UE şi SUA, discuţii despre contracararea Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de stat Antony Blinken a participat la reuniunea TTC
Secretarul de stat Antony Blinken a participat la reuniunea TTC

Oficialii americani şi europeni care s-au întâlnit, miercuri, la Pittsburgh, SUA, şi-au arătat disponibilitatea de a coopera în domeniul comerţului şi tehnologiei, în ciuda tensiunilor şi divergenţelor persistente şi pe fondul distorsiunilor comerciale ale Chinei.

Semn că americanii vor să reia legătura pierdută de încredere, secretarul de stat Antony Blinken a participat la reuniunea TTC alături de Gina Raimondo, secretarul pentru comerţ şi Katherine Tai, United States Trade Representative.

Din partea europeană, Valdis Dombrovskis şi Margrethe Vestager, ambii vicepreşedinţi ai Comisiei Europene, au fost prezenţi. UE şi SUA au subliniat într-un comunicat comun că recunosc importanţa relaţiilor lor bilaterale pentru creşterea economică, în timp ce admit că există o serie de probleme de rezolvat, în special lipsa semiconductorilor. De asemenea, ambele părţi subliniază importanţa drepturilor lucrătorilor, a lanţurilor de aprovizionare durabile şi a luptei împotriva schimbărilor climatice.

O modalitate de a se diferenţia de China. Alegerea oraşului Pittsburgh din Pennsylvania, capitală siderurgică reconvertită în tehnologie, pentru a găzdui prima reuniune a Consiliului UE-SUA pentru comerţ şi tehnologie (TTC) este simbolică, deoarece europenii şi americanii sunt, de asemenea, în discuţii pentru a-şi soluţiona disputa cu privire la oţel şi aluminiu, ale căror tarife vamale înveninează relaţiile comerciale bilaterale de mai bine de trei ani.

Semiconductorii sau reducerea dependenţei de Asia

În ceea ce priveşte lipsa globală de semiconductori, care afectează companiile de pe ambele maluri ale Atlanticului, nu se aşteaptă nici un anunţ concret, altul decât un impuls politic de a lucra împreună, de a schimba informaţii în special cu privire la capacităţile industriale europene şi americane, scrie Boursorama. Washington şi Bruxelles vor să îşi mărească capacităţile de producţie pentru a-şi reduce dependenţa de Asia. Pe lângă semiconductori, practicile comerciale neloiale, cum ar fi subvenţiile sau transferul forţat de tehnologie, s-au aflat în centrul discuţiilor, pe fondul politicii comerciale care urmează să fie făcută faţă de China.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite