Varianta Delta, tulpina dominantă la nivel mondial: Pandemia de COVID-19 devine „o pandemie a celor nevaccinaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare creştere a cazurilor a avut loc în Arkansas, Florida, Louisiana, Missouri şi Nevada, a declarat Jeff Zients Foto: Arhivă
Cea mai mare creştere a cazurilor a avut loc în Arkansas, Florida, Louisiana, Missouri şi Nevada, a declarat Jeff Zients Foto: Arhivă

Varianta Delta a coronavirusului a devenit tulpina dominantă la nivel mondial şi este însoţită de o creştere a numărului deceselor în Statele Unite, iar victimele sunt aproape toate persoane nevaccinate, spun oficiali americani.

Cazurile de Covid din SUA au crescut cu 70% în această săptămână faţă de săptămâna precedentă, iar numărul deceselor a crescut cu 26% în aceeaşi perioadă. Focarele au apărut în zonele cu rate scăzute ale vaccinării, a afirmat, vineri, directoarei Centrului pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor american, Rochelle Walensky, potrivit Reuters.

Media pe ultimele şapte zile este acum de peste 26.000 de cazuri, de peste două ori mai mare faţă de luna iunie, când în săptămâna cu cele mai puţine cazuri a fost raportată o medie de 11.000 de cazuri. 

Cea mai mare creştere a cazurilor a avut loc în Arkansas, Florida, Louisiana, Missouri şi Nevada, a declarat Jeff Zients, coordonator al Casei Albe pentru COVID-19. Toate aceste state au rate de vaccinare sub media generală.

„Aceasta devine o pandemie a celor nevaccinaţi”, a spus Walensky, adăugând că 97% dintre cei spitalizaţi cu Covid în SUA sunt persoane nevaccinate. 

Ea a mai spus că din ce în ce mai multe comitate din SUA prezintă un risc mare de transmitere a Covid-19, o răsturnare a situaţiei epidemiologice din lunile recente, în care numărul de cazuri noi părea că scade rapid.

inversând situaţia din ultimele luni, în care riscul de transmitere era în scăderile semnificativă.

Aproximativ 1 din cinci cazuri noi au avut loc în Florida, a spus Zients.

Varianta Delta, care este semnificativ mai contagioasă decât varianta iniţială a COVID-19, a fost detectată în aproximativ 100 de ţări la nivel global şi este acum varianta dominantă la nivel mondial, a declarat epidemiologul-şef din Statele Unite, Anthony Fauci.

Aproximativ 5 milioane de persoane au fost vaccinate în Statele Unite în ultimele 10 zile, a spus Zients, inclusiv multe din statele care până acum au avut rate de vaccinare mai mici.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite