-o manieră extrem de obiectivă şi detaşată, modul cum „legile sângelui” impuse de către nazişti au avut la bază admiraţia nedisimulată faţă de practicile legislative din diverse state americane. Aşa cum arată cartea lui Whitman (Hitler’s American Model: The United States and the Making of Nazi Race Law, Princeton University Press, 2017), care expune sistematic documentele juridice din cele două sisteme politice, jurisprudenţa rasistă nazistă are rădăcinile în legi considerate „normale” în SUA.

Al doilea studiu la care mă refeream (The scientification of the “Jewish question” in Nazi Germany. Leiden: Brill, 2017) arată cum a fost posibilă justificarea doctrinei demonice a „sângelul malefic”, cum numeroşi oameni de ştiinţă german au „ştiinţificat” (Verwissenschaftlichung) anti-iudaismul. Înainte de instalarea la putere a lui Hitler, Universitatea din Tübingen era epicentrul unor teorii neştiinţifice, deghizate sub titlul neutru „studii evreieşti” (Judenforschung), care au făcut tranziţia de la nişte ipoteze aberante la o practică socială criminală, întemeiată pe un „construct ficţional”, care susţinea că „rasa evreiască” este opusă „rasei ariene”

De fapt, fanatismul rasial este bazat pe un principiu pseudo-ştiinţific, pe ideea falsă a supremaţiei genetice.

Cele două cărţi arată că nazismul nu a fost doar o „paranteză a istoriei”, cum spune Whitman, nici un accident nefericit care nu mai poate să se repete. De fapt nazismul s-a format într-un mediu politic şi instituţional care continuă să se hrănească dintr-o tradiţie puternic înrădăcinată în gândirea occidentală.

Uneori nu vedem cât de gravă este situaţia pentru că uităm că legitimizarea urii rasiale are o lungă istorie în Europa. De la „fratele” Francisco de Torrejoncillo, care enunţa doctrina păcatului omenirii adus de sângele evreiesc, până la contele de Gobineau, diplomatul francez care a elaborat pentru prima oară o teorie „ştiinţifică” despre inegalitatea raselor umane, rasismul anti-semit circulă în lumea creştină de mii de ani. De fapt, însemnele speciale pentru evrei nu au fost inventate de Hitler, ci au fost introduse la Conciliul de la Lateran din 1215. Aceste resurse ale anti-semitismului din creştinismul medieval au fost recuperate în modernitate. Junginger face o bine documentată trecere în revistă a evoluţiei acestei idei, de la teologul protestant Jacob Schudt, care afirma că evreii pot fi identificaţi după mirosul caracteristic, până la transformarea evreilor într-o reprezentare monstruoasă în celebrele Protocoale ale Sionului.

Stefan Kühl, într-un alt studiu important (The Nazi Connection: Eugenics, American Racism, and German National Socialism, Oxford University Press, 1994), oferă o imagine şi mai amplă asupra istoriei eugeniei la nivel mondial. Kühl prezintă exemple convingătoare şi nenumărate dovezi care arată că ideea segregării rasiale pe criterii „ştiinţifice” a înflorit iniţial în Statele Unite. Interdicţia amestecului raselor, ridicarea principiului segregării la rang de lege şi stabilirea unor reguli care au condus la împărţirea societăţii în cetăţeni „superiori” şi cetăţeni „de categorie inferioară” au fost elaborate în SUA. După cum demonstrează Kühl, Germania nazistă nici măcar nu a fost în avangarda eugeniei ca mişcare internaţională, aceasta fiind dezvoltată şi promovată de către filosofi, cercetători şi politicieni din lumea anglo-saxonă. „Rasismul ştiinţific” a fost (şi mai este) un fenomen global, statul nazist fiind doar unul dintre susţinătorii „igienei rasiale”. Chiar „părintele” termenului de eugenie este un statistician şi psiholog britanic, Sir Francis Galton, care a fost printre primii care au promovat sistematic ideea superiorităţii genetice a lui „homo europaeus”, el afirmând că există un genotip uman specific, căruia i s-a spus „germanic” sau „nordic”.

