Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Uraganul Sally ar putea provoca inundaţii istorice în Mississippi, Alabama şi Florida

1
16 Sep 2020 05:39:48
Autor: News.ro
SUA a fost deja lovită de uraganul Laura la sfârşitul lunii august, FOTO news.ro
SUA a fost deja lovită de uraganul Laura la sfârşitul lunii august, FOTO news.ro

Uraganul Sally ar putea provoca inundaţii istorice în regiunile de coastă ale statelor americane Mississippi, Alabama şi Florida, marţi noaptea şi miercuri dimineaţă, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane, care se aşteaptă în unele zone la ploi masive, transmite Reuters.

Sally este a doua furtună puternică în mai puţin de o lună care pune în pericol regiunea.

Intensitatea vântului a scăzut marţi la 80 de mile pe oră, iar apoi la 60 de mie pe oră, la est de gura de vârsare a râului Mississippi River. Furtuna ar putea provoca în schimb inundaţii masive, cu viituri de până la 2,1 metri în unele zone. Sally se aseamănă cu uraganul Harvey, din 2017, care a adus ploi masive în zona Houston timp de mai multe zile.

Majoritatea statului Alabama este în calea furtunii, iar guvernatorul statului, Kay Ivey, a cerut locuitorilor care nu s-au refugiat încă să părăsească zonele de coastă.

Drumurile de coastă din Pascagoula, Mississippi, erau deja inundate marţi, iar unele fire electrice doborâte la pământ.

Aproape 11.000 de locuinţe sunt puse în pericol de ape în oraşele mari de coastă din Alabama şi Mississippi, potrivit firmei de analiză CoreLogic.

“Sunt posibile inundaţii istorice cu viituri periculoase pe parcursul zilei de miercuri”, au avertizat marţi autorităţile.

Preşedintele Donald Trump a declarat stare de urgenţă pentru Alabama, Mississippi şi Louisiana, ceea ce ajută la coordonarea ajutoarelor pentru dezastru.

Porturile, şcolile şi afacerile au fost închise în zonele de coastă.

Companiile din sectorul energiei au oprit activităţile şi au retras angajaţii de pe platformele de producţie offshore şi onshore. Peste un sfert din producţia offshore de petrol din SUA a fost închisă.

Sally este a 18- furtună din Atlantic care a primit un nume în acest an şi va fi a opta furtună tropicală sau uragan care va lovi Statele Unite, ”ceva foarte rar sau chiar neînregistrat”, a declarat Dan Kottlowski, meteorolog la AccuWeather, precizând că acurateea datelor privind furtunile tropicale istorice poate fi înşelătoare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Necula Mario
16.09.2020, 20:40:34

In 2009 , cand Obama a fost Imaculat ( Democratii il comparau cu Isus Cristos) , Imaculatul promitea Lumii ca el...pardon , Ca EL , va stopa topirea ghetarilor , ca nu vor fii paduri indendiate , si ca nivelul oceanelor vor inceta sa creasca... Dar ca orice neo marxist incompetent , mincinos si diluzional , Natura , nu a primit faxul lui Obama si isi vede de treaba... In fiecare care sezon al taifunurilor , din US , aceastea se datoreaza , spun Democratii , Presedintilor Republicani , si a electoratului Republican.. Daca nu ma credeti , intrebati-l pe pe Bush cel tanar cand a creat uraganul Katrina , in august 2005 , si a directionat acel uragan , ca un rasist ce este psre zonele populate de cei de culoare. In plus a subminat digurile din New Orleans...Asta era naratia Stangii de atunci...In rest , cu celalalt colt al gurii , neo marxistii ne explicau ca Bush , era un ...prost Deci , urmand "logica" Stangii , Trump este de vina , in nprivinta acestui uragan...

-9 (9 voturi)