Valul neo-marxist contra zidului neo-liberal. „Neo-disputa“ pentru Casa Albă

FOTO EPA-EFE

În 1989, Francis Fukuyama publica un articol care avea să uimească atât prin titlul provocator - „Sfârşitul istoriei“ -, cât şi prin ambiţioasa teză prezentată. Acum 30 de ani, scriitorul american cu origini japoneze anunţa „sfârşitul istoriei“ convins fiind de faptul că omenirea şi-a atins potenţialul maxim şi că nu mai poate evolua.

Acest apogeu al umanităţii era atribuit de Fukuyama ideologiei social-democrate. Datorită beneficiilor pe care această ideologie le comportă (în plan economic, social, politic), toate ţările aveau să o adopte conducând astfel omenirea către atingerea ultimului prag evolutiv.

Desigur, privind retrospectiv, teoria lansată de Francis Fukuyama pare acum ridicolă, însă aceasta trebuie privită în contextul vremii respective. Americanul a publicat articolul la puţin timp după căderea comunismului, astfel că se afla, precum majoritatea occidentalilor, în mrejele euforiei de atunci.

Privind însă dintr-un alt punct de vedere, Fukuyama pare să fi intuit ceva ce părea de neconceput în perioada respectivă. „Sfârşitul istoriei“ avea să însemne şi sfârşitul ideologiilor. Întorcându-ne în prezent şi observând cum partidele „tradiţionale“, aşa numitele „partide mainstream“ devin irelevante şi cum succesul noilor grupuri politice este fundamentat mai degrabă pe alte valori decât cele ideologice, înclinăm să îi dăm dreptate măcar parţial lui Fukuyama: dacă nu a venit încă, sfârşitul ideologiilor „clasice“ pare să fie aproape.

Într-o nevoie de adaptare la realitatea curentă, spaţiul politic internaţional pare să se fi angajat într-o reconfigurare a spaţiului doctrinar. Astfel, pe scena ideologiilor şi-au făcut apariţia teorii şi concepte noi, în speranţa că acestea vor răspunde mai bine nevoilor şi aşteptărilor omului modern.

O astfel de dispută sau mai bine spus „neo-dispută“ poate fi observată pe tărâmul american, mai încinsă ca niciodată, motivată fiind de alegerile prezidenţiale care urmează. Pe 3 noiembrie 2020, americanii vor fi chemaţi din nou la urne pentru a îşi vota preşedintele. În cazul în care un eveniment fatalist nu are loc, candidatul Republicanilor va fi Donald Trump. De cealaltă parte, Democraţii încă îşi caută reprezentantul, dar şi-au început deja campania lansând o dispută cu un puternic caracter ideologic.

Deşi ştirea a fost prezentată şi în România, peste aceasta s-a trecut cu o lejeritate nepermisă. Probabil atenţia mass-mediei româneşti a fost total acaparată de disputele interne şi de sărbători, aşa că nu au mai existat resurse şi pentru abordarea acestei teme.

Subiectul la care fac referire este celebra şi surprinzătoarea scrisoare pe care au scris-o şi semnat-o unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, printre care Warren Buffett (CEO Berkshire Hathaway), Bill Gates (fondator Microsoft), Jamie Dimon (CEO J. P. Morgan Chase) şi Abigail Disney (moştenitoarea imperiului Disney). Aceştia critică (aşa cum deocamdată susţin cauza Democraţilor) indirect. Ţinta este, evident, preşedintele în exerciţiu Donald Trump şi modelul economic şi ideologic pe care acesta îl reprezintă.

Vorbesc, fireşte, despre neo-liberalism. Acest curent ideologic a fost teoretizat în anii ’60 de către economistul austriac Friedrich Hayek, dar a cunoscut o puternică recunoaştere mondială în anii ’70, odată cu adoptarea acestuia de către „doamna de oţel“, Margaret Thatcher. Pentru ca principiile (competiţia ca singur criteriu de supravieţuire pe piaţă şi principala caracteristică a omului; doar regulile pieţei libere stabilesc ierarhia „câştigătorilor“ şi „pierzătorilor“) acestei ideologii să aibă trecere la populaţie, o întreagă armată de lobbyşti a fost pusă în funcţiune.

Aceştia, sprijiniţi de diverse think-tankuri, au încercat să convingă că doar independenţii pot crea bunăstarea generală şi că nu trebuie să existe „limite de îmbogăţire“, deoarece banii vor fi cheltuiţi în cele din urmă şi în folosul oamenilor mai puţin înstăriţi.

Ca să evite un al doilea succes al neo-liberalului Donald Trump, Partidul Democrat pare să fi îmbrăţişat o nouă strategie bazată pe neo-marxism. Deşi la nivel declarativ Partidul Democrat (considerat de stânga în SUA) luptă pentru drepturile majorităţii şi pentru micşorarea inegalităţilor din societate, mişcările sale politice concrete au fost îndreptate către păstrarea status-quo-ului, puternic ajutat fiind de către multimiliardarii care ocupă poziţii de conducere în cele mai influente corporaţii. De exemplu, este puţin neobişnuit ca un partid de stânga să susţină exploatările de petrol sau gaze naturale în locuri în vecinătatea cărora se află şcoli sau spitale. Totul într-o coabitare armonioasă cu Partidul Republican, considerat de dreapta. De altfel, sunt de notorietate sumele enorme de bani pe care Democraţii le-au primit de-a lungul timpului de la companii de asigurări sau din zona medicală pentru susţinerea legislativă a acestora.

Aşadar, lipsa de consistenţă a Partidului Democrat pare acum să fie suplinită de virajul ideologic către neo-marxism. În scrisoarea de care am vorbit anterior, bogaţii planetei acuză sistemul american, spunând că nu oferă şanse egale tuturor şi că distribuţia bunăstării nu este una corectă şi echitabilă.

„Discrepanţele dintre americanii bogaţi şi cei săraci a atins un nivel similar celui din anii 1930, a subliniat Dalio. Cei mai bogaţi 1% dintre americani au acum o avere mai mare decât restul de 90%.“

Asta spune Ray Dalio, supranumit „titanul fondurilor de investiţii“. Parteneriatul Democraţilor cu cei mai puternici şi bogaţi oameni ai planetei nu a încetat, doar a căpătat un curs diferit. În retorica neo-marxistă, Partidul Democrat critică acum neo-liberalismul, caută să aducă ajustări sistemului capitalist, dar în acelaşi timp respinge ideea de socialism despre care spune prin intermediul scrisorii menţionate că „produce inevitabil stagnare, corupţie şi adeseori chiar mai rău.“ Cu toate acestea, Bill Gates, Ray Dalio şi ceilalţi militează pentru o mai mare taxare pentru cei bogaţi şi inclusiv pentru o taxă specială pentru cei cu venituri de peste 5 milioane de dolari.

La polul opus, Donald Trump deja recunoaşte pericolul şi atrage atenţia asupra acestei retorici, spunând că este „alarmat“ de noile voci care cer adoptarea „socialismului“. Ca un răspuns la atacul ideologic, Trump încearcă să lipească de susţinătorii (momentan indirecţi) Democraţilor eticheta de „socialişti“, sperând că votanţii săi nu vor cădea în plasa neo-marxistă lansată de Partidul Democrat.

În această notă trebuie decodificată scrisoarea „mai marilor“, inclusiv mişcările concrete pe care aceştia le-au luat (Dalio şi soţia acestuia tocmai au donat 100 de milioane de dolari pentru sistemul public de învăţământ din Connecticut) sau le vor lua. Într-o lume în care ideologiile „clasice“ nu mai au rezonanţă, iar vechile strategii electorale nu mai dau randament, iată că disputa se mută într-un registru inedit. Şi pentru că neo-liberalismul şi neo-marxismul în anul 2019 nu se supun unui cadru teoretic strict, spaţiul de manevră pentru candidaţi este unul deloc neglijabil, astfel că ne putem aştepta la o multitudine de surprize şi mişcări „neortodoxe“ din punctul de vedere al cadrului dogmatic clasic.