„Rasismul ştiinţific” este, în fond, o pseudo-ştiinţă elaborată în secolul XIX (prin cărţi precum Hereditary Genius, 1869) şi apoi dezvoltată pe tot parcursul secolului XX, având ca rezultat incontestabil ideea exterminării rasiale. De fapt teoria sugerează că rasele inferioare sunt mult mai violente, predispuse spre comportamente criminale şi chiar subdezvoltate mental. Nu trebuie să uităm că aceste teorii pseudo-obiective, care continuă să facă prozeliţi şi astăzi, au avut urmări cumplite.

Dar trebuie să ştim şi că eutanasierea sistematică a celor pe care regimul nazist îi considera defecţi (rasial sau ereditar), care a anticipat maşinăria morţii din lagărele de exterminare, a fost practicată şi de către democraţiile occidentale. Sterilizarea „degeneraţilor”, din cumplitul proiect „Rassenpfleger" (curăţirea rasială), a existat în forme diferite în SUA până în anii 80. Între 1909 şi până în 1977, când programul de eugenie al statului Carolina de Nord a fost oprit, aproape 60,000 de sterilizări au fost făcute în SUA. Uneori sterilizarea forţată a fost practicată fără acordul sau ştiinţa victimelor. Eugenistul american Madison Grant (a cărui carte, The Passing of the Great Race, a fost citată de Hitler în Mein Kamp) a fost printre primii care a sugerat crearea unor ghetto-uri şi care au formulat, pe baza unor cercetări aşa-zis „obiective”, ipoteza existenţei unei „rase nordice” superioare şi a clasificat diversele grupuri umane în „superioare" şi „inferioare” din punct de vedere genetic. Kühl susţine chiar că Hitler considera cartea lui Grant „Biblia lui personală”.

A vedea astăzi nazismul prin lentila rasismului american este cu atît mai util cu cît nu putem să nu vedem legăturile dintre noile politici anti-imigraţioniste şi xenofobe ale populismului naţionalist susţinut de administraţia Trump şi lunga istorie nefericită a rasismului american.

Menţinerea purităţii rasiale şi idea superiorităţii rasiale a caucazienilor nu a dispărut din „lumea liberă”, dimpotrivă, grupurile radicale de dreapta din America, suprematiştii albi şi diverse platforme politice anti-semite care l-au susţinut pe actualul preşedinte al SUA, continuă să exercite o influenţă majoră la Casa Albă. Legătura dintre diversele forme de „igienă socială” practicate în trecut în Statele Unite şi discursul lui Trumpism este tocmai apelul la curăţenie rasială. Actualul preşedinte al SUA îi numea pe mexicani „bad hombres” şi, aidoma părinţilor eugeniei, cere expulzarea forţată a milioane de „străini”.

Puţini oameni ştiu, dar „investigarea” pericolului amestecului rasial a fost decenii la rând condusă de către asociaţii nord-americane, conduse de biologic precum Charles B. Davenport sau medici ca Harry Laughlin. Acesta din urmă a condus sinistrul Eugenics Record Office (Birou al Eugeniei) care a impus legea cotelor de emigrare în 1924 şi care stabilea criterii rasiale de admitere în Statele Unite. Urmând sugestiile lui Laughlin zeci de state americane au impus legi ale sterilizării. Fondul Pioneer, creat în America anilor 30, a finanţat mai mulţi oameni de ştiinţă care îşi propuneau să studieze fenomene extrem de apropiate de studiile realizate în Germania nazistă. S-au făcut experimente pe cupluri de gemeni, pentru a afla diferenţele genetice dintre aceştia, s-au publicat articole care promovau eugenia şi s-au pus în aplicare programe de sterilizare forţată. Unele dintre programele fundaţiei au continuat până în 1981, în statul Oregon fiind înregistrat ultimul caz al unei femei cu dizabilităţi mintale, sterilizată forţat. Sub influenţa studiilor lui Ezra Gosney, de exemplu, doar în California între 1909 şi 1960 au fost făcute 20.000 de sterilizări forţate. Multe din aceste studii au continuat până în anii 90, cu autori precum Pearson care au susţinut că predispoziţiile spre conservatorism sau liberalism sunt ereditare, promovând ideea eugeniei sociale în continuare.

Toate aceste legi şi reguli impuse în multe dintre statele republicii nord-americane au fost profund admirate de către conducătorii nazişti. Marea majoritate a statelor americane aveau legi aspre anti-miscegenare, interzicând sub ameninţarea legii, orice relaţii sexuale între rasa albă şi cea neagră. Aşa numitele legi „Jim Crow”, care prevedeau segregarea fizică a raselor, au continuat să funcţioneze în statele foste confederate ale Sudului mult timp. Nu e de mirare că Theodor Fritsch, unul dintre cei mai acerbi susţinători ai arianismului şi ai anti-semitismului (autor al aşa numitului „catehism anti-semit”) a fost un admirator al legilor segregării practicate în SUA.

Multe dintre cărţile cu caracter pseudoscientific publicate în America au fost o inspiraţie pentru nazişti. Iar Legile de la Nürnberg, care au conectat drepturile politice şi cetăţeneşti cu „legile sângelui”, au creat cadrul instituţional pentru a pune în aplicare această convingere veche, care pretindea obligativitatea curăţeniei sângelui pentru păstrarea integrităţii naţionale. Există un pasaj şocant din Mein Kampf, care este adeseori trecut sub tăcere, unde liderul nazist afirmă că rasa nordică este cea care conduce continentul nord-american şi că, atâta timp cât ea îşi va păstra puritatea rasială, va rămâne la putere. Revenind la concluziile lui James Whitman, faptul că modelul legislativ american a stat la baza nazismului trebuie să ne îngrijoreze.

Cu atât mai mult cu cât această convingere, că SUA trebuie să fie conduse de elementul „nordic” şi de valorile creştinismului, se regăseşte în sloganurile lui Trump din categoria: „America trebuie să fie a americanilor” şi în principiul „America înainte de toate” (America first), cu care trumpismul a cucerit „centura biblică” a statelor din Sud. Trump a făcut de mai multe ori afirmaţii care converg cu această idee sinistră a segregării rasiale şi a spus-o în mod explicit în discursul inaugural susţinut în faţa Congresului: Eu nu am fost ales ca să reprezintă planeta... ci să reprezint Statele Unite ale Americii („My job is not to represent the world. My job is to represent the United States of America”). Actualul preşedinte a făcut apel chiar şi la Lincoln, pentru a justifica protecţionismul radical pe care l-a transformat în politică naţională. Ideea că alte naţiuni profită (take advantage) de America, că alte popoare „exploatează” America este extrem de pernicioasă. Dacă adăugăm anularea legislaţiei care prevedea drepturi pentru copiii transexuali în şcolile americane, impunerea unor legi draconice anti-imigraţioniste şi mesajele despre „protejarea” cetăţenilor americani faţă de pericolul din afară, vedem cum această logică rasistă îşi face loc în discursul dominant.

Sigur că acum „indezirabilii” sunt musulmanii, dar ei pot fi oricând homosexualii, oamenii de culoare, rasele considerate inferioare sau oricine altcineva care nu se califică conform standardelor Marelui Om Alb. Pentru că apartheidul şi rasismul nu au dispărut o dată cu prăbuşirea guvernului Sud-african în 1989 şi nici nu au fost eradicate definitiv din civilizaţia occidentală. Ele continuă să ne bântuie şi se vor putea întoarce cu toate consecinţele lor malefice.