Un nou preşedinte – dar nu un învingător

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biden

Spiritul anti-democratic al politicii distructive a lui Trump nu a dispărut odată cu victoria lui Biden. Dar politica externă americană va deveni mai previzibilă.

În multe părţi ale lumii, oamenii au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul alegerilor. Acum, pot răsufla încet şi respira din nou normal. A durat mult, cursa a fost strânsă, dar Joe Biden l-a învins pe Donald Trump. După un singur mandat şi patru ani lungi, preşedintele în exerciţiu trebuie să plece din Casa Albă pe 20 ianuarie. În aceeaşi zi va avea loc ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden ca preşedinte şi a Kamalei Harris ca vice-preşedintă. Trump a anunţat deja că va ataca rezultatul alegerilor în instanţă, dar nu prea are şanse de reuşită. 

Veşti bune pentru multilateralism 

Alegerea lui Biden e o veste bună pentru cei care cred în multilateralism şi speră ca America să fie un partener pe care se pot baza. Pentru cei care cred că are sens să existe NATO şi Acordul de la Paris privind protecţia climei. Pentru oameni de afaceri care au nevoie de reguli stabile pentru companiile lor. Şi pentru toţi cei care sunt convinşi că, la fel ca înainte, relaţia transatlantică are o importanţă vitală pentru coeziunea şi forţa democraţiei occidentale. 

Cu toate acestea, s-au terminat vremurile în care răspunderea grea de a fi poliţistul întregii lumi era, predominant, pe umerii Statelor Unite. Preşedintele Barack Obama a fost cel care a subliniat, cu doctrina "Leading from behind," că lumea întreagă are obligaţia să contribuie substanţial la politica de apărare, inclusiv la nivel financiar. Trump s-a bazat, la rândul său, pe această schimbare de strategie, iar Biden va continua în această direcţie, chiar dacă o va face într-o manieră mai diplomatică. 

Înapoi la Acordul de la Paris 

Sub conducerea preşedintelui Biden, SUA vor deveni din nou un partener pe care se poate conta. Dacă Europa ia în serios semnalul de alarmă din anii preşedinţiei lui Trump, poate că ar putea deveni chiar un partener aflat la acelaşi nivel. Asta s-ar putea întâmpla dacă partea europeană preia, în sfârşit, un nivel de responsabilitate care să fie pe măsura rolului Europei în lume. La fel ca Obama, al cărui vice-preşedinte a fost, Joe Biden este un adept convins al relaţiei transatlantice. El respectă Germania şi Europa în calitate de parteneri de încredere, a promis că va adera din nou la Acordul de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice (din 2015) şi că se va angaja în continuare în ceea ce priveşte obligaţiile SUA din cadrul altor alianţe multilaterale, cum ar fi NATO. 

Urmele distrugerii 

La nivel intern, scrutinul din 2020 nu poate fi evaluat la fel de pozitiv. Trump a lăsat urme ale distrugerii. Stilul său de conducere, care a inclus minciuni care urmăreau anumite scopuri, a dăunat încrederii în procesele democratice şi instituţii pe termen lung. Iar mulţi votanţi ai lui Trump vor continua să susţină că rezultatele alegerilor au fost manipulate. 

Susţinătorii lui Trump vor da vina pe Biden pentru problemele economice cu care SUA va fi nevoită să se confrunte în următoarele luni, dacă nu chiar în următorii ani, chiar dacă Trump poartă o parte din răspundere pentru consecinţele pandemiei de Covid. În timpul mandatului său de patru ani, Trump a schimbat ţara. Partidul Democrat a sperat într-o victorie spectaculoasă, care ar fi arătat că marea majoritate a populaţiei vrea un alt curs politic. Dar faptul că a fost o cursă atât de strânsă demonstrează că lucrurile stau altfel. 

Strigătul de luptă "America first" nu i-a adus lui Trump victoria la care spera cu atâta ardoare, dar acest strigăt nu a amuţit. Trump le-a permis multor americani să-şi exprime public rasismul, xenofobia şi misoginismul. Ei vor continua să o facă. 

Joe Biden a câştigat alegerile, dar nu a depăşit încă ura răspândită de Trump, datorită căreia societatea e şi mai scindată decât înainte.

Ines Pohl - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite