Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Un bărbat evadat din închisoare acum aproape 50 de ani, prins chiar de poliţistul pe care l-a împuşcat

12
10 Aug 2020 16:22:00
Autor: Cristina Ene
Ofiţerul de poliţie Daril Cinquanta şi evadatul Luis Archuleta - fugar de aproape 50 de ani FOTO captură video NBC News
Ofiţerul de poliţie Daril Cinquanta şi evadatul Luis Archuleta - fugar de aproape 50 de ani FOTO captură video NBC News

Un bărbat care a evadat din închisoare în urmă cu aproape jumătate de secol a fost prins săptămâna trecută în New Mexico după ce a fost descoperit chiar de ofiţerul de poliţie pe care l-a împuşcat.

Luis Archuleta, 77 de ani, a fost condamnat în 1973 pentru că a împuscat un ofiţer de poliţie. El a reuşit să scape un an mai târziu, iar de atunci victima sa, Daril Cinquanta, de la poliţia din Denver, nu a încetat să-l caute, chiar şi după ce s-a pensionat.
 
„Savurez cu bucurie faptul că l-am prins”, a spus fostul ofiţer de poliţie Daril Cinquanta,  care i-a luat urma după un pont telefonic primit în această vară. A informat FBI-ul, iar poliţia, împreună cu o echipă SWAT, l-a arestat la locuinţa sa din Española, New Mexico, unde s-a ascuns timp de patru decenii.
 
Archuleta a scăpat dintr-o închisoare din Colorado în 1974, la un an după ce a fost condamnat, iar în 1977 a fost declarat fugar de către forţele federale.
 
Victima sa, care între timp şi-a înfiinţat propria firmă de detectivi, a continuat să-l vâneze. Când a primit un telefon de la o persoană ce a pretins că ştie unde se află fugarul, care îşi schimbase numele, Cinquanta a fost sceptic. După ce a verificat informaţiile, a aflat că acesta fusese arestat pentru stare de ebrietate la volan. Comparând imaginile, inclusiv tatuajele, şi-a dat seama că e aceeaşi persoană.

„Această persoană îmi spune: m-am gândit bine şi îţi voi spune unde este tipul care a tras în tine. Evident că am fost sceptic. Persoana asta mi-a dat adresa, numele său fals şi alte date”, a povestit el.
 
„Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu el”, a spus fostul ofiţer care a fost împuşcat în stomac, relatează NBC News.
 
 
Pe 30 iunie instanţa din Colorado a reemis mandatul de arestare care expirase din 2018, a transmis FBI, sub acuzaţia de fugă în vederea evitării pedepsei şi evadare din închisoare.
 
Archuleta era căsătorit şi locuia de patru decenii în Española sub numele de Ramon Montoya. Soţia nu ştia că este fugar.
 
Bărbatul îşi va ispăşi pedeapsa în închisoarea din care a evadat.
 
„Suntem recunoscători partenerilor noştri federali care ne-au ajutat să-l readucem pe Archuleta în Colorado pentru a-şi ispăşi sentinţa pentru această infracţiune severă. Sperăm ca arestarea sa să-i aducă linişte victimei sale”, a transmis directorul executiv al Departamentului Corecţional al închisorii din Colorado.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Ovidiu Olariu
10.08.2020, 17:39:02

Comentati, trogloditilor, justitia din Statele Unite ! Dupa apropae 50 de ani ( !!! ) infractorul a fost prins si bagat la puscarie. Hai, spuneti, voi, cei isteti si a toate stiutori, cum se petrec astazi lucrurile la noi, cu orice fel de infractor, indiferent de fapta comisā !

+3 (7 voturi)
Victor Nagy
10.08.2020, 23:14:04

„ Hai, spuneti, voi, cei isteti si a toate stiutori, cum se petrec astazi lucrurile la noi, cu orice fel de infractor, indiferent de fapta comisā ” Depinde ... in cazul liberalului (unii il considerau ideologul partidului) D.R. Rusanu .... dupa cateva luni de arest , cateva de arest la domiciliu , cateva luni de control judiciar .... in final la ICCJ , completul de 5 decide ca ... fapta nu exista . Omul fost sef ASF , asteapta de la CEDO 6,4 mil ron . In cazul Orban -50 000 E ... dupa ce a inteles ca „ cine nu sare ia condamnare ” , a sarit si a scapat . In cazul Dragnea ....il inchidem pentru o gainarie de cateva mii de E . Cazul Mircea Gutau ....seamana cu D.R.R. .... Procurorul Negulescu l-a bagat in puscarie pe unul care il injurase de mama , cu 10 ani in urma . Procurorul Bodean (DNA, C-ta ) la bagat in puscarie pe unul , avocat , care l-a bestelit , pentru ca beat fiind s-a dat la nevasta-sa . Cazul caselor lui KWJ .... e-n desfasurare .... La Romania , regula este ca oricine poate pati orice .

-2 (2 voturi)
Mihai Popescu
10.08.2020, 18:03:06

Cum bre dupa 50 de ani ? Pai la aia politistii nu ies la pensie la 45 de ani ca la noi ? A nostri sunt epuizati la 45 de ani pt. ca interlopii, prietenii lor, ii solicita prea mult.

+1 (3 voturi)
OmTacut
10.08.2020, 20:01:09

Mihai Popescu Polistitul american, a continuat sa-l caute pe agresorul sau si dupa iesirea sa la pensie. Un politist in USA se poate retrage din activitate dupa 20 de ani de munca in cadrul serviciilor de ordine. Pentru mai multe informatii, https://www.nytimes.com/2011/12/14/nyregion/most-police-officers-retire-after-20-years-or-move-up-the-ranks.html

+1 (1 vot)
lucian Marius
10.08.2020, 22:20:39

Politistul s-a inspirat din romanul lui Balzac Mizerabilii ...un adevarat episod Javert-Jean Valjean clasic pentru incapatanarea de care a dat dovada Javert in al prinde pe Jean Valjean...probabil asemanarile se opresc aici..:))

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